CCR explică de ce „erata” trimisă la Monitorul Oficial este legală

Completarea la hotărârea Curţii Constituţionale (CC) din 2 august, prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorităţii judecătorilor CC, anunţă Curtea.

Plenul CC, întrunit pentru a examina interpretările diferite date de autorităţi unor acte emise anterior de Curte, a constatat că în hotărârea CC nr. 3 din 2 august 2012 s-a omis a se preciza temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, se precizează într-un comunicat remis, marţi, de CC.

„Judecătorul-raportor, sub îndrumarea căruia s-a redactat hotărârea, a procedat cu acordul majorităţii judecătorilor Curţii la completarea considerentelor acesteia, precizând că, pentru stabilirea numărului total de cetăţeni români care trebuiau să îşi exprime opţiunea, «sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului»”, se mai arată în comunicat.

În acest context, Curtea a decis, cu majoritate de voturi, că hotărârea nr. 3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legătură cu procedura referendumului, şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia CC urmează a se pronunţa în baza art. 47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, potrivit aceluiaşi comunicat.

Totodată, CC a decis, tot marţi, că respectiva completare, operată de judecătorul-raportor, nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională urmează să o adopte conform art. 47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992.

În 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis. Mai mulți judecători CCR au spus că nu au avut habar de erată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.