Consiliul Naţional de Coordonare al Partidului Democrat Liberal l-a validat, cu 552 de voturi pentru şi 8 împotrivă, pe Cătălin Predoiu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.
Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, care s-a înscris recent în PDL, a spus că este gata să se alăture acestei echipe „pentru victorie” şi că este un moment foarte important din viaţa sa”.
„Sunt astăzi aici şi pentru un alt motiv, pentru că nu mai pot să stau şi să mă uit când ţara noastră e făcută praf în fiecare zi de iresponsabili care în loc de cap au un televizor, în loc de inimă au un portofel şi în loc de suflet au un sac cu miştocăreli. USL este un accident istoric şi noi avem obligaţia morală să-i oprim. USL a făcut ţăndări pe ce a pus mâna anul trecut, pe reputaţia României. USL este un lichidator de ţară, joacă baschet şi fotbal cu România, până când o sa-i oprim”, a declarat Predoiu.