Există o disperare care se prelinge din toate acțiunile sistemului. Și pute a comandă, a supunere, a frică. Cu orice preț, mecanismele statului și acoperiții lui vor să scoată la iveală argumente, probe, martori, deducții și demonstrații că la alegerile prezidențiale din România a fost pusă la cale o lovitură de stat. Iar pentru a instrumenta un asemenea caz trebuia găsit un mediocru, ușor de ținut în hățuri, incompetent, nul în meserie, care să fi fost la un pas de a fi decăzut din Justiție și care, pentru re-eșaparea sa profesională, zisă reabilitare, să fie în stare să facă orice și, mai ales, tot ce i se cere.
După criteriile acestea l-or fi găsit pe Marius Iacob, cel care și-a pus un buchețel de neuroni la bătaie pentru a încropi „capodopera” eseistico-păreristică necesară incriminării lui Călin Georgescu.
Și ce zice el, sub semnătură, girat de „generalul” Alex Florența? Că „Începând cu luna martie a anului 2024, au fost înregistrate noi publicații proruse pe spațiul autohton (ex. ro.news-pravda.com, pravda-ro.com, nymagazin.ro) care au preluat conținut de pe canalele de comunicare ale ecosistemului de dezinformare rus. Ecosistemul Pravda face parte dintr-un grup coordonat, Portal Kombat, creat pentru a răspândi propaganda prorusă în Europa și alte regiuni, la nivelul anului 2023 fiind lansate 30 de site-uri similare în diferite state, iar în anul 2024, 19 astfel de site-uri la nivelul Uniunii Europene.”
Site-ul Pravda (Adevărul rușilor ) în limba română exista mai demult, avea și are audiență aproape zero și este de imaginat că nici Alex Florența, nici Marius Iacob și nici Nicușor Dan nu se așteptau ca pe acolo să aibă parte de niște giugiuleli jurnalistice. Cît privește nymagazin.ro, acesta nu-i decît site-ul din România al cunoscutei reviste de limba română din SUA, NewYork Magazine, editată de aproape trei decenii de jurnalistul și patriotul romîn Grigore Culianu, colaborator permanent la Cotidianul.
De curînd, revista condusă de Grigore Culianu este și sursă de informații în Biblioteca Congresului SUA. Ca să afle și Iacob unde o poate găsi și cît de periculoasă este!
Duma (gulgută) din Rechizitoriu spune totul despre superficialitatea și amatorismul bietului procuror. El a instrumentat dosarul în genul serialului „Elodia dă o lovitură de stat”- episodul 1.000.
Nu-i de rîs! Autorul rechizitorului este cunoscut ca un fantezist juridic la dispoziția șefilor, pe lîngă care s-au alăturat militantul șef și stil „Ștefan Gheorghiu”, renumitul și revopsitul Remus Pricopie, și cei de la direcția de Sinteze a SRI. Altfel, nu puteam avea parte de o așa „capodoperă” judiciară, împănată cu presupuneri, ipoteze, citate din presă, flecăreli de televiziune sau propoziții patriotice răstălmăcite prin deducții șchioape, care oscilează între Caragiale și Hasek. Eiffel-ul acesta de amatorism și prostie a fost construit la comandă, spre „lauda” judecătorilor aflați în campanie de apărare a profesiei și a demnității, dar și spre rușinea lor.
De ce Rechizitoriul și cazul îi privește în egală măsură? Pentru că enormitatea lui Marius Iacob s-a făcut și cu complicitatea celor de la ICCJ ( președinte Corina Corbu). Atunci, în ianuarie 2025, după anularea alegerilor, ICCJ a eliberat un mandat de supraveghere pentru judecătoarea Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timișoara. Și, timp de șase luni, judecătoarea a fost urmărită și interceptată și în somn. Ca în anii ’50-’60. Culmea, nu pentru o faptă, ci pentru ticlui o argumentație necesară stabilirii unei competențe în cercetarea dosarului Călin Georgescu.
În 2019, pe vremea cînd Adriana Stoicescu era președinta Tribunalului Timiș, un judecător care nu s-a speriat de presiunile lui Coldea și Kovesi și le-a contrat fără să clipească, a primit o propunere din partea lui Călin Georgescu. Aceea de a fi ministrul justiției în situația în care el va deveni premier sau președinte al României. A fost refuzat și, din toate informațiile, inclusiv ale procurorilor, cei doi nu s-au mai văzut niciodată. A fost ceva în genul propunerii lui Marcel Ciolacu către Dana Gîrbovan de a deveni ministrul Justiției, propunere încheiată cu un refuz elegant (și inspirat!).
Ceva mă face să bănuiesc că atunci, în 2019, Adriana Stoicescu se afla în supraveghere (urmărire și înregistrare) pentru faptul că punea sistemului și binomului (încă activ) serioase și enervante probleme. După cum nu pot să exclud că inamicul public de acum (Călin Georgescu) se afla și el în aceeași situație pentru aspirațiile sale de conducător, după cum aș putea să bănui că, fără nici o legătură unul cu altul, erau înregistrați la greu pentru pericolul potențial reprezentat de fiecare în parte.
Tot în ianuarie, 2025, ICCJ (mîndria Justiției române) eliberează o autorizație de supraveghere totală a Adrianei Stoicescu pentru întîlnirea sa cu Călin Georgescu din 2019. Ei bine, în această variantă, dosarul lui Călin Georgescu includea și un magistrat și nu mai cădea în competența DIICOT, ci în cea a Parchetului General. Adică în mîinile celor care îl puteau repartiza prea plecatului pe urmele Elodiei. Așa a fost înscenat cazul Adriana Stoicescu, cercetată pentru favorizarea infractorului. Pentru aducerea cazului Georgescu la Parchetul General, dar și pentru un avertisment transmis celei mai incomode judecătoare pentru președinte, pentru premier, pentru CCR, pentru toți cei care își dau cu stîngul în dreptul prin tribunale.
Dar fapta nu exista pentru că în 2019 infracțiunea legată de „ordinea constituțională” (ordine, nu glumă!) nu a fost comisă. Și, chiar dacă ar fi fost, ar fi fost prescrisă. Drept pentru care au hotărît pentru Adriana Stoicescu o clasare pe bază de prescripție. „Prescripție” pe o faptă inexistentă!? Comedie juridică de mileniul III. Mai rău, tot în ianuarie 2025, ICCJ a înaintat un recurs excepțional, motivînd că Parchetele și judecătoriile nu pot da o soluție de clasare pe prescripție dacă nu se face dovada existenței faptei, a identificării autorului, iar fapta să fie încadrată ca infracțiune.
Marius Iacob și echipa binomului (uite că funcționează!) au dat drumul la Rechizitoriu cu o golănie juridică descalificantă, comisă numai pentru preluarea la Parchetul General a dosarului Călin Georgescu. Au implicat-o pe Adriana Stoicescu doar ca să-și atragă competența în dosarul deschis candidatului hăituit de sistem, dar și să transmită judecătoarei un avertisment. Apoi și-au clasat acuzația cu prescripție, încălcînd propriile hotărîri ale ICCJ.
Prin cîțiva mai slabi de înger și păpușați, Justiția română, cea care se dă de ceasul morții să-și apere independența, onoarea și drepturile, s-a umplut de sînge și de ridicol în cazul Adriana Stoicescu, încercînd să execute orbește ordinul de înfundare cu orice preț a lui Călin Georgescu.
Independență, nu glumă!

Ce e o drona?
Asta-i o întrebare de oameni mari și fără minte ,care au uitat de copilărie și care stau până noapte târziu la tv din lipsa de ocupație ori pentru că au devenit dependenți de vesti alarmiste cum au devenit dependenți și de frigider.
Aici
cu frigiderul mă înscriu și eu,pentru am ajuns sa deschide frigiderul cu mana și să-l închidă cu burta.
Îl deschid de zeci de ori pe zi și după ce-l deschid îmi amintesc, rușinat, că am promis să n-o mai fac.
Cel ce a scris romanul Bătrânul și Marea ,daca ar trăi ar scrie azi Bătrânul și televizorul sau Bătrânul și frigiderul.
In Bătrânul și marea , un biet pescar bătrân ,era dependent de pescuit pentru că atunci nu erau nici tv și nici frigidere.
Cretuleasca, de la RTV e mama omida pensionarilor .Când începea emisiunea „Romania la raport”,de la ora 20, ,pe străzile orașelor nu mai vedeai nici un pensionar ,iar prin sate se opreau până și drujbele.
Cretuleasca ne spunea despre majorarea pensiilor și avea o audiență de milioane.
In timpul emisiunii intrau în direct până și rătăciții mintali pe care nu știu unde-i găsea.
Și a venit sprâncenatul Bolojan ,asasinul speranței și al retingului
dar a rămas frigiderul.
Să revenim la drona că sa clarificam situația.
Drona e cărăbușul de mai din copilăria noastră ,ăla pe care îl prindem ,apoi ii rupem piciorul pe la genunche și în partea rămasă înfigeam un ac cu gămălie de care legam un fir subțire .Firul îl prindeam de un bat și făceam o morisca .
Daca nu ați înțeles să-mi scrieți!
Și ne jucam cu cărăbușul făcut morisca toată ziua!
Cărăbușul e o drona ,care atunci era mica,dar a crescut mare.
Ei ,acuma dronele ,astea fac rating ,pentru că s-au adaptat la schimbările climatice ,nu zboara
numai în luna mai zboară tot anul.
Dronele cărăbuș zboară in stoluri din Rusia în Ucraina unde sunt păduri de stejar.
Sigur că pe drum ,câteva, se mai rătăcesc ,mai vin prin Delta ori prin Polonia dar nu zboară niciodată acolo unde sunt unguri!
Acum că știm totul despre drone vă dați seama că sunt niște nimicuri ,nu merita sa ne cacam pe noi pentru atât.
Ce se intampla in Romania se petrece la indi go pe acest ciur SOV ie Tica…
astia cred ca ie vrajeala; da ba, au spus acum la radio si TV, ca la romeniea ar fi cateva tari care nau baga articolul 5 pantru voi, ex holanda, finlanda, austria care nicimacar nu e in nato, sar opune etc; plus ca armele proprii de aparare nus obligati sa vi le dea voua, ca numa voi puteti sa fiti asa da prosti sle donati gratis la ukrana, care nicimacar nu in nato, UE si nicaieri ; unde nevasa dziganului smellensky a keltuit la cumparaturi da tzoale in Paris peste un million de EURO, ftuvan chacat da balauri nespalati da teleorman, chacamas pa mormantu vostru da dzigani turci ;
dzigani nenorociti fara creer in teleormanu ala da chacat; sasi deie ei armele de milliarde loate dala gura copiilor lor, chacamas pa mormantu vostru da dzigani nehaliti, puradei da teleorman
Un huligan tuciuriu conduce un partid ce se pretinde suveranist ,dar susține pe sarlatanul mistic creat de propaganda rusă si face tot posibilul să ne îndepărteze de UE si NATO. Suveranistii huliganului vor să ne lase fără susținere economică si fără apărare, prada pt hoarda criminală rusească.
Deja HAUR l-a aruncat ca pe un hoit pe bietul Căcalin Georgescu.Am tot spus eu că Simion cel Maciucar ii va trage preșul de sub guru’.Nimeni nu m-a băgat in seamă.Acuma se și ceartă între ei facțiunile așa zis suveraniste.Praful și pulberea se alege se suveranismul românesc.Intarata-i drace.
Trump: mor 5 – 7000 de oameni pe zi.
Putin: Trump trateaza emotional, problema.
Este totusi bizara aceasta asociere ( intilnire ) CG – Stoicescu , care devine publica dupa 6 ani de zile ! ICCJ , nu aproba cu usurinta , fara un probatoriu puternic , punerea sub ascultare a unui magistrat de curte de apel !
Cine i-a oferit incomparabilei Dana Garbovan portofoliul Justitiei ERA PM, Bolo van Gogu le…
le-a intrat 🥕ul în 🌈 până la frunZe Tablagiilor Trădători & Șorțulețelor Mioritico-MacroniZde.
Nu scăpați, h.ai.ma.na.lelor, măR🎯g !
● Știți voi ●
Un partid politic fără rivali politicii ajunge să se lupte cu poporul ,asta a făcut alianță PSD-PNL au distrus rivalitățile politice și au făcut din toată clasă politică o gașcă ,o mafie … ăsta se întâmplă când îți pierzi ideologia numai există presă numai ai CCR numai se face nimeni că lucrează
„Astept cu rabdare raspunsurile…”
La ce, intrebarile nu le-ai postat, iar ai depasit masura. Altfel, te intreb eu: cat timp mai ai infantilismul sa-mi mai falsifici semnaturile si daca te lecuiesti singur sau trebuie sa te ajut in sensul acesta ?
Istorie nu stie istoria si ce stie ras talmaci ceste…Nu numai ca nu a fost re evolutie, dar MIN nerii au fost Che Matii de Ilici sa spul bere neagra OP Ozy tzia…
Astept cu rabdare raspunsurile…
PS: si daca ar fi sa nu mai scriu NICIODATA vreo opinie in rubrica de comentarii a exceptionalelor articole scrise de dl Nistorescu, opinia mea ramane neschimbata.
Poate sa latre Caramitru junior cat vrea, zi de vara/toamna/iarna pana-n seara. Si altii… 🤣😂🤣
„Puțini mai știu azi că în România a avut loc singura lovitură de stat vio lentă din țările ex-com uniste care a răsturnat guvernul legitim al țării. În 24 septembrie 1991, la București soseau (din nou) minerii. De data aceasta, nu pentru a bate opoziția, ci pentru a răsturna conducerea statului.”
Istoria se repeta. Cine vor fi noii mineri?
‘Georgescu, salvatorul neamului’, o glumă de prost gust, lipsesc peste 2 milioane dintre cei care l-au votat în 2024, parte dintre aceștia un votat prin referendum Constituția, a se vedea articolul 148 pentru a tranșa utopiile susținute de ‘bizarul mesianic’.
Eu nu sunt de acord sa fiu incadrat la „pro-rus, anti-occidental, prost, naiv” si alte etichete, doar pentru ca asa vrea propaganda oficiala prin diversele sale parghii si ptr ca nu l-am votat pe Nicusor.
Poate sa latre unul ca Caramitru cat vrea. 😃
„Intr-o zi am crezut ca suntem liberi.
In alta zi, visul s-a spulberat…”
Foarte potrivita introducerea, d-le Nistorescu! Se vede cu ochiul liber „disperarea”, 24 din 24…
Radu Humor ( 20 septembrie 2025 21:24) spune:
„Asteptam ca alta guvernare proprie sa repare aceste nedreptati.”
Avem alta guvernare. 🙂
Oare va repara sau nu aceste nedreptati?
Caritas, FNI…
„Ceea ce deosebește un oligarh de o persoană bogată nu este bogăția, ci puterea de influență pe care o are la vârful puterii politice.
După modelul oligarhilor ruși, în primii ani după decembrie ’89 pe piața corupției din România au apărut jocurile piramidale. Primul dintre acestea a fost Caritas, o înșelătorie de proporții pusă la cale de Ioan Stoica sub umbrela unui fond de investiții care „garanta“ un câștig de 8 ori mai mare deponenților după 3 luni de la data depunerii banilor. Nu doar românii au căzut pradă acestei înșelătorii, ci și persoane din Republica Moldova, Ungaria, Bulgaria, Federația Rusă. Mulți dintre beneficiarii schemei piramidale au fost politicieni, foști securiști, polițiști, care au primit peste rând sume de ordinul milioanelor de lei înainte ca fondul de investiții fără acoperire să falimenteze.
Unii dintre cei care au pierdut banii la Caritas și-au vândut mașinile ori apartamentele mânați de prostie și de lăcomia de a câștiga sume exorbitante fără să miște un deget.” DW
„E o intreaga generatie. Zeci de mii care sunt la fel, gândesc la fel. La revoluție aveau 30 de ani, erau maturi. Selecționați atent de “organe” fix în anii 80 (când era dezastru, era totul pe “suveranism” și represiune dură și brutală, pe teroare). Ce om normal vroia atunci să devină șef la partid și la Secu? Și mai era și selecționat atent pentru asta ? Doar oameni bolnavi la cap, torționari.
Și vine revoluția vine ilici și gruparea rusească KGB. Când ei aveau 30-35 de ani, poate 40 pentru cei mai în vârstă acum. La vârf de energie. Ăștia au organizat mineriadele și au organizat furtul general de atunci de nimic nu a mai rămas. S-au pus lângă și au ajutat pe Vântu sau Patriciu sau ceilalți hoți odioși care fuseseră “aleși” să devină oligarhii noului oblast care trebuia să fie aici. Au fost lângă Năstase care trebuia să fie lukashenka de România…după intrarea în NATO și UE, ei sunt scoși din roluri “active” ca put de hoție pro-rusism și prostie. Mulți sunt băgați și în pușcărie un pic ca furaseră ca la balamuc după revoluție.
Așa ca ăștia sunt mulți de tot – zeci de mii – au ceva bani dar sunt ultra frustrați, ca nu mai primesc “respect” si nu mai pot urla la oameni care sa înghețe de frica ca pe vremuri. ” Andrei Caramitru
„Chiar daca sunteti balbait asta nu va opreste sa scrieti corect”
Nu e balbait, saracul Charlie, e pe tratament, ia niste pastile cu litiu impreuna cu un pahar mare de palinka de Ojdula (n-am gasit alta rima) !
dpmdv e doar o confirmare a ce am spus si crezut de vreo 4-5 ani, rromania a devenit o colonie captiva unui regim STASI-Secu prezent in tot, economie, educatie, sanatate, justitie, militie, CCR care acum poate sa actioneze fara vreo teama ca ar putea fi tras la raspundere. Sa interceptezi si sa pui microfoane in biroul unui judecator sub pretextul ca s-a intalnit cu un inamic al regimului acum 6 ani? Si sa o suspectezi de „favorizarea infractorului”? Adica daca eu am un prieten judecator nu pot sa-i cer o pseudo-consultanta juridica la o bere in legatura cu o speta care in niciun caz nu ar ajunge sa fie in sala lui de judecata, de jurisdictia lui, de speta lui… sfideaza ridicolul
Ce se întâmplă de ani buni cu justiția din România oglindește starea jalnică a celor ajunși la conducere doar pe criterii politico-securistice, nu profesionale !
Circul acesta cu anularea alegerilor și anchetele măsluite care au loc pentru a justifica această măsură disperată va rămâne pururi ca o pată pe obrazul celor care țin balanța dreptății după cum le dictează stăpânii, nu (con)știința !
P.S.
Celor care se bucură că SUA nu va interveni pentru a clarifica această rușinoasă problemă națională, le spun că nici nu așteptăm această intervenție, străină și ea, precum cea (UE) care a făcut-o posibilă, ci așteptăm ca altă guvernare proprie să repare aceste nedreptăți !
Cenzura este cea mai buna dovada de inteligenta !
Chiar daca sunteti balbait asta nu va opreste sa scrieti corect.
@Florin Măinescu 16:27: Dar poate fi distribut un link catre ‘Truth-Pravda’, reteaua lui Trump? 😎
Alta intrebare…Parla mente tele tarilor vizate au rat tific ficat noile Grand Nitze?
E adevarat, intreb mai departe, ca tarile vizate de retras sari ale Grand Nitzelor au fost AD miss e in O, NU legi git timandu-se?
O intreb cu intreaga mea stima pe distinsa Doamna judecator Stoicescu daca trata tatele din ’46 si ’47 au valoare juridica?
Vrei sa spui in dosarul hahaitului Geo Orgiescu? Vorba lu Brucan COM intern, „calaresti pe un cal Mo ort”
Articolul nu poate fi distribuit pe fb deoarece ; pravda-ro.com
news-pravda.com
ro.news-pravda.com
romania.news-pravda.com
Conţinutul tău nu a putut fi distribuit, deoarece acest link încalcă Standardele comunităţii
În cazul în care consideri că nu încalcă Standardele comunităţii, anunţă-ne. Trimite feedback mi-au transmis cerberii fb.
Nu mai dati exemplu: ca in korea de nord! Ziceti mai bine; ca in Romania, ” pro-ieuropeana” membra ue. De la „m” cu ue. Felicitari fomnului Nidtorescu. Mai sint jurnalisti,dar nu-i csutati la um- uri tip ,fini,antenne,tvr.
Titicacacalosu darius de la 8:31 e un idollatrau inascut de cand isi zicea Nastratin…Culmea e ca ma acuza pe mine cand isi zice Tom cel lin New Ron nal ca-l ridic in slavi pe Jup Pann u si pe Forrest Thiery ul of Faget…
La oras sunt 24 de grade. Teracota duduie, ce faci? Nu-ti place adevarul? Narativul oficial circula fara pasaport si fara C.I. Are tot dreptul la zi si fara frecventa de unde scurte, medii si lungi. Restul nu ti-l mai ofera nimeni. Nu au bani marunti si nici dorinta de a-l oferi. Bate vantul. Inghetul va fi tatal dezghetului. Inghetatii vor fi si ei dezghetati cu flacara de oxigen si sudati la baza stalpilor.
” Nicusor- Daniel Dan mai stie pe cine vrea sa influenteze si cine vrea sa-l influenteze pe dumnealui? Ar trebui sa-si puna putina ordine in idei. „
Lasandu-l la o parte pe iacob cu ale lui evidente probleme psihice, femeia avea senzatia ca aia se uitau la camesutele ei flu-flu si la ce era dedesubtul lor nu la ce vorbea si cu cine se intalnea, iar georgica calinica vroia sa o puna ministrul justitiei in timp ce cotidianul cenzureaza cand este numita pe buna dreptate femeie ieftina ca vezi Domane e necivilizat sa-i zici pe nume – c***a ieftina. Deci mai vreti? Enough said!
Ma intreb unde sunt jurnalistii nostri? Si se spune ca presa este a 4-a putere in stat… Sa ma ierte dl Nistorescu ca il laud! De ce sunt asa de putini jurnalisti in Romania, precum dl Nistorescu, carora sa nu le fie rusine sa spuna adevarul?P
Unde este CTP, unde este Gadea, unde este Mirel Curea, etc ?
@ Florin. A linge sau a roade un os nu e o rusine ciun avantaj si o siguranta in sine.Cand se schimba directia vantului procedeul se ia de la celalalt capat al osului.
Morala acestei intamplari electorale nefericite: nu candidati decat daca e de acord sistemul! Daca din intamplare cunoasteti vreun potential candidat, nu vorbiti cu el! E pericol maxim de ‘contagiune emotionala’ si alte belele, bla bla bla!
De fapt, e mai indicat sa nu interactionati cu nimeni. Succesuri!
Sper sa se dezumfle odata balonul CG si sa ne preocupe mai mult soarta noastra ca tara si popor decat alegatiile unui personaj cel putin dubios, prin unele afirmatii. Asta in absenta unui verdict psihiatric specializat
D-le Ilie fruntas la scularie,dece nu va intrebati cine „umfla balonul”si in ce scop.
Savonea poate va aduce ICCJ pe drumul cel bun (vezi decizia in cazul Camelia Bogdan). Poate le va veni randul si celorlalti; ca nu se poate merge la infinit cu aceste abuzuri clare, pe fata. Pana la urma toti vor plati intr-un fel sau altul…
Unde sunt in aceasta speta asociatiile de magistrati ?! Lasitate !
Ce vremuri traim! Maine poimaine o sa ne trezim ca pana si copchiii de gradinita au microfoane in ghiozdanel, pe sistemul daca nu esti ascultat sau urmarit, nu existi.
Ce vremuri traim! Maine poimaine o sa ne trezim ca pana si copchiii de gradinita au microfoane in ghiozdanel, pe sistemul daca nu esti ascultat sau urmarit, nu existi.
Daca se va inventa un asemenea ghiozanel, cu siguranta multi parinti il vor achizitiona, el fiind necesar pentru supravegherea si siguranta copiilor.
Georgescu e istorie!
Aiuritului care nu stie sa dea tidula iubitei: Biden 2, o tara intreaga te vede ca inca n-ai servit romanilor. Iubita ta nu e romanca? Sau e altceva? Hai cu rezolvarea problemei odata ca mi-e nu stiu cum!
@Miorita.Pai daca e istorie ce te … grija, vorba lui Dabija
„atunci, în 2019”
Va dati seama cat de inutile sunt asa zisele alegeri libere din asa zisa democratie mioritica?!
@ 3 strujeni : din pacate in toata lumea este la fel , sistemul cuprinde si stinga si dreapta si sus si jos , de cind lumea si cit va fi lumea .
Bine ca dosarul pute a comanda politica, dar jongleriile si stupiditatile haituitului nu mai put deloc a scharlatanii, incalcari ale legilor sau dereglari mintale.
Un psihopat care se viseaza presedinte, speculand procentul mare de stupizi mioritici. Nici nu ma mir ca are atat de multi sustinatori……[R…]
Daca majoritate sunt „stupizi mioritici”trebuie sa le dai castig de cauza.Asta deosebeste democratia adevarata de „democratia socialista”.
de ce adversarii lui CG n-ar fi cei mai stupizi si murdari din tara? aud? cazul tau e tipic
Mizerii create cu AI..tara asta nu poate fi împânzita cu Editat in asa hal…
Coldea și Dumbravă, liberi în Câmpul Tactic, cu PENSII SPECIALE.
Laura Vicol, liberă cu banii de la Nordis.
Și măCiucă…ăăă încă…ăăă DOCTOR, măăăR😪g…
● guitZă- mElena PoMpa 1 -guitZă ●
Felicitari pentru postarile SAFE(7:52) si Marian(8:25) !
Tăt îi bine pâna la răzgâierea femeii cu microfoane. Poate că vreodată ați contemplat modificări ale frazării unor prieteni deveniți ‘scule’ în societate, ca CEO, SEO, administratori de orice, avocați, judecători, directori.. Așa că parcă vorbesc pentru altcineva chiar dacă depănați amintiri lăuntrice. Devine evident dacă aveți discuția în mașina lor de la firmă, de la instituție..Sunt cel puțin oameni conștienți că sunt ascultați. Probabil toată clasa de la mijloc în sus trăiește așa. De unde și carența eficienților la Georgescu și AUR.
Da’ de unde i-or fi venit lui CG ‘aspiratiile de conducator’, in comparatie cu partidele, care au ezitat sa faca anunturi si si-au stabilit cu greu candidatii?
Faptul descris ca si altele de acest gen da nastere unui pericol deosebit de grav si anume raspandirea si amplificarea fenomenului de neincrdere in justitie pe un termen lung ce nu poate fi evaluat.
Se schimba ceva daca d-na Stoicescu accepta propunerea?
Pacat ca imbecilitatea unor slugi afecteaza perceptia asupra tuturor lucratorilor din Justitie.
C.G. recunoaste declaratia magistratei ?
…arestarea,inculparea,judecarea si CONDAMNAREA la ani grei de puscarie pentru toti inculpatii jegosi din „Lovitura de Stat” la 6.decembrie.2024 !!…presedintele LEGITIM este Calin Georgescu,restul sunt „puscariasi” dovediti!!.
Pai daca Georgel o fost ales datorita la razboiu ibrid ( vorba vine ), atunci Nicu-shoricel o fost ales datorita la razboiu pippid ( pippido – manelisto- ‘telectual ),respectand proportiile, bineânteles!
Un srticol de exceptie !
” Ticalos nu este decat acela care ticaloseste pe oameni ce nu sunt ticalosi. ”
Mihai Eminescu
Porcurorii să fie scoși imediat din categoria MAGISTRAȚI.
În rest, nimic nou su’ Soarili Miticistanului balkanik! …vedeț’ cazu’ arestării lui Ioan Slavici, cu 100 „șî” dă ani mai devreme!
„CG merita haituit”??
Doaaamne fereste, Elena Popa 1, dumneata chiar crezi ce spui?
Cum, si Elodia a dat o „lovitura de stat” ?!? Ooops! 😂🤣
„Cel mai mare păcat al omului este frica, spaima de a privi in față si a recunoaşte adevărul.”
„A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decat ceea ce a fost semănat in el, ar fi copilărie.”
Mihai Eminescu
Am recitit si unul din articolele d-lui Octavian Stireanu, „Sufrageria din 6 decembrie” ( 8 ianuarie, 2025 – Cotidianul ), care mi s-a parut de asemenea excelent.
Un articol foarte bun! Felicitari autorului!
Doamna Stoicescu trebuie felicitata pentru ca ar fi refuzat oferta!!! O spun fara sa cunosc circumstantele in care Doamna a venit in contact cu ofertantul, intalnire intamplatoare pe terasa Lido sau in metrou…
Vai de tine Romanie, vrei sa „procreezi” un Codreanu contemporan din fabule si povesti de adormit copii. Rezultatul va fi ca, intradevar, vei contribui la nasterea unui conducator patriot si aparator al Romaniei..
Decadere totala si iremediabila…Ras talmaci ciri ordin Narr e…Hai sa impartim portofolii…
In democratia UE nu e voie decat cu propaganda UE. Una, singura. Orice altceva e interzis ca doar d-aia e democratie!
zdrențe!
Mai nou dezinformarile care fac parte componenta primordiala a razboiului hibrid sunt de fapt giugiuleli…
Pravda e ADEVARUL SOVIETICILOR de cand a fost creata de terorismul bolsevic inainte de crearea prin crime contra umanitatii a URSS…
Râmân întrebări: 1 – Câți auziseră de ‘bizarul mesianic’ în 2019; 2 – În ce calitate ‘ilustru necunoscut’ îi propunea acea funcție ‘moralitătii întruchipate’; 3 – De ce tocmai ei dintre cei 7000(mai mult sau mai puțin) de magistrați? Off-topic: lipsește în continuare legea răspunderii magistraților cea care i-ar plasa și pe ei în rând cu toate breslele existente.
… cred ca „bizar” esti dta, care te expui…
Câți auziseră in 2019 de CG ?? O întrebare care te califică … „cu multă carte” ???
Concis, argumentat, DEMOLANT.
Făcătura cu pretenții de dosar, expusă în toată nemernicia ei.
FELICITĂRI !
Și acu’, Ceata lu’ Pițigoi:
Hai, Hăi, Hăi,
Mușcați, băi ! măR🤣g…
● RumburKK – Rkk ●
Ce avertisment i-au dat moralei,dar mai ales moralalistei judecătoare? Până săptămâna trecută nici n-a știut că a fost urmărită.
Georgescu merită ” hăituit” măcar pentru prostiile și minciunile pe care le debitează.
Dle Nistorescu, renunță la pantalonii ăia roșii. Ești caraghios.
ep1. e din sistemul ticalos care a prăbușit România!
O parte din cei are trebuie sa mearga rapid in PUȘCĂRII sunt dintre cei care in utimii 5 ani au fost la PUTERE!
NU GEORGESCU! Pt ce sa faca Georgrscu pușcărie? Pentru imaginara minciunoasa acuzatie ca a vrut sa rastoarne Ordinea Constituyionala a jafului si SĂRĂCIEI?
Marea Preoteasa dixit..
Tot angajata la sri?
@Elena(8:26) Mai ocupa-te si de gospodarie sau de crescut nepotii in loc sa debitezi aberatii.Nu ai putina logica sau bun simt ?
Evita postarile in timpul ciclului.
in tara ticalosilor, cinstea e un musafir care pleaca flamand
articol din manualul’Cum sa realizam acasa un martir/o martira cu kitul adecvat procurat din comert’
Iar ai mancat maroY
Poate ca nici nu conteaza rechizitoriul lui Balzac. Ma gandesc la otravirea/iradierea lui CG.
Metoda se practica si acum, nu doar in Korea de Nord.
Cornele, ai grija cand dai intr-un caine, uita-te cine-l tine de zgarda!
GENIAL..! CA INTOTDEAUNA …!!!
iar sarim dupa pietrele Editat? nu ajung 35 de ani de balaceala? de la iliescu incoace, nu s-a schimbat absolut nimic… toti mint, toti conditioneaza… structurile statale nu au nimic de-a face cu statul insusi, cu tara, cu cetatenii. lumea ar fi bine sa-si schimbe perceptia pentru a putea lua cea mia buna decizie. structura statala nu reprezinta tara si cetatenii!
structura statala se reprezinta doar pe sine cu scopul perpetuarii puterii si a controlului in detrimentul celor multi si nu in favoarea lor. lipseste cu desavirsire puritatea intentiei.
BUNĂ!
De ce Romania este in coada Europei?
CORUPȚIE + INCOMPETENTA+ HOȚIE + TICALOSIE+ TRĂDARE DE ȚARĂ
MIacob o rusine!
Florența Alex? cel putin lipsa de caracter.
Super eseu care dezvăluie esență juridică pe genunchi și coate in scop personal cat mai urgent posibil. Felicitări, d-nei judecător.