Casa Albă temperează așteptările. ”Nu există niciun plan…în viitorul apropiat”

Preşedintele american Donald Trump nu intenţionează

De L.V.
Casa Albă temperează așteptările. ”Nu există niciun plan…în viitorul apropiat”

Preşedintele american Donald Trump nu intenţionează

Preşedintele american Donald Trump nu intenţionează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin imediat, anunţă marţi un oficial american, la câteva zile după ce Donald Trump a anunţat că se va întâlni cu Vladimir Putin în două săptămâni la Budapesta, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Nu este prevăzut ca preşedintele Trump să se întâlnească cu preşedintele Putin într-un viitor apropiat”, a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului.

Rusia a minimalizat mai devreme, marţi, şansele ca un summit între Vladimir Putin şi Donald Trump să aibă loc rapid, subliniind că ”niciun detalliu precis” nu a fost stabilit în vederea acestei întâlniri, care este necesar să fie precedată de o activitate de pregătire între Moscova şi Washington.

”Nici preşedintele (rus Vladimir) Putin şi nici preşedintele (american Donald) Trump nu au anunţat un termen precis”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing, la care AFP scrie că a participat.

”Partea americană, dar şi partea rusă au declarat că acest lucru ar putea necesita timp”, a amintit el, insistând asupra necesităţii unor ”pregătiri serioase”.

Moscova a catalogat marţi drept ”prematur” să se ia în calcul un calendar al unei întâlniri între şefii diplomaţiilor rusă Serghei Lavrov şi americană Marco Rubio, menită să deschidă calea viitorului summit Putin-Trump, anunţat la Budapesta, privind Războiul din Ucraina.

”Este prematur să vorbim despre un calendar”, ”nici înaintea, nici în timpul apelului telefonic de ieri (luni). Problema întâlnirii nu a fost ridicată în mod specific”, a anunţat adjunctul ministrului de Externe Serghei Riabkov, citat de agenţiile oficiale ruse de presă.

El se referea la o discuţie la telefon între Serghei Lavrov şi Marco Rubio care a avut loc luni – care ar putea fi urmată de o întâlnire între cei doi, înaintea unui eventual sumit între cei preşedinţi, în capitala Ungariei.

Pentru moment, ”ne-am pus de acord să continuăm contactele telefonice”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă Serghei Lavrov.

Organizarea acestui summit la 18 octombrie la Budapesta a fost evocată pentru prima oară într-o convorbire la telefon între Vladimir Putin şi Donald Trump.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. Inca o data … ‘ukraina’ inseamna MAIDANUL dintre STATE, numele fiind derivat din u („lângă”) și substantivul slav krai („regat, ținut”). Deci un maidan care nu poate fi nici stat si nici suveran … ci doar un taram al nimanui.
    Si oare ce neam a crestinat (in rit bizantin si nu slav) Rusia Kieveana la anul 988 AD ?

  2. I’le Gal u Trump PRICEPE toate ordinele primite de la Tatuc in proportie de „100+”…Inceteaza sa-l mai Coco losesti pe ras put Tino Id u Trump ca tot nu reusesti sa-ti indeplinesti miss si unea…Pana si contra Mandea area a fost convenita amiabil, Con certat…

  3. Numai The Best ii-le ras put Tino Id e pot fi atat de in fame incat sa se faca a nu intelege circoteca cu BudaPesta care nu are de-a face cu „PACEA”, nici macar cu vreo intentie de armistitziu prin care sa se opreasca varsarea de sange!!! I’le Gal u Trump joaca farsa
    cu contra DICTATOR RIALITATEA dintre pozitiile succesive, de fapt scopul cu BudaPesta fiind cum am spus blocarea livrarii de rachete de croaziera asa-zis dintr-o ratiune pur UM Anita ara!?

  4. Un bluff propan Gandhi stick ordin Narr cu scopul blocarii livrarii rachetelor de croaziera promise si continuarii macCella lurilor!!!
    Alt scop fiind de a „aclimatiza” opinia publica cu CEDAREA DISCRETIONARA DE TERITORII de catre STATUL SUVERAN Ucraina…

  5. Never ever America va intra in conflict deschis cu cea mai mare putere nucleara din cauza unor catei chihuahua poate doar pt UK dar si atunci exista o mai mare probabilitate sa nu. De ce s-ar autodistruge cand pot imparti prada.
    Uitati-va in Rromania unde o gasca de hoti sfideaza si tin in saracie de milioane de concetateni. De ce? pt ca pot.

  6. Casa Alba executa ordinele primite de la Kremlin. Care nu sunt foarte shimbacioase. In esentza: nu oprim invazia……[R…]

  7. Eu cred că nici nu a fost vb de ceva serios legat de întâlnirea asta ,care chipurile trebuia să ai vb a loc la Budapesta,ci mai degrabă o gălușcă aruncată așa la nivel de zvonistică ,iar presa a întrs,o pe toate părțile spre delirul unora ,până s-a răsuflat

  8. …asupra Portului Iujni din Odesa,a fost executată de aviația rusă,ținta atacului a fost un important Cargou Militar sosit din Romania cu armament!.

    1. Asta este o prima recunoastere in presa romana, dar atacuri asupra diferitelor convoaie (si nu numai, din pacate) sosite din Romania au mai fost in acesti ani de razbel.

  9. Nu i-a iesit pasenta cu pacea din Gaza si l-a trimis acum pe ‘vais’ sa o dreaga. A ramas doar show-ul personal.

  10. Ce putem noi acum sa intelegem dupa ce toate mediile au tocat subiectul vizitei la Budapesta ,sau subiectul pe unde va zbura avionul lui Putin ,ca de fapt stirile lor au fost false .Noi ne-am certat si am comentat tot ce ne trecea prin cap si smecherii si-au facut retingul ca de obicei, mancind kakao zi de zi cu polonicu.

    1. Daca era ceva serios ar fi convenit sa se intalneasca in Turcia, o locatie sigura. Dar rusii trebuie sa-si finalizeze mai intai job-ul.

  11. Normal că nu există nici-o întâlnire între Trump și Putin. Nicușor Dan merge la Bruxeles pentru ca joi împreună cu Ursula von der Leyen și ceilalți șefi europeni să fure 140 de miliarde din activele congelate ale Rusiei și să le dea lui Trump pentru armament ce va merge în Ukraina. Adică noi furăm activele congelate al Rusiei după care avem pretenția la pace cu rușii. Hoții în general nu rămân nepedepsiți și așa trebuie să fie.

  12. Ce nu pricepe Trump, Putin nu vrea armistitiu nici cu 20%, nici cu 50% din Ucraina, fiincă restul o să-l deteste in continuare. Dacă supune toata Ucraina sau își instalează oamenii lui la conducerea Ucrainei, atunci va fi „conducătorul iubit” prin dictatura, cenzura, deportare, execuție….

    1. ukrania trebuie sa dispara, iar banderistii inchisi definitiv in lagare de munca! alfel Europa nu va avea pace

  13. Adica, pe scurt, Putin a facut din nou pipi cu bolta pe freza lu‘ Donald!

    No problem… maine Trump va declara ca probabil va da rachete Tomahawk Ucrainei, dupa care Putin il va suna din nou, ii va spune doua ore jumate ce lider maretz este el si… restul il stiti.Doi siniștri coșmarești.

    1. Las-o jos, cratitza este mai aproape de tine. Le vezi precum Radu Tudor.

  14. Minciunile și aberațiile sunt baza pentru hăituirea celor doi de către mizeriile politice și jagardele jurnalisti din europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.