Părinţii britanicii alocă din ce în ce mai mulţi bani pentru creşterea unui copil, respectiv 800 de lire pe lună.
În acelaşi timp, în România, alocaţia pentru un copil este de 42 de lei pe lună.
Potrivit unui studiu citat de telegraph.com, de la naştere şi până la vârsta de 21 de ani, fiecare familie din Marea Britanie, cheltuie în medie pentru creşterea unui copil, 200.000 de lire, echivalentul a 800 de lire pe lună.
Numai în ultimii ani, costurile legate de îngrijirea propriu-zisă au crescut în ultimul an cu 5,1%, costând în prezent între 30 şi 80 de lire, pe zi, se mai arată în acelaşi studiu.
În aceste condiţii, din ce în ce mai mulţi bunci au fost nevoiţi să se transforme în bone, astfel încât ambii părinţi să poată merge la lucru pentru a-şi acoperi cheltuielile.