Scăderea încrederii populaţiei în Justiţie, aşa cum arată sondajul Eurostat, pune cu adevărat la îndoială existenţa statului de drept în România. Devenită aproape un slogan umoristic, sintagma „statul de drept” a cunoscut în ultima vreme o degradare semnificativă. Un lucru rămîne cert: statul de drept nu există în afara Justiţiei!
De-a lungul vremii, încă din secolele XVII-XVIII, cînd a apărut, „statul de drept” a cunoscut numeroase definiţii, dar, oricît de sofistificate au fost acestea, pînă la urmă s-au topit într-un singur cuvînt: DEMOCRAŢIE. Văzut ca supremaţia absolută a Legii în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor individuale, „statul de drept” este, în forma lui cea mai pură şi simplă, garanţia că Puterea statului nu-l îngenunchează pe cetăţean, ci pune deasupra oricăror valori LIBERTATEA şi DREPTURILE sale.
Şi atunci, de ce oare tocmai JUSTIŢIA, principalul instrument prin care aceste valori sînt protejate, scade atît de dramatic în încrederea oamenilor? În aceste zile s-au căutat tot felul de explicaţii, care mai de care mai trăznite, cînd lucrurile par, totuşi, destul de simple.
În România, în mod ciudat, cînd spui „Justiţie” spui magistraţi, iar cînd spui „Magistraţi” spui procurori şi judecători! Spun că acest lucru este ciudat pentru că în Constituţie nu se spune aşa ceva, ci, potrivit art. 126, al. 1: „Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.
Dar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca şi în celelalte instanţe inferioare, nu lucrează nici un procuror, cu alte cuvinte, oricît de important ar fi statutul acestuia, Procurorul nu face parte din rîndul persoanelor prin care se realizează Justiţia! Constituţia ne oferă şi explicaţia în art. 132, al. 1: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Procuratura este, cu alte cuvinte, subordonată unui ministru care face parte dintr-un Guvern numit politic (fie el şi tehnocrat), întrucît este validat de un Parlament eminamente politic!
Eforturile uriaşe ale „SISTEMULUI” de a da şi procurorilor statutul de „MAGISTRAŢI” a bulversat şi prevederile Constituţiei şi a dus la aceste chestiuni redundante, pe care este greu să le înţelegem în limitele logicii. Fiind consideraţi magistraţi, procurorii au intrat şi în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii, dobîndind astfel a doua subordonare, în afara de cea a Ministerului Justiţiei! Scopul nedeclarat al prezenţei Procuraturii în CSM este acela de a „controla” acest organism, pe care, în mai multe rînduri l-a şi condus prin „alegerea” în fruntea CSM a unor procurori!
De altfel, este de ajuns să observăm care este componenţa CSM: din cei 19 de membri CSM, doar 9 sînt judecători! În rest, întîlnim: 5 procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ, Procurorul general. Cînd participă la lucrările CSM, preşedintele României chiar prezidează şedinţele!
Cu alte cuvinte, la şedinţele CSM, cei 9 judecători nu vor avea niciodată majoritatea dacă preşedintele ÎCCJ va fi o persoană de genul Liviei Stanciu, care s-a declarat „partenerul” DNA, adică al unei secţii a procurorilor!
Încă din anul 2010, colegul Răzvan Savaliuc atrăgea atenţia asupra anomaliei generată de statutul de magistrat al procurorului, în articolul „Procurorul egal cu judecătorul – Iată cauza eşecului reformei din Justiţie!”. Pornind de la art. 61 din Legea 303/2004, care prevede că, prin decret prezidenţial, judecătorii pot deveni procurori şi procurorii pot deveni judecători, Savaliuc constata încă de atunci că, peste noapte, oameni care nu au redactat niciodată o sentinţă s-au trezit judecători la ÎCCJ sau la Curţile de Apel! Cocluzia lui Savaliuc este cît se poate de clară: „E ca şi cînd ai pune peste noapte un chirurg de ORL să facă operaţii pe cord. Aparent, ambii sunt medici şi au urmat aceeaşi facultate, şi rezidentiat, dar iată că au specializări diferite”!
În noiembrie 2013, Gabriela Baltag, preşedinta AMR, propunea o soluţie pertinentă: „Dacă vor să fie independenţi, procurorii trebuie să iasă de sub autoritatea Ministerului Justiţiei” şi adăuga: „După 20 de ani vă pot spune că nu regret experienţa de instanţă de fond, unde am stat timp de 10 ani şi dacă mă întrebaţi care este cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea o să vă răspund că cea în care am stat la judecătorie. Nu îi inteleg pe colegii noştri procurori care vor să ajungă direct la Înalta Curte cum de nu vor să se bucure de această perioadă. Mărturisesc că sunt uimită de curajul lor, dar părerea mea este că prin această practică, prin această ascensiune fulminantă a procurorilor, credibilitatea sistemului judiciar este pusă la îndoială”.
Anii au trecut şi lucurile au rămas la fel: procurorii au acelaşi statut de magistraţi ca şi judecătorii! Ba, chiar, prin lege, în sala de judecată sînt aşezaţi pe un podium mai înalt decît cel al avocatului, prin care se subliniază superioritatea procurorului faţă de avocatul apărării, ceea ce, la simpla privire, aruncă în aer garanţia unui proces echitabil, în care judecătorul trebuie să analizeze de pe poziţii egale atît probele acuzării, cît şi cele ale apărării!
Toate aceste anomalii au dus la scăderea continuă a încrederii populaţiei în Justiţie, ajungîndu-se acum la cifrele scoase la iveală de Eurostat, deşi sondajele interne care o situau pe Laura Codruţa Kövesi peste toate instituţiile statului, în ciuda existenţei unor cazuri deja celebre de abuz, cum sînt cele cunoscute sub numele „Rarinca” sau „Olguţa Vasilescu”, prin care au ieşit la suprafaţă două lucruri periculoase: în primul, folosirea Justiţiei în interes personal şi, în al doilea, folosirea Justiţiei ca armă politică!
Nu avem prea mari speranţe că în viitorul apropiat se va schimba ceva sau că vom intra în normalitate prin separarea celor două profesii: judecător şi procuror. Sperăm însă ca un lucru să se petreacă, totuşi: procurorii, care se subordează Ministerului public, să înţeleagă şi să aplice ceea ce este scris în Constituţie la art. 131, al. 1: „În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”! Or, acest lucru înseamnă să respecte prevederile art. 100, al. 1 din noul Cod de procedură penală, unde se spune: „În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere”.
Renunţarea la TeleJustiţia la care asistăm acum, prin care procurorii (mai ales cei de la DNA) obţin un capital de imagine în ochii unei populaţii ahtiate după cătuşe, ar putea fi un prim pas spre normalizare, însă mi-e teamă că în perioada următoare, care este una de pre-campanie electorală, anchetele penale vor avea din ce în ce mai mult un caracter politic!
Scăderea încrederii populaţiei în Justiţie se datorează, în opinia noastră, tocmai acestor jocuri de culise, în care politicul face din Parchet o armă neiertătoare. Din acest motiv, scoaterea procurorilor din rîndul magistraţilor va rămîne o ţintă din ce în ce mai depărtată, atîta timp cît ei sînt din ce în ce mai utili din punct de vedere politic.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.