Câştigătorul marelui premiu la Loto este un tânăr ieşean ce joacă în mod constant de cinci ani

Câştigătorul marelui premiu la Loto 6/49 de duminică, 29 august, în valoare de peste 6,2 milioane euro, este un tânăr din Iaşi care a ales să-şi pastreze anonimatul, acesta prezentându-se marţi la sediul central al Loteriei Române, potrivit unui comunicat al companiei.

„Posesorul premiului de categoria I este un tânăr din Iaşi care joacă în mod constant la Loto 6/49 de peste cinci ani. Cinci dintre numerele care i-au purtat noroc sunt numere cu semnificaţie, pe care le joacă de fiecare dată, mai puţin unul, care a fost extras din bolul cu numere din agenţia loto. Ne-a declarat că joacă întotdeauna trei variante simple, iar numerele cu semnificaţie le bifează, de fiecare dată, pe cea de-a doua variantă”, se arată în comunicatul Loteriei.

Suma pe care câştigătorul o primeşte efectiv după impozitare este în valoare de 19.717.680 lei. „Ne-a mărturisit că premiul pe care l-a câştigat îl va ajuta, în primul rând, să-şi împlinească un vis mai vechi, acela de a-şi construi o casă. Se gândeşte, de asemenea, şi la o afacere. Nu a mai câştigat niciodată, nici măcar un premiu mic, însă a avut întotdeauna încredere că într-o zi va câştiga. Va continua să joace şi le urează tuturor jucătorilor mult noroc şi-i sfătuieşte să continue să joace cu speranţa că într-o zi vor câştiga”, mai spun reprezentanţii Loteriei Române.

Biletul cîştigător a fost jucat în Iaşi, la agenţia 22-042. Pe acest bilet s-au jucat trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 20,5 lei.

Potrivit Loteriei Române, acesta este cel mai mare premiu obţinut la acest joc în acest an. Premiul de categoria I la Loto 6/49 a mai fost câştigat anul acesta de încă două ori, în 17 ianuarie (3.723.299 lei), respectiv în 7 martie (7.156.255 lei). Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 s-a câştigat în 27 ianuarie 2008 şi a fost în valoare de 46.931.797 lei

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.