Casa bântuită

Da! De trei ori Da! Organizația municipală PSD a dat în judecată organizația municipală PNL, care a dat în judecată organizația municipală USR, care a dat în judecată organizația municipală PD, care a dat în judecată organizația municipală UNPR, care a dat în judecată organizația municipală PMP, care a dat în judecată multe alte partide care au avut sediul în casa bântuită. Foarte multă lume a căscat gura la procese, fiind în trecere prin sala pașilor pierduți cu diverse pricini. L-am văzut pe notarul Filip, l-am văzut pe mecanicul Gore, l-am văzut pe inginerul Năsturică Ion, l-am văzut pe regizorul Gogonete, l-am văzut pe mediatorul Vasiliu, am văzut-o pe Maricica, se convorbea cu madam Calomfirescu chiar în preajma Baroului de Avocați, au trecut niște polițiști cu niște încătușați, erau și niște ziariști amețiți și dezamăgiți din nu știu care pricină de-a lor, ziaristică, arzătoare, fără de leac. Ordinea de zi! Oho! Ședință după ședință, care citat, care necitat, emoțiuni, succesuri îndoielnice, obrăznicie și minciună sfruntată. Judecătorie sinilie, tribunal banal.

Mă rog. Deci, să recapitulăm. Pesediștii, spun unele surse de încredere, s-au mutat într-un sediu nou prin care mai trecusewră și alte partide de-a lungul istoriei noastre de-a dreptul zbuciumate. Au vrut să-l renoveze. Când să-l renoveze, o fantomă arogantă le-a stricat socotelile. Organizația municipală PNL nu a evacuat și fantoma bântuitoare. Peneliștii s-au dus cu mic cu mare la tribunal, să dea în judecată organizația municipală USR care, atunci când a evacuat casa, nu a evacuat și fantoma. Nu se știe până în clipa de față a cărui partid este de fapt fantoma.

Nu se pot face lucrări de reparații deloc. Fantoma strică tot, face mișto de muncitori. Distruge pereții. Aruncă gălețile cu var. Strâmbă scările cu forța ei nemaipomenită. Urlă, răcnește, bagă toți politicienii în sperieți, dar pe toți, indiferent de ideologie. Cum s-o prinzi? Organizația municipală PMP n-a reușit. A încercat dar n-a reușit. Chiar Traian Băsescu în persoană, în carne și oase, a încercat să prindă fantoma într-o sticlă goală, de whisky, dar fantoma i-a făcut o caterincă meserie, de neoprit.

Vedeți, ne-a spus Mariusia de la PNL, venind cumva dinspre Moscova, așa, pe furiș, fantomele nu pot fi prinse oricum. Au încercat și cei de la PNG și cei de la PIN. Nu, hotărât lucru, partidele politice nu au expertiză în această chestiune. Politicienii de la Forța Civică au încercat și ei, și politicienii de la Alianța Civică, la fel. Stolojan, Falcă sau Mazăre, parcă, și-au dat și ei cu părerea. Nimeni n-a reușit. E greu să te lupți cu ființele venite din întuneric. Până la urmă, Iohannis a propus să fie aduși niște vampiri din Germania care, chipurile, s-ar fi priceput la fantome.

Ne-am dus la gară să-i întâmpinăm. Vampirii erau cam tembeli, cam abulici, cam chercheliți. Fantoma i-a luat peste picior și au venit niște SPP-iști să-i ia cu frumosul pe vampiri și să-i trimită înapoi la ei acasă să nu se boțească imaginea președintelui. Fantoma își face mendrele pe mai departe în-un fel de speriat. Profesorul de matematici, Ivanovici, omul serviciilor secrete, ne-a chemat să ne zică. Să ne zică ce?

Păi să ne zică, da, tocmai el, tocmai el să ne zică, pot păcăli fantoma. N-a reușit însă, a dispărut în întuneric. Asta e. Ce să facem acum? Auzi? Da, e nebuna de fantomă care-și bate joc de toți politicienii. Nimeni nu are soluții. Om trăi și om vedea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.