Căutarea subacvatică a epavei avionului Malaysia Airlines, dat dispărut în martie cu 239 de persoane la bord, va fi reluată „în aproximativ o lună”, a anunţat premierul australian.
„Vom explora, acum, de-a lungul şi de-a latul zonei probabile a impactului, care acoperă, din câte-mi amintesc, aproximativ 60.000 de kilometri pătraţi de fund oceanic, în largul coastelor occidentale ale Australiei”, a declarat Tony Abbott pentru grupul ABC, citat de Mediafax în pagina electronică.
Căutările vor fi reluate „în aproximativ o lună” şi ar putea să dureze un an, a adăugat el.
Nicio urmă a avionului nu a fost găsită. Bazându-se pe date culese prin satelit, anchetatorii consideră că acesta a zburat către sudul Oceanului Indian, în care s-ar fi prăbuşit după ce a terminat carburantul.
Căutările efectuate până în prezent nu au condus la vreun rezultat, însă anchetatorii au primit material sofisticat de explorare subacvatică la mare adâncime de la o companie olandeză specializată, Fugro Survey.
„Dacă avionul se află pe fundul oceanului – iar cea mai bună expertiză arată că a intrat în apă pe traseul unui arc de cerc ce trece prin largul Australiei de vest -, dacă avionul este acolo, există şanse rezonabile să-l găsim, pentru că suntem dotaţi cu cea mai bună tehnologie disponibilă”, a dat asigurări Abbott.