Problemele lui Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, par a nu se mai sfârși. Investigațiile procurorilor la instituția pe care o conduce, legate de drenarea unor bani publici către firme fantomă din gruparea Alexe-Păvăleanu au readus pe tapet legăturile primejdioase ale familiei Cosma cu o altă firmă cercetată penal în acest scandal: SC Conti SA.
În anul 2008, imediat după câștigarea celui de-al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean, membri din familia Mircea Cosma au demarat în viteză demersurile pentru construcția unui bloc pe strada Paris nr. 6. Demersul pentru obținerea certificatului de urbanism a fost început de SC Conti SA și Vlad Cosma pe un teren de circa 400 de metri pătrați care aparținea, în indiviziune, SC Unitehnica SRL (firmă la care Mircea Cosma, soția și fiica Andreea Cosma dețineau pachetul majoritar de acțiuni), Conti SA și Vlad Cosma.
Ca orice investiție pornită de persoane cu influență în lumea politică, blocul Conti s-a ridicat precum ciupercile după ploaie, cu toate că au existat destule probleme în ceea ce privește obținerea autorizației de construire și respectarea proprietăților învecinate. Dar nu despre asta ne-am propus să vorbim astăzi.
Informațiile despre sursele de finanțare ale acestei investiții, precum și despre modul cum s-a împărțit construcția ridicată între cele trei entități care și-au asumat ridicarea ei, au rămas, deocamdată, ascunse. Or fi existând facturi, n-or fi existând, nu se știe. Dintr-un document public am aflat că o altă firmă controlată de familia Cosma și reprezentată de soția Cosma Elena, Unitrans SRL, a decis să cumpere mai multe spații cu destinația de birouri din clădirea din strada Paris nr. 6, suma investită fiind de 3,2 milioane de lei. Cert este că în 2012, înainte să ajungă deputat, Vlad Cosma și-a vândut către SC Conti SA cu 134.000 de euro partea lui de 19% pe care o deținea în acest imobil de opt etaje. O sumă derizorie, am putea spune, dar nu comentăm noi priceperea omului în a realiza tranzacții imobiliare.
În toată această poveste există și o problemă, una mare de tot. Societatea Conti SA a câștigat în mandatul 2008-2012 al lui Mircea Cosma mai multe contracte cu Consiliului Județean. Cel mai important este contractul privind „SISTEMUL MICROZONAL DE ALIMENTARE CU APĂ A COMUNELOR CERAȘU, DRAJNA, BĂTRANI, STARCHIOJD ȘI POSEȘTI, județul Prahova, atribuit la mijlocul anului 2011, în sumă de 16.616.653 lei. Președinte al comisiei de licitație a fost chiar Mircea Cosma, el semnând documentele prin care contractul a fost atribuit către SC CONTI SA. Lucrurile nu s-au terminat aici. Pe 20.06.2012 s-a semnat contractul de lucrări suplimentare la obiectivul: „SISTEM MICROZONAL DE ALIMENTARE CU APĂ A COMUNELOR CERAȘU, DRAJNA, BĂTRÂNI, STARCHIOJD ȘI POSEȘTI” în sumă de 109.953,04 lei. Pe 27.06.2013 s-a semnat contractul de lucrări suplimentare la obiectivul: „SISTEM MICROZONAL DE ALIMENTARE CU APĂ A COMUNELOR CERAȘU, DRAJNA, BĂTRÂNI, STARCHIOJD ȘI POSEȘTI” în sumă de 523.500 lei.
Conti SA este cercetată penal în scandalul Păvăleanu-Alexe. Sunt investigate tranzacții suspecte cu firme fantomă controlate de gruparea aflată acum după gratii.
Recapitulăm: familia Cosma a construit un bloc împreună cu firma Conti SA, în timp ce această firmă a avut contracte bănoase din bugetul instituției conduse de Mircea Cosma. Nu ne pricepem la încadrări juridice, însă de la o poștă miroase cel puțin a conflict de interese, dacă nu cumva și a altceva, mult mai grav.
Articolul 253 din Codul Penal al României stabilește că funcționarii publici nu pot lua parte la luarea unor decizii dacă aceasta aduce beneficii materiale pentru propria persoană, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv. Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru aceste categorii, se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.
Sursa: ziaruloamenilorbuni.ro