Cât mai costă promisiunea unei intervenții la o ambasadă a României

Procurorii DNA au reținut un bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, după ce ar fi cerut unei persoane suma de 30.000 de euro, pretinzând că poate interveni la Ambasada și Consulatul României de la Beirut pentru a obține o viză de deplasare.

În același dosar este cercetată sub control judiciar și concubina bărbatului, pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 august 2016, a inculpatului

STAMEN DUMITRU, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În aceeași cauză s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de inculpata ROHPARVAR MONALISA – EKATERINA, pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În zilele de 1 și 2 august 2016, inculpatul Stamen Dumitru i-a pretins unei persoane – denunțătoare în cauză – suma de 25.000 euro, majorată ulterior la 30.000 euro, în schimbul intervențiilor sale, în baza relațiilor despre care a afirmat că le are printr-o persoană ce se află în Liban, pe care nu a indicat-o expres, astfel încât soțul denunțătoarei (cetățean sirian) să obțină, de la Ambasada și Consulatul României de la Beirut, din Liban, viza pentru deplasarea în România. Inculpatul susținea că din totalul sumei pretinse, 15.000 euro vor fi pentru el, iar 15.000 euro pentru persoana din Liban care va facilita emiterea vizei.
La data de 3 august 2016, din suma pretinsă, inculpatul Stamen Dumitru a primit, prin intermediul inculpatei Rohparvar Monalisa-Ekaterina, concubina sa, suma de 15.000 euro, pentru sine, în scopul anterior menționat, ocazie în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Anterior constatării infracțiunii flagrante, în aceeași zi, inculpata Rohparvar Monalisa-Ekaterina, la solicitarea lui Stamen Dumitru, a venit la locuința denunțătoarei și, pentru a evita constatarea unei infracțiuni flagrante, cu un dispozitiv special adus de ea, a verificat fiecare bancnotă din suma de 15.000 euro, ce urma a fi remisă, pentru a constata dacă acestea erau marcate. Rezultatul verificării efectuate minuțios de Rohparvar Monalisa-Ekaterina a fost negativ, pentru că în cauză nu s-a procedat la marcarea, cu anumită scriere ori substanță, a bancnotelor folosite la pentru constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpaților Stamen Dumitru și Rohparvar Monalisa-Ekaterina li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 4 august 2016, inculpatul STAMEN DUMITRU urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.