Cătălin Ivan: UNPR să-și câștige singură locurile în Parlament

Europarlamentarul Cătălin Ivan apreciază într-o postare pe Facebook, făcând referire la manifestarea UNPR de 1 Mai, PSD nu ar trebui să „care” în spate în Parlament partidul lui Gabriel Oprea.

În opinia acestuia, UNPR ar trebui să-și câștige singură locurile de senatori și deputați, altfel pesediști „care au muncit ani de zile și care ar merita să candideze, vor trebui să cedeze în fața unora care dau permanent senzația că fug de votul românilor”.

„Urmărind doar câteva secvențe de la festivitățile dedicate celor 5 ani de interes național, mă gândesc că PSD ar trebui să fie mândru cu un asemenea aliat. Mai mult, cred că bucuria noastră ar fi și mai mare dacă nu ar trebui să-i mai cărăm în spate în Parlament și și-ar câștiga singuri locurile de senatori și deputați. Așa, am fi împreună mai puternici. Altfel, colegi care au muncit ani de zile și care ar merita să candideze, vor trebui să cedeze în fața unora care dau permanent senzația că fug de votul românilor, evident, în interes național”, a scris Ivan pe rețeaua de socializare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8517 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.