Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, în legătură cu cazul fostului prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, că ar trebui impuse reguli „clare” ca atunci când părăseşti funcţia de ofiţer, să nu ai voie, o perioadă de timp, să faci consultanţă politică.
„Poate prin contractele pe care le semnezi când eşti ofiţer în interiorul instituţiei, să fie nişte reguli foarte clare: în momentul în care părăseşti funcţia, nu ai voie o perioadă de timp să faci consultanţă politică sau în domeniul pe care l-ai gestionat. La un moment dat trebuie reglementat. Cel mai corect ar fi printr-o lege. (…) Un cadru legislativ în care să vorbeşti cu toate instituţiile, eu nu văd alt cadru decât CSAT. Ori parlamentul să cheme toate instituţiile şi apoi să legifereze, în ultimă instanţă. Până atunci, anumite reguli ar trebui trase. Nu ştiu dacă domnul Coldea este vinovat sau nu este vinovat şi nici nu este treaba mea, este treaba magistraţilor. În momentul în care deja există anumite măsuri date de către un magistrat, înseamnă că este ceva întemeiat. Se aduc atingeri instituţiilor statului. Un stat nu îşi permite aceste lucruri”, a declarat Marcel Ciolacu la Prima News.
El a adăugat că, dacă mai apar astfel de cazuri, atunci va avea statul, în integralitatea sa, de suferit.
„Ceva trebuie să se întâmple. Nu contează că îl cheamă Coldea, că îl cheamă Popescu, că îl cheamă Georgescu, important e să nu se mai întâmple aşa ceva, pentru că instituţia în sine are de suferit, şi ca imagine, şi în interiorul ei. (…) Cred că tema este: dacă ai avut acces la anumite informaţii, dacă ai folosit acele informaţii. Să ştiţi că acest lucru se numeşte trădare. Eu văd că nu este vorba de aşa ceva, e vorba de trafic de influenţă, de acte de corupţie. Cu adevărat trebuie reglementat acest lucru, pentru că, dacă mai apar astfel de cazuri, atunci va avea statul, în integralitatea sa, de suferit şi nu cred că este corect, mai ales că statul şi-a făcut datoria, adică ai o anumită pensie decentă. E afectată imaginea României şi a statului român. De aceea, pentru ca pe viitor să nu mai avem parte de astfel de situații, trebuie să avem o reglementare, situație pe care o vom analiza în CSAT”, a spus premierul.
DNA a anunţat, pe 24 mai, într-un comunicat de presă, că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, şi pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, a transmis DNA.
DNA nu menţiona numele inculpaţilor, dar este vorba despre generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.
Aceştia au fost audiaţi timp de aproape 15 ore săptămâna trecută.
Dosarul a fost deschis în urma unui denunţ formulat de Cătălin Hideg.
„În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale. În contextul menţionat mai sus, în aceeaşi perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro”, susţine DNA.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea DNA.
Cătălin Hideg a declarat săptămâna trecută, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.
Hideg, patron al companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.
Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.
„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus că aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: ‘Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii în generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul”, a afirmat Cătălin Hideg, la Antena 3.
În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis „optimizarea problemelor sale din justiţie”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare.
„Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani”, a spus Hideg.
Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei.
El a precizat că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu „probe clare” împotriva celor care l-au ameninţat.
Pe de altă parte, Hideg a mărturisit că nu are probe că banii pe care i-a dat avocatului Trăilă ar fi ajuns la foştii generali SRI.
Îți dau dreptate. Partea proastă e că până și liberalii votează cu PESEDEII… Eternizare Partidul Comasat Mafiot…
Pentru ce au facut acesti generali , trebuie degradati si fara drept la pensie,plus condamnati pentru tradare !
Cprect , dar ”Covrigarul cănd părăsește ”Gogoșeria are voie să facă ”politică? / E chiar imperios necesar pt. ”interesul național ”. Dacă pe fostul ofițer îl cheamă Popescu , Ionescu , Georgescu ( nume pe cale de disparitie) n-are voie , dar dacă-l cheamă HELLVIG , KOVESOY , ASTALOY e voie . Problema e pă ce ne cunoști că nici noi nu mai știm căți suntem . Și încă ceva : Zburdă Ciocârlanii , Anacondele, Coldele cu Clotildele pe la toate Stabilamentele Guwernere , justețe , bănci , aeropoarte ca și cum Coana Ioropa ar fi în mijlocul Junglei Amazonului ( aia unde avea Dragnia oun viloi)PS: Dacă abia acum facem Legea înseamnă căCorupții ăia Moruzov , Cristescu etc . s-au săturat de ”consultanțe pe firmele Jilava și ”Eternitatea./La data de 1 ianuarie 1937 a intrat în vigoare „Codul de Justiție Militară” prin care se majorau pedepsele pentru spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare iar la 12 noiembrie 1940 a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă „Președinția Consiliului de Miniștri”. Da , dar atunci aveam CONSILIU DE MINIȘTRI , nu CSTabor .
”că ar trebui impuse reguli „clare”
”Ar trebui”! Cine sa le impuna? Femeia de serviciu?
Legi există și trebuie aplicate. Dacă le schimbi peste noapte vor fi invocate de către infractori în favoarea lor căci pedepsele nu se aplică pentru fapte din trecut dar pot pretinde că legile erau neclare sau neconstituționale. Ciolacu ori nu știe asta ori o face cu bună știință și intenție de a le veni în ajutor? Unde duce schimbarea legilor ca pe ciorapi?
E acțiunea „salvarea escrocilor din Sri”, nu mai pot acoperi acest subiect și vor să îl salveze prin csat anulare sau secretizare csvd interes național.
traficului de influentza …ii zice acum ‘optimizare’…vai de mama lor, nu sunt decit niste brofasi nenorociti
tzarani needucatzi adusi in bucuresti….in institutziile centrale…e plin de dealde astai peste tot…
nu stii de unde vin si nici nu stii unde se duc…cica asa cresc ei pe scala sociala…dar ei nu apartzin societatii in primul rind prin natura profesie nenobile pe cae si-au ales-o…
noii sri-isti fac acelasi lucru ca vechii securisti…asta e fisa postului…
Daca legile si constitutia tarii permit tot fel de anomalii atunci baietii destepti profita din plin .Legile si constitutia tarii ar trebuii refacuta normal si corect.Din pacate nu se dorste pt. ca cei care o pot face sint in aceiasi barca cu baietii destepti si vor sa profite si ei.Nu se vede destul de clat ca duc cu zaharlu de foarte mult timp problema pensiilor speciale si al salariilor nesimtite si nu se face nimic ? Exact asa vor proceda si cu restul anomaliilor care sint in lege si constitutie,raman neschimbate.
Caz inchis inainte de a exista.CSAT-ul este cea mai securista institutie a statului oligarhilor politici.Toate discutiile si deciziile,inclusiv daca unul cere apa la rachiul de pufoaica cum a cerut Blaga cand era ministru de interne sunt ULTRASECRETE si e pot afla dupa 50 de ani.
Romania NU MAI EXISTA de la al doilea mandat al Basexului ca stat.Sa va fie de bine,ca asteptati pensii si socialistul Ciolacu cu casca lui de derbedei se trage cu avionul de lux privat in campanie electorala.Asta este soarta pe care cu adevarat o meritati ca duminica iar o sa rupeti usile sa votati ….PESEDEII.
În urma războiului mulți viteji se arata și alde ciolacu se baga și el cu capul în poza!@ dar pana acum ce ați păzit și tu alde ciolacu și alde k.w.i.Sictir @
Ciolacu îl mângâie pe cap pe Coldea. Ar trebui, să vedem, când vom avea tip etc. Auzi la Ciolacu, dacă se mai întâmplă, statul va avea de suferit. Păi, n-a suferit, deja, Ciolacule, că statul român a fost furat pe rupte? N-ai văzut asta până acum? Ori ești prost de-a binelea, ori securist sadea. Deși sunt convins că aparții ambelor categorii. „Calitate” perfectă pentru a fi prim-ministru…
nu CIRIPEAI în PĂDURE când îi cărai tolba lu’ Haissam, măR😜g…
……[RumburKK- StatMajoriZdu Gărzilor Patriotice Tulcene- RumburKK]……