Cât de bogat e şeful TVR

O casă în Iaşi, un apartament în Bucureşti şi trei terenuri intravilane.

Aceasta este numai o parte a averii preşedintelui-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, potrivit propriei declaraţii de avere, postată pe site-ul televiziunii publice.

Potrivit aceleiaşi surse, Lăzescu este asociat la nouă firme şi a avut în ultimul an fiscal venituri de peste 173.000 de lei din salariul de profesor, drepturi de autor şi închiriere spaţii.

Reprezentantul TVR deţine, împreună cu soţia lui, Daniela Lăzescu, o casă de locuit în Iaşi, cu o suprafaţă de 277 mp, dobândită în anul 2006, şi un apartament în Bucureşti, cu o suprafaţă de 68,40 mp, dobândit în 2008.

Trei terenuri şi trei maşini

De asemenea, Alexandru şi Daniela Lazescu au şi trei terenuri intravilane în Iaşi, două dobândite în anul 2008, cu o suprafaţă de 148,11 mp, respectiv 1.004,31 mp, şi unul dobândit în 2006, cu o suprafaţă de 705,21 mp.

Totodată, în declaraţia de avere a lui Alexandru Lăzescu apar şi un autoturism Cielo, din 1996 şi achiziţionat printr-un contract de vânzare-cumpărare, dar şi un autoturism Skoda Superb, fabricat în 2003, şi unul Citroen Xsara, fabricat în 2004.

Autoturismele Skoda Superb şi Citroen Xsara sunt deţinute de compania Medianet, în care Alexandru Lăzescu este unic asociat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.