Europarlamentarul Cătălin Ivan, exclus, miercuri, din PSD, a denunțat, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, „dictatura” lui Victor Ponta în PSD, susținând că premierul „ne-a păcălit pe toți”. Europarlamentarul a relatat un episod care s-ar fi întâmplat la Iași. Ivan susține că Ponta i-a spus: „cine crede că pe vreme lui Adrian Năstase era dictatură în PSD, se înșală. O să le arăt eu dictatură”.
„Nu organizația pe care am condus-o m-a dat afară, cea pe care am condus-o a fost dizolvată ca eu să pot fi exclus. Nu am nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat, pentru că nu am fost sunat, nu am fost informat că se va discuta situația mea, în partid, am aflat pe surse. Situația mea nu s-a schimbat foarte mult. Am fost, până astăzi, suspendat, de astăzi sunt exclus. Evident, tot fără nicio legătură cu statutul. Realitatea e alta. Am făcut o greșeala fundamentală în 2010, când m-am lăsat păcălit de Victor Ponta și l-am susținut. Dacă nu mă lăsam păcălit, nu era președinte al PSD, a ieșit la limită. I-am adus 34 de voturi care au făcut diferența (lui Ponta la Congres – nr.). A insistat să merg eu cu el, la o conferință la Iași (….) mi-a zis „dă-l încolo pe Gheorghe Nichita” (…) Mi-a spus: ‘cine crede că pe vreme lui Adrian Năstase era dictatură în PSD, se înșală. O să le arăt eu dictatură”. Am crezut că glumește. Dar, după cum a condus partidul, nicio decizie nu s-a luat în Biroul Permanent Național al PSD, câtă vreme am fost președinte al acestui for. S-a discutat în biroul lui Victor Ponta. Veneau și impuneau decizia. E dictatură în PSD și eu voi lupta cu Victor Ponta până când va pleca din politică și PSD”, a afirmat Cătălin Ivan.
În viziunea sa, „Victor Ponta e cel pe care îl vedem astăzi”.
„M-a propus în toate functiile respective pentru că i-am servit intereselor lui și ca sef de delagație, în Parlamentul European, știe ce am făcut acolo pentru el. Nu voi face public pentru că asta a fost misiunea mea, în Parlamentul European, și ca purtător de cuvânt. Eu cred că Victor Ponta e cel pe care îl vedem astăzi. Ne-a păcălit pe toți. Dacă a avut rețineri, până în toamna acestui an, era pentru că nu știa daca va candida sau nu la Președinția României. Nu și-a permis să își arate adevărata față, pentru că știa că mai avea o bătălie de dus. Acesta este Victor Ponta, cum îl vedem în aceste zile”, a declarat europarlamentarul.
Ivan a anunțat că se va adresa instanței
„Faptul că Victor Ponta și-a permis, împreună cu Liviu Dragnea, să abuzeze și să ia decizii, să mă hărțuiască fără nicio legătură cu statutul, fără să fi încălcat vreo prevedere a statutului, îi face răspunzători în fața legii. Sunt convins că, în instanță, îmi voi găsi dreptatea. Sunt 160 de membri ai Organizației PSD sector 1 care și-au pierdut funcțiile, odată cu mine. El vrea să ajungă la următorul Congres fără niciun contracandidat. E bucuros că a scăpat de Dragnea. Lui îi e frică de partid, pentru că, dacă ar avea vreun contracandidat, ar pierde la Congresul PSD”, a mai spus Cătălin Ivan.
Organizaţia PSD sector 1 Bucureşti a decis, miercuri, excluderea din partid a lui Cătălin Ivan, pe motiv că acesta ”a continuat acţiunile negative la adresa PSD”, a anunţat preşedintele organizaţiei, Dan Tudorache.
„Este o decizie a organizaţiei locale”, a spus Tudorache, precizând că, legal, Ivan face parte încă din organizaţia sector 1 deoarece transferul său la filiala Dobrobvăţ din Iaşi nu a fost aprobat.