Curtea Constituțională a discutat marți sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituționalitatea unor dispoziții din Codul insolvenței, care afectează televiziunile şi radiourile și a decis că acest cod este neconstituțional.
Excepția de neconstituționalitate ridicată se referă la art. 81, alin. 3 și art. 348 din OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
CCR a constatat că a fost încălcat art. 115 alin 4 şi 6 din Constituţie, în sensul că nu se justifică urgenţa adoptării OUG şi că Guvernul nu poate adopta ordonanţe care afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Efectele OUG vor fi suspendate la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial.
Art. 115 alin 4 prevede că „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”, iar alin. 6 că „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.
Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.
Pe 9 octombrie, Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constitutionala Ordonanta de urgenta privind insolvența.
Articolele incriminate sunt cel ce prevede suspendarea licentei audiovizuale ca urmare a deschiderii procedurii de insolventa in cazul in care activitatea debitorului se afla sub incidenta prevederilor Legii audiovizualului si cel referitor la aplicarea ordonantei si in cazul procedurilor de prevenire a insolventei sau de insolventa aflate in derulare la intrarea in vigoare a actului normativ.
Codul insolventei a fost aprobat de Guvern pe data de 2 octombrie, ca ordonanta de urgenta, deși fusese lansat anterior în dezbatere publică sub forma unui proiect de lege.
Premierul Ponta afirma că speră ca noul Cod al insolvenței să combată evaziunea fiscală, precizând că mai multe firme au intrat în insolvență pentru a nu plăti taxele la buget.
Codul Insolventei, promovat de catre Guvernul Ponta sub forma unei ordonante de urgenta, prezinta, prin prevederile sale, un grad ridicat de risc in ceea ce priveste libertatea presei, afirma S.R. Stănescu, într-o declarație politică, intitulată Opriți atacul împotriva presei audiovizuale!
“Finantati de catre Banca Mondiala, mai multi experti reputati in domeniu au elaborat un proiect de act normativ care a fost supus dezbaterii publice. Dupa parcurgerea acestor etape, in mod straniu, inalti functionari guvernamentali au introdus articole noi. Cele care au starnit in aceste zile un veritabil scandal in plan intern si international. Nu numai pentru ca expertii nu-si mai recunosc proiectul de lege. Nu numai fiindca asemenea prevederi, strecurate pe usa din dos, nu au fost supuse dezbaterii publice. Ci fiindca ele sunt discriminatorii”, scria S.R. Stănescu.
“(…)Conform ordonantei de urgenta a Guvernului care instituie noul Cod al Insolventei, este posibila oricand si oriunde solicitarea intrarii in insolventa a unei televiziuni ori a unui post de radio fie de catre un creditor care are de recuperat nu mai mult decat 40.000 de lei ori de catre orice persoana care cumpara o creanta cu intentia de a face rau unei case de presa. Mai mult, autoritatile statului pot actiona discretionar in baza noului Cod al Insolventei.
Acest act normativ, care-si produce efectele chiar din momentul publicarii sale in Monitorul Oficial, este discriminatoriu si, ca atare, neconstitutional”, declara senatorul.