Zamfir: Nu s-au plătit redevențe uriașe României! 

Senatorul  PNL  Daniel Zamfir,  acuză că marile firme, deși exploatează resurse de peste 20 de ani, nu au plătit redevențe  României.

La audierile din Comisia economică a Senatului, ministrul economiei, Gheorghe Simon, confirma, de altfel,  jaful păstorit de Agenția Națională a Resurselor Minerale.

”Angajații Statului n-au urmărit, și când au urmărit și au constat că nu plătesc, nu le-au retras licentele și nici nu s-au preocupat de recuperarea datoriilor!”, a scris Daniel Zamfir într-o postare pe Facebook. 

”INCREDIBIL!!!! INIMAGINABIL!!!
Astazi la audierile din Comisia economică a Senatului, ministrul economiei, Gheorghe Simon, confirma jaful pastorit de Agenția Națională a Resurselor Minerale!

Am aflat că sunt societăți comerciale care n-au plătit NICIODATA, rețineți NICIODATA, niciun leu redevență Statului Roman, deși exploatează resurse de peste 20 de ani!!! 
Angajații Statului n-au urmărit, și când au urmărit și au constat că nu plătesc, nu le-au retras licentele și nici nu s-au preocupat de recuperarea datoriilor!

Am solicitat de urgență conducerii nou instalate a ANRM sa recupereze de urgență sumele datorate Statului român și să prezinte un raport detaliat al situației.
S-a tot vorbit de jaf in tara, dar așa ceva, de atâția ani, cu complicitatea autorităților Statului, eu nu mi-am imaginat!!!

Apropo, n-ar trebui sa intervină și alte organe ale Statului??” a scris Daniel Zamfir pe Facebook. 

Senatorul PNL a precizat că a fost constatat de către Corpul de Control al Guvernului că ”din 69 de societăți verificate, 32 nu au plătit niciodată, numai una avea plata redevenței la zi”. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

27 de Comentarii

  1. Raspunde cineva din ANRM ? Cum au fost platiti regeste angajatii aia care 20 de ani au dormit ? Nicio institutie a statului nu se intreaba ? Un raspuns s-ar impune,iar vinovatii sa plateasca.

    • Corect!
      Numai ca Dragnea si Tariceanu au o problema mult mai grava: Jilava la orizont!
      D-aia NU le pasa!

    • pai amice, pe vremuri ANRM era in subordinea Securitatii. Acum probabil a SRI. Pai astioa au raspuns vre-odata de ceva ? Cu in castravete precum Coldea in frunte (de fatada, evident), ce sa te astepti ?????

    • @jiji: ANRM e in Subordinea Ministerului Economiei, iar actualul Premier Mihai Tudose a fost de 20 ori Minsitru al Economiei chiar in perioada la care se refera Raportul Curtii de Conturi!
      De ce NU a facut Tudose NIMIC?!
      Ghici?!
      Unde-au mers SPAGILE?!
      Cumva, la Partid?!

    • Care sunt societatile rau platinice? Urgent retrase licentele de exploatare si recuperate prejudiciile produse! SRI si DNA se lupta si iar lupta (cu diversi romanache), dar nu fac nimic cu marii hoti/jefuitori ai acestei tari. Mascarada si atat, ca doar sunt sustinuti de acestijefuitori externi.

  2. Vrea cam multe Daniel Zamfir. De ce trebuie sa plateasca redeventa stapanjul la slugi? Nu mi se pare corect. Colonia este colonie, sluga este sluga si stapanul comanda. Nu este simplu bai asta care esti cu apostrof? Ca tot o tragi tu cu copeica gaurita si alte cliseie in toate postarile tale de tradator al Romaniei.

  3. si dupa toate acestea mai avem vreo indoiala la faptul ca strainii, corporatiile occidentale ne jefuiesc pas cu pas fara nici o jena ???
    si dupa toate acestea noi vrem ue…o tara ca afara….”valori” occidentale….???

    • O singura intrebare: la CINE, la CATI au ajuns SPAGILE si cat de MARI au fost SPAGILE!?
      Ghici!
      NU la SARACII Romaniei, aia din Statisticile INS!

  4. Ar fi bine sa stim si care sunt aceste societati comerciale iar protestatarii de profesie sa includa in revenicarile lor si solicitarile de tragere la raspundere a acestor hoti.Desigur acest lucru nu se va intampla pentru ca acesti patrihotii protestatari ar pierde atunci o parte din sursele de finantare si ar deveni someri.

  5. Redevente uriase!!!
    De la cotidianul.ro ma asteptam la mai mult analitic: x lei, care reprezinta y% din cifra de afacere si care sunt judetele unde s-a practicat preponderent acest lucru, poate se sesizeaza organele locale…
    Nu s-ar cere un sistem centralizat de raportare/recuperare, cum e in cazul altor datorii?
    Presa din Romanaia, daca se vrea formator de opinie – sa o merite… altfel pare ca toata presa e „la comanda” unui sau altui individ.

  6. Este si Holzindustrie Schweighofer printre firmele alea? Domnule Zamfir, preluati conducerea PNL, scoateti securistii basistisi si faceti-l din nou frecventabil, avem nevoie de politicieni civilizati.

  7. Chiar nu se poate sa nu fi platit, oare crede cineva ca, tinichelele agatate in pieptul incoructibililor facatorilor de justitie si lobby-stilor din deal si din politica, precum si variile bursele ce tin erect fiorul „revolutionar” al statului de drept (drepti), sunt moca? Suntem o tara de defetisti lenesi si vanduti.

  8. Iată un dosar serios pentru DNA. Ce zici Luluța, plusezi? Acum să vedem cum reacționează distinșii noștri procurori. Dar Augustus Lazărică ce zice? Sau aici sunt implicați oameni care nu trebuie deranjați de justiție? Ne poate spune cineva cum de se face că în stațiunile în care omul venit la tratament lua apa direct de la izvor fără nici un ban, acum trebuie să plătească unor șmecheri care au tras un gard în jurul unui izvor și au zis că este privata lor?

  9. In loc ca neplatitorii de redevente sa fie in atentia SRI-DNA si sa fie luati la intrebari , mai de demult , binomul este mult mai ocupat de politica si sa le faca partie hotilor . La paguba facuta , n-ar trebui arestati pe loc capii
    celor doua institutii ? Nu s-ar impune o revolta fata de acest jaf enorm ? Nuuu , bineinteles , organizatorii mitingurilor de acum au interesul ca nimic sa nu se schimbe , iar prostimea habar n-are de nimic ! De ce oare a fost sustinut energic B. la rfrdm din 2012 , din afara ? Uite , d-asta !

    • Crezi ca toate astea s-au facut FARA implicarea Politicului?
      Cine crezi ca a luat spagile uriase ca sa inchida Statul Roman ochii?!
      Cumva, Politicul?!

      O REGULA binecunoscuta spune: „Coruptia si Evaziunea fiscala se INTIND fix cat sunt lasate de Decidentii Politici, care au PUTEREA de a Actiona sau NU!
      Mai citeste!
      Daniel Zamfir nu a spus si nici nu a fost intrebat: CINE a PERMIS asa ceva, cine ARE Responsabilitatea LEGALA a acestei situatii?!
      Ghici?!
      Sa intelegem de la Daniel Zamfir ca Romania e „sat fara caini”?!

    • Zice Daniel Zamfir: „Angajații Statului n-au urmărit, și când au urmărit și au constat că nu plătesc, nu le-au retras licentele și nici nu s-au preocupat de recuperarea datoriilor!”
      Cum iti suna?!
      Daca ar interveni DNA, dl Dragnea ar sari in sus: NU e treaba DNA sa ancheteze „oportunitatile”, parca asa ne imbrobodeste cand DNA se apropie de Institutiile publice, TOATE proprietate personala a PSD si a dlui Dragnea de la Teleormanul, proprietate personala!

  10. Văcăroiu junior a plătit???Firma e pe alt nume. Madam Baleanu ii ține oule.

  11. Ce nu ne spunse distinsul inginer Zamfir este ca toti (fara exceptie) care au obtinut licente de la Agenția Națională a Resurselor Minerale sunt sau au fost angajatii serviciilor,de la colonel in sus,altfel nu intrau nici in cladirea care adaposteste agentia !Asa un baiat distept de cand a divortat de prima si a luato pe a doua !O intreb si pe femeia care semneaza „Charlie”,nu-i pacat?

  12. noua pauker se leaga de chestii de 3 lei paguba la orice e romanesc( pestii din belina si strutii nu stiu cui)si ii umileste/aresteaza in public. in schimb ocroteste multinationalele, fondu proprietatea etc care au FURAT MILARDE.halal

    • Unde-i dl Dragnea sa ne spuna?!
      Unde-i dl Tariceanu, dupa Discutia de ieri cand Ministrul Economiei a RECUNOSCUT Jaful cu „complicitatea angajatilor statului”, NU i-am auzit pe Dragnea sau pe Taricenau sa iasa furiosi si sa infiereze „statul asta paralel” care JEFUIESTE Romania de 28 de ani!
      Acesta e STATUL PARALEL, care JEFUIESTE Romania de 28 de ani, adica sunt POLITICIENII care guverneaza si au PUTEREA !!!
      Iar Spagile uriase din aceste Jafuri merg la politicienii acre inchid ochii, adica ei sunt COMPLICI la acest jaf!
      Asa e de 28 de ani!

  13. Asa isi doreste si sotul doamnei Stancu de la A3. Fost membru pd si acum pnl , Zamfir a fost invizibil pana acum. Dar promovat de A3, dcnews si acum si Cotidianul , omul nostru a devenit vocal si patriot dupa casatorie. Uraaaaaaaaaaa, traiasca interesul personal.

  14. Pentru faptele astea au fost sesizari la DNA sau alte unitati de procuratura? Daca da, care sunt rezultatul cercetarii faptelor angajatilor statului- parerea mea este de luare de mita, neglijenta si abuz grav in serviciu. Vai de capul nosatru, pamantul e bogat si-l exploateaza privatii, unii straini si noi tragem targa pe uscat! Justitia clamata de multi, unde este? Nu cred ca Curtea de Conturi nu a sesizat parchetul!

    • NU au fost nici un fel de Sesizari, Daniel Zamfir a spus aseara la Antena 3:

      „Mai târziu, într-o emisiune de la Antena 3, senatorul a precizat că afirmațiile sale sunt susținute de un Raport al Curții de conturi, în care se constată că „din 69 de societăți verificate, 32 nu au plătit niciodată, numai una avea plata redevenței la zi”. Conform acestuia, statul român a fost păgubit cu Sute de Milioane de Euro.

      Un Raport al Curții de Conturi dat publicității în 2016 arăta că Agenția Națională pentru Resurse Minerale NU a aplicat Legea și a stabilit un preț de referință a gazelor naturale extrase în România în alte condiții decât cele stabilite prin Legea petrolului din 2004.

      Aceasta a determinat Scăderea redevenței petroliere cuvenită bugetului de stat, pentru PERIOADA 2011-2015, cu aproximativ 4,67 miliarde lei (1,39 miliarde dolari), arată un Raport de audit al performanței privind concesionarea resurselor minerale ale țării în perioada 2011-2015, publicat de Curtea de Conturi, informa atunci, ActiveNews.ro.”
      Azi dimineata la B1, D. Zamfir a mai spus ca Premierul Tudose fost Ministru al Economiei, are pe masa acest Raport al Curtii de Conturi, l-a vazut dar NU a facut nimic!
      Mai mult, IERI Minsitrul Economiei, Gheorghe Şimon a anuntat ca Ministerul Economiei îşi retrage propunerea de redevenţe şi anunţă un studiu aprofundat. „Pachetul de Legi privind Redevenţele va fi votat în Parlament în luna februarie a anului viitor”
      Ministerul Economiei lansase în dezbatere, pe 23 octombrie, Proiectul de lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale.
      Conform propunerii, redevenţele pentru exploatări on-shore rămâneau NEMODIFICATE.”
      Rusine!

  15. totimnaccepta ca systemu i o organiatie mafiota ..dar putini accepta ca daca in anii copilariei mafiei acestga avea dimensiune locala, nationala, regionala acum aceasta are dimensiune globala si cea ce unii analisti prin anii 60 vborbeau de „consens” mafiot acum s a realiat fara bsstirbire…toti aplauda desfiintarea paradisurilor fiscate ..fara sa se uite in culise unde au luat fiinta altele mai sofisticate..sunt multe de spus dar mai buna i tacefrea.. si Ioan a „postat” in pustie si a ramas fara da cap..

  16. Astia de la ANRM n-au fost deranjati pentru simpulu motiv ca majoritatea firmelor sunt straine, DNA iarasi nu este interesata din aceleasi motive, pai nu s-a concesionat o exploatare de aur unei firme de apartament din Canada? La petrol nu sunt prietenii austricei ai lui Johannis, la padure tot ai lui, a auzit cineva de vreun dosar cu privire la defrisarile ilegale? Nimic, e liniste, sunt amendati carutasii cu niste crengi in caruta, sutele de camioane cu lemn ilegal nu le vede nimeni ca spaga se imparte frateste, in M. Neagra tot gazul romanesc e in mana strainilor care vor sa construiasca o conducta direct cu Austria, noroc ca ne-au salvat ungurii de la aceasta mizerie, redeventele la apa, cariere de piatra, marmura, ciment, granit, etc? Ar trebui facut un tabel ca in cazul bancilor, sa vedem cui i s-a concesionat si cat a platit de atunci pana azi, ar trebui orice redeventa sa fie minim 15%, nu ca acum 4% la petrol, mai rau ca in Africa, bineinteles cu complicitatea functionarilor statului roman, ar trebui inceputa o deratizare in toate institutiile statului, mai ales in cele de taiat frunze la caini cum este ANRM, ANRE, etc.

  17. Remarcați și că „valoarea veniturilor din redevențe” se regăsește în prețul produselor de pe rafturile magazinelor ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.