Gimnasta Cătălina Ponor, portdrapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care le mulţumeşte fanilor pentru mesajele de încurajare.
„Ce momente minunate! Sunt mândră şi fericită că am purtat steagul ţării noastre în faţa întregii lumi. Jocurile Olimpice de la Rio sunt oficial deschise, iar după emoţiile de la festivitate vin altele şi mai mari: cele din concurs. Vă mulţumesc pentru mesajele voastre de încurajare. Chiar dacă sunteţi la mii de kilometri depărtare, cuvintele voastre mă fac să simt că sunteţi toţi cu mine aici, în sala de antrenament. Veţi fi cu mine şi când intru în competiţie şi voi face tot ce pot ca să vă iau cu mine şi pe podium. Hai, România!”, a scris gimnasta pe Facebook.