Cătălin Tolontan: Stafful lui Iohannis se teme degeaba de înfruntarea televizată

Pentru ca românii să-l descopere pe Iohannis, stafful său e primul care are nevoie de încredere în propriul candidat. Oamenii din jurul ”Neamțului” nu-l încurajează să meargă la dezbateri cu Victor Ponta.

De cotidianul.ro - Autor
Cătălin Tolontan: Stafful lui Iohannis se teme degeaba de înfruntarea televizată

Pentru ca românii să-l descopere pe Iohannis, stafful său e primul care are nevoie de încredere în propriul candidat. Oamenii din jurul ”Neamțului” nu-l încurajează să meargă la dezbateri cu Victor Ponta.

5 November, 2014

Pentru ca românii să-l descopere pe Iohannis, stafful său e primul care are nevoie de încredere în propriul candidat. Oamenii din jurul ”Neamțului” nu-l încurajează să meargă la dezbateri cu Victor Ponta.

Din descrierile private ale celor care îl cunosc, Klaus Iohannis ”e un tip care se prinde repede, care răspunde, care are un umor hîtru, nu neapărat obișnuit, dar savuros. E o personalitate diferită de ceea ce cunoaște acum publicul”.

Iohannis e mai informat decît pare, citește mult, ajutat și de faptul că nu are rău de mașină și în lungile deplasări prin țară stă mereu cu tableta deschisă în fața ochilor. Știu o groază de oameni care ar leșina de amețeală, începînd cu subsemnatul.

Va fi înfruntarea TV cu Victor Ponta o calamitate, așa cum se tem cei din stafful lui Iohannis?

Așa pare. Ponta e infinit mai obișnuit cu studiourile. Nu e proprietarul lor, dar deține spațiu prietenos de emisie. Mai ieftin așa. Impozite plătesc alții, el vorbește. Și face asta de ani de zile. Replică repede și tare. Zîmbește cînd trebuie. Posedă acea agresivitate care timorează. Ponta e tot ce nu e Iohannis.

Numai că, exact într-o astfel de raport de forțe, se manifestă ”teoria așteptărilor scăzute”. Ea poate acționa ca o pîrghie care să-l ridice, într-un moment de inflexiune, pe combatantul fără nici o șansă. Ca și cei din staff, publicul se așteaptă ca Iohannis să iasă pe brațe, după prima repriză, precum boxerii transportați în îngrijorarea generală printre corzile ringului, cu pungi de gheață apăsate de față.

Aproape orice altă derulare a meciului polemic i-ar fi favorabilă candidatului ACL. Neavînd nimic de pierdut, Iohannis nu are decît cum să cîștige. Stilul său sobru e posibil să acționeze ca un material de care să nu se agațe loviturile contracandidatului său.

Despre Ponta știm atîtea. Ultima sa minciună e cea descoperită azi de Active Watch, cînd a zis că nu a vrut să-i închidă pe ziariștii și cetățenii care împrăștie secrete din dosarele penale. Ba a vrut. Dan Duca de la realitatea.net îmi semnalează că fragmentul de discuție e eliptic. Așa e, să reacționeze Guvernul dacă are ceva de spus.

Dacă despre Ponta știm, despre Iohannis doar credem lucruri. Ceea ce nu e, totuși, nici util lui și nici cinstit față de public.

La finalul dezbaterii, după ce simpatizanții ACL sau nehotărîții se vor lămuri că omul nu doar că rezistă, ci că e pur și simplu altfel, ei pot spune: avem pentru cine să ne luptăm!

Acesta poate fi momentul în care valul pozitiv se poate adăuga votului negativ contra PSD. Nu e nici o cercetare la mijloc, nici o pretenție de analist politic, ci doar părerea unui jurnalist. Poți să cîștigi doar pe ură? Nu mi se pare. Vlad Zografi spune că ”ACL pare apatic, lipsit de aplomb și imaginație”. Exact. Sînt trăsăturile fricii. Cei din staff își proiectează propria teamă asupra candidatului.

A existat un pasaj oarecum asemănător în istoria recentă.

În 2009, la Cluj, înfruntarea televizată dintre Traian Băsescu și Crin Antonescu avea datele dezechilibrului. Băsescu era președintele în funcție și Ducele Polemicilor, iar Antonescu, outsiderul. Beneficiind de un moderator calm și onest, Mihnea Măruță, și de un cadru uman, nu de strivitoarea sală din Palatul lui Ceaușescu, unde poate servi Halep cu 192 de km/h pe distanța așternută între cei doi candidați, Antonescu a fost foarte bun.

Nu mai contează cine a cîștigat dezbaterea ideilor, cum se poate măsura asta?, dar senzația a fost una de aer proaspăt care pătrunde prin ușile date de perete.

De altfel, oamenii din echipa liberalului își amintesc ce au simțit atunci. ”Încă din timpul dialogului de la TV, am început să credem! Cînd s-a terminat, eram emoționați. Ne simțeam învingători într-un meci de care ne temusem. Din acel moment, noi l-am privit pe Crin ca pe un lider, iar el a căpătat o extraordinară încredere în sine”, povestesc ei.

Nu, nu suprapun situațiile. Iohannis nu e Antonescu, dar nici Ponta nu e Băsescu. Iar Crin n-a intrat în turul 2. Însă, revenind la prezent, în ”teoria așteptărilor scăzute” cu cît e mai mare distanța, cu atît e mai mare efectul de surpriză.

Jucînd la temporizare, ACL se îndreaptă spre varianta previzibilă. Și, mai ales, ei nu le dau alegătorilor, care aproape că bat din piciorușe cerînd un motiv să se entuziasmeze, să vibreze, să creadă, nu le dau oamenilor șansa să-l descopere pe Iohannis. Iar dacă nu e nimic de descoperit, foarte bine, că nu poți să cîștigi finala Campionatului Mondial fără să intri pe teren.

www.tolo.ro

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.