Cazul Michael Stanciu: Search Corporation şi „genialitatea” studiilor de fezabilitate

FBI a arestat, în cadrul operaţiunii „Escrocii”, 15 persoane care făceau parte dintr-o grupare formată în majoritate din români şi angajaţi ai Primăriei din Chicago. Un pastor penticostal, un finanţator al guvernatorului de Illinois şi al primarului din Chicago şi nişte romţni care aveau afaceri în construcţii sunt acuzaţi că ar fi dat mită unor funcţionari ai Primăriei Chicago.

De cotidianul.ro - Autor
Cazul Michael Stanciu: Search Corporation şi „genialitatea” studiilor de fezabilitate

Premierul Emil Boc impreuna cu ministrul transporturilor Radu Berceanu efectueaza o vizita la santierul Centurii Ocolitoare a Sibiului, joi, 9 iulie 2009. SEBASTIAN MARCOVICI/NewsIn FOTO

FBI a arestat, în cadrul operaţiunii „Escrocii”, 15 persoane care făceau parte dintr-o grupare formată în majoritate din români şi angajaţi ai Primăriei din Chicago. Un pastor penticostal, un finanţator al guvernatorului de Illinois şi al primarului din Chicago şi nişte romţni care aveau afaceri în construcţii sunt acuzaţi că ar fi dat mită unor funcţionari ai Primăriei Chicago.

Comentariu Michael Stanciu într-o revistă mondenă:

„L-am primit definitiv pe Iisus în inima mea. Porunca Lui era clară: „Michael, du-te înapoi şi fă ceva pentru ţară!”. Cum ajunsesem inginer de construcţii civile, m-am gândit la drumuri. Ştiam în ce hal le lăsasem în 1979, aşa că am abandonat slujba, casa de lux din zona rezidenţiala, jeep-urile şi toate visurile legate de America şi am aterizat la Bucuresti. Încercasem să devin american, dar nu reuşisem să ajung decât un… ro-merican, întrucât sângele apă nu se face. Împreună cu socrul meu am pus bazele firmei Search Corporation şi am trecut la treabă. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor de atunci, Alexandru Dobre, ne-a primit cu toata amabilitatea. Visa şi dumnealui, ca şi noi, la zile mai bune. Am semnat protocoale şi am angajat primii trei ingineri. Vedeam deja două tronsoane de autostradă terminate până la ora asta: Sibiu – Deva şi Bucureşti – Brasov”, povestea Michael Stanciu.

Michael Stanciu se identifica ca un evlavios penticostal, conectat direct cu Dumnezeu. Dupa profil posibil placa turnanta pentru transferuri financiare-vezi scandalul de mita din Chicago: FBI a arestat, in cadrul operatiunii „Escrocii”, 15 persoane care faceau parte dintr-o grupare formata in majoritate din romani si angajati ai Primariei din Chicago. Un pastor penticostal, un finantator al guvernatorului de Illinois si al primarului din Chicago si niste romani care aveau afaceri in constructii sint acuzati ca ar fi dat mita unor functionari ai Primariei Chicago. Miliardarilor romani penticostali din Chicago, condusi de Petru Cladovan, John Ionel Capilnas, Mike Baban, Virgil si Mircea Tiran, Beni Garneata, Teofil Scorte – unii dintre ei arestati deja la 21 Mai a.c. – li s-au adaugat, in ultimii 15 ani, alti citiva mari afaceristi fara niciun Dumnezeu, ce fac naveta intre Romania si SUA in frunte cu sponsorii P.S.D./P.D. miliardarii Vasile Tintas & sons, Gheorghe Varga & sons, (ambii din Negresti-Oas, Satu Mare); Adrian Tarau Jr.,

(http://www.gazetadecluj.ro/citeste/1404)

Fişă româno-americană pentru Search Corporation

Search Corporation SRL a luat fiinţă la data de 26 august 2001, având în prezent un capital social subscris şi vărsat în valoare de 15.500.000 lei, din care 13.311.489,95 lei, respectiv 724.824,1 dolari SUA, din care total aport în natură de 739.794,30 lei. Obiectul principal de activitate al firmei îl reprezintă „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”. SC Search Corporation SRL are un unic sociat persoană juridică, respectiv compania Search AVG. INC, cu sediul în Oklahoma, SUA, iar firma din Bucureşti este administrată, pe o perioadă de 99 de ani, de către societatea Search A.V.G. International Inc., cu sediul în Wilmington County of New Castle, SUA, reprezentată de Michael Mihai Stanciu, născut la data de 23 septembrie 1957 în Bucureşti.

Search Corporation SRL deţine o cotă de 10% din acţiuni în cadrul firmei Astrada Development SRL, societate care se ocupă cu lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor, în cadrul căreia mai deţin acţiuni Strabag AG, cu sediul în Austria (70%), şi Egis Projects SA, cu sediul în Franţa (20%). Search Corporation mai deţine 92% din acţiuni în cadrul firmei Search Invest SRL, care se ocupă cu lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. În această companie mai deţine 8% din acţiuni firma Ecoterra SRL Bucureşti.

O afacere Search Corporation la Cluj

SC Search Corporation a câştigat la Cluj-Napoca contractul pentru realizarea unui studiu privitor la fluidizarea traficului din centrul oraşul (unda verde, n.red) pentru care firma lui Stanciu a primit peste 900.000 lei (fără TVA). Acesta nu este primul contract obţinut de Search Corporation, societatea primind în 2005 peste un milion de lei pentru realizarea altui studiu asupra traficului clujean. De numele lui Stanciu se leagă şi studiul de fezabiliate pentru realizarea Autostrăzii Transilvania. Firma Search Corporation colaboreaza cu firma Primacons (condusa de Stanciu prin noua lui sotie), firma la care este angajata si nepoata lui Emil Boc.

Mihai Stanciu, sau Michael Stanciu, este un afacerist care apare sub ambele nume in firme care se adapa din banii publici. Doua dintre acestea, Search Corporation SRL si Primacons Group SRL, s-au asociat pentru a face fata concurentei la licitatia pentru un contract de consultanta identic cu cel castigat de Metroul SA si Systra, dar a carui valoare este mai mica, numai 65,75 miliarde de lei vechi.

(http://stiri.rol.ro/600-de-miliarde-pentru-pareri-si-verificari-11152.html)

Societatea a beneficiat de un parteneriat strategic pentru a intra in gratiile administratiei publice locale. Search Corporation a realizat studiul in asociere cu firma de proiectare Planwerk Cluj, controlata de arhitectul Adrian Borda. Acesta este prietenul arhitectului-sef al orasului, Adrian Iancu, care a fost numit in functie la solicitarea expresa a lui Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca si presedintele Partidului Democrat. Arhitectul Borda detine 16% din partile sociale ale companiei Planwerk alaturi de Serban Tiganas, proaspat sef al Ordinului Arhitectilor din Romania, filiala Cluj. In ceea ce priveste licitatia din Cluj-Napoca, interesanta a fost pozitia arhitectului Borda, care face parte si din Comisia Tehnica de Urbanism si Amenajarea Teritoriului de pe langa Primaria Cluj-Napoca, comisie ce a avizat documentatia licitatiei. Adrian Borda si-a avizat propria firma. La acea data, primarul Emil Boc nu a luat pozitie in ceea ce priveste incompatibilitatea morala in care s-a aflat Borda, iar contractul din banii publici a ajuns in portofoliul Search Corporation si Planwerk.

(http://stiri.rol.ro/600-de-miliarde-pentru-pareri-si-verificari-11152.html)

Anchete cu subiect unic: Michael Stanciu şi firma sa

Convocare la sediul DNA

Conform comunicatului companiei Search Corporation, Stanciu a fost chemat de procurorii DNA pentru a descrie „procedura urmată în cadrul Search Corporation pentru participarea la licitaţia pentru atribuirea contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate cu liste de cantităţi şi a serviciilor de Consultanţă pentru Drumul Expres Pitesti-Craiova.:

„Vă comunicăm că în data de 12.09.2008, preşedintele companiei Search Corporation, Dl. Mihai STANCIU, a fost contactat telefonic de către un reprezentant DNA, în vederea purtării unei discuţii în data de 16.09.2008, ora 9.00, la sediul DNA. Subiectul întrevederii nu a fost comunicat telefonic, motivul invitaţiei fiind furnizarea unor informaţii. Dl. Stanciu s-a prezentat la sediul DNA, unde i-a fost solicitat un punct de vedere cu privire la procesul de participare la licitaţia având ca obiect atribuirea contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate cu liste de cantităţi şi a serviciilor de Consultanţă pentru Drumul Expres Pitesti-Craiova”, (comunicat al companiei Search Corporation)

„Gaură” de un milion de euro în comuna Şuşani, jud. Vâlcea

http://www.jurnalvalcean.ro/actualitate/%E2%80%9Egaura%E2%80%9D-de-un-milion-de-euro-la-susani.html

6 Iun, 2010

Primarul comunei Şuşani, Gheorghe Staiu, a pierdut la Curtea de Apel Craiova procesul deschis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală. Demarată încă din 2006, procedura de recuperare a sumei de 2.730.709 lei, pentru nerespectarea clauzelor din contractul de finanţare SAPARD pentru realizarea reţelei de alimentare cu apă în localitate, bagă Şuşaniul în faliment, suma totală rezultată în urma aplicării penalităţilor ridicându-se la peste 4.000.000 lei, aproximativ un milion de euro.

O verificare a Direcţiei de Control şi Antifraudă a scos la iveală grave nereguli încă de începutul demarării investiţiei. Achiziţionarea serviciilor de proiectare s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale, existând un conflict de interese ignorat de autorităţi. Mihai Michael Stanciu, administrator al SC Search Corporation SRL Bucureşti, firmă participantă la licitaţie era în acelaşi timp şi asociat la firma Ecoterra SRL Bucureşti, câştigătoarea licitaţiei.

Demarată în 2003, investiţia de la Şuşani a intrat într-o „zonă moartă”, la doar câteva luni după începerea lucrărilor. Proiectantul Ecoterra a trebuit să modifice în repetate rânduri proiectul iniţial, în timp ce firmele Sartex şi SC CCFACC SA Râmnicu Vâlcea şi-au făcut de cap pe şantierul deschis în comună. „Cei de la Agenţie ne-au cerut returnarea a 27 de miliarde lei vechi din totalul de 37 de miliarde care au fost alocate prin programul SAPARD. Cred că suma a crescu la aproape 40 de miliarde, pentru că s-au calculat şi penalităţi. Trebuie să facem o contestaţie în anulare la recursul pe care l-au câştigat ei în mai. Eu nu contest faptul că s-a lucrat aiurea. Nu înţeleg însă de ce nu vrea nimeni să accepte că vina aparţine constructorului. Asta încercăm să demonstrăm noi. Am văzut că din partea constructorului se mai prezintă din când în când cineva la proces, dar nu reuşim altfel să dăm de ei”, afirmă Gheorghe Staiu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.