Cătălin Răducanu: Un artist, un pian, un țambal – clasic, jazz, folclor

Pianistul Cătălin Răducanu pornește, pe 8 septembrie, de la Focșani, într-o nouă călătorie muzicală prin România. Vezi unde ca ajunge

De CD M
Cătălin Răducanu: Un artist, un pian, un țambal – clasic, jazz, folclor

Pianistul Cătălin Răducanu pornește, pe 8 septembrie, de la Focșani, într-o nouă călătorie muzicală prin România. Vezi unde ca ajunge

 

După succesul primelor două ediții și după trei concerte în avanpremieră la Bârlad, Botoșani și Sinaia, pianistul Cătălin Răducanu pornește, pe 8 septembrie, de la Focșani, într-o nouă călătorie muzicală prin România: a treia ediție a Turneului Național Un artist, un pian, un țambal – clasic, jazz, folclor.

 

După recitalul de la Focșani, turneul va continua la București (la Creart – Grădina cu filme, în aer liber), dar şi la Berlin, revenind în ţară la Bistrița, Deva, Iași şi Oradea, pentru a se încheia la București, la Ateneul Român, pe 5 octombrie.

 

Cunoscut pentru versatilitatea și naturalețea cu care trece de la muzica clasică la jazz și apoi la folclorul autentic românesc, Cătălin Răducanu oferă publicului un spectacol în care granițele dintre stiluri se estompează, iar emoția devine liantul universal.

 

Pianul și țambalul, două instrumente aparent din lumi diferite, dialoghează într-un concert cu sonorități neașteptate, de altfel programul muzical propus în această ediție evidențiază contrastul armonios între eleganța clasicului și energia ritmurilor tradiționale și de jazz. Prima piesă din program, Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski, preferata pianistului, este o lucrare inspirată de tablourile pictorului Viktor Hartmann, capodoperă a romantismului rusesc, iar Răducanu își propune o libertate interpretativă apropiind clasicul de spiritul jazz-ului contemporan. „De fiecare dată când interpretez această lucrare, e ca și cum aș vizita o galerie de emoții. Musorgski m-a învățat că muzica poate fi și arhitectură, și pictură, și poezie”, spune Cătălin Răducanu.

 

Programul continuă cu secţiunea jazzistică, având în centru lucrări de Bronisław Kaper, Jimmy Van Heusen. Cele trei piese ale lui Toni Iordache, Balada haiducească, Geamparalele lui Haidim și Picături de untdelemn sunt reprezentative pentru virtuozitatea stilului balcanic și pentru forța țambalului în a stârni emoția publicului.

 

Turneul va ajunge în mai multe localități din România, continuând misiunea artistului de a aduce publicului o perspectivă contemporană și personală asupra bogăției muzicale românești și universal.  Turneul Un artist, un pian, un țambal va ajunge de această dată și la Berlin, într-o originală colaborare cu ţimbalista maghiară Enikő Ginzery.

 

 Program:

8 septembrie, ora 19:00 – Focşani, Teatrul Maior Gh. Pastia, în festivalul Classic for Teens

14 septembrie, ora 19:00 – Bucureşti, CREART – Grădina cu Filme, open air

24 septembrie, ora 19:00 – Berlin, Collegium Hungaricum – împreună cu ţimbalista maghiară Enikő Ginzery

26 septembrie, ora 19:00 – Bistrița, Palatul Culturii

27 septembrie, ora 19:00 – Deva, Sala Pro Arte

30 septembrie, ora 19:00 – Iaşi, Palatul Culturii

2 octombrie, ora 19:00 – Oradea, Sala Filarmonicii

5 octombrie, ora 19:00 – Bucureşti, Ateneul Român

     

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.