Cătălin Predoiu, noul premier, ar fi rudă cu Elena Udrea

Cătălin Predoiu a fost desemnat premier interimar de către preşedintele Traian Băsescu. Un lucru mai puţin cunoscut despre fostul ministru al Justiţiei este că a copilărit în acelaşi sat ca Elena Udrea.

Elena Udrea şi Cătălin Predoiu sunt din judeţul Buzău, chiar din acelaşi sat, Pietroasa. Mai mult, au copilărit pe aceeași uliță. Cătălin Predoiu a petrecut câţiva ani ai copilăriei la bunicul dinspre tată. Tot în Pietrosu, la câteva case distanță, în curtea lui Ion Udrea, se juca Elena, cea care avea să-i devină lui Cătălin, peste mulți ani, colegă de guvern.

Elena Udrea a locuit până la 6 ani la Pietrosu, un sat din comuna buzoiană Costești, împreună cu fratele, părinții și bunicii dinspre tată. Bunicul, poreclit în sat Cantonieru, are acum 88 de ani.
„Era deşteaptă foc. Învăţa de toate de mică, de când avea doi-trei ani. Când mă întâlnesc cu lumea şi zice: ai auzit nea Ioane că nepoata ta e ..am auzit cum să nu, de la radio”, povestea în 2008 bunicul Elenei Udrea, Ion Udrea.

Bătrânul Cantonieru şi-a adus aminte şi de Cătălin Predoiu de pe vremea când era copil.”Tatăl lui Predoiu ăsta a fost cuscru cu mine, că ţinea sora mea un frate al lui”, a mai zis Ion Udrea. Elena Udrea şi Cătălin Predoiu au copilărit la câteva case distanţă.
„Un băiat frumos, cuminte, venea pe la bunică-su. Ea e fata lui văr-meu din partea mamei”, a precizat Maria Predoiu, vecină.
Cei doi au fost elevi şi la acelaşi liceu, acum, Colegiul Național „B.P. Hasdeu”. Cătălin Predoiu l-a absolvit în 1986, iar Elena Udrea, şase ani mai târziu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.