Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, se plânge, în ziua protestului Sanitas de la Guvern, că nu s-a putut ajunge la o soluție cu sindicatele în ceea ce privește regulamentul de sporuri, iar dacă nu era asumat cel discutat, fără anexa 10, nu se puteau plăti sporurile în aprilie.
„Am așteptat încă din luna septembrie a anului trecut Regulamentul de sporuri, dar nu se putea ajunge la nicio soluție cu sindicatele. Când se negocia cu reprezentanții medicilor, ei solicitau sporuri mai mari pentru medici și raportate la noul salariu, când se discuta cu cei care reprezintă personalul TESA, aceștia cereau sporuri mai mari pentru această categorie și mai mici pentru medici, motivând că “oricum, le-au crescut salariile”. Discuțiile au fost purtate până în ultima săptămână din martie, fără a se ajunge la vreun compromis în privința Anexei 10, care a fost solicitată de sindicate, pentru ca, apoi, tot sindicatele să ceară eliminarea ei, iar azi, să ne transmită că o vor din nou. Ca la români! Pentru că exista riscul de a nu se mai putea plăti deloc sporurile în aprilie, în absența unui Regulament de sporuri și în condițiile în care mai era doar o săptămână pentru calcularea noilor salarii, Guvernul și-a asumat să adopte Regulamentul de sporuri în forma discutată cu sindicatele, adică fără Anexa 10”, susține Vasilescu.
Anexa 10 făcea referire la menționarea sporurilor clare, însă nu a existat un consens între sindicate și autorități pe aceste prevederi.
Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii, plafonul de 30% sporuri exista și în vechea Lege a salarizării, și anume în Legea cadru nr. 284/2010, care, la art. 22, alin. 1, prevede: „Suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din salariul de bază (…)”.
Câteva mii de sindicalişti Sanitas au protestat joi în Piaţa Victoriei, nemulțumiți de scăderile salariale.
Pai , sindicatele din sanatate au o solutie extraordinar de simpla , la mintea cocosului , pentru a lamuri si a rezolva , cumva toate problemele legate de sanatate ! Sindicatele pot face proiecte pentru un calup de legi legate de sanatate si sa le depuna depuna la Parlament . Au nevoie ca aceste initiative legislative, sa fie semnate de 1oo.ooo de cetateni romani , lucru extrem de simplu, tinand cont de, numai , cati membri au aceste sindicate. Pot depune inclusiv un proiect de lege , pentru salarii si pensii speciale pentru cei din sanatate , la fel cum parlamentarii si-au tras legi speciale pentru ei . Si abia acum manifestatii la usa Parlamentului pentru a discuta si transforma in legi aceste proiecte ! Ei , ce spuneti ? Am , sau nu dreptate ? Avand lege , nu mai este nimic de negociat cu Guvernul !
Atât Olguța cât și don Livache, niciodată sunt în culpă de ceva. Întotdeauna alții sunt de vină pentru eșecurile catastrofalei guvernări PSD-ALDE și mai ales pentru bulibășeala salarizării: asociațiile neguvernamentale, sindicatele, Soroș, rușii și chinezii, vremea rea, ceasul rău de marțea, etc. Mai mult: când se întâmplă ceva rău cu guvernarea fie don Livache este plecat din țară, fie Olguța este la baie ca să-și depileze mustața, fie suflă vântul cu viteză mare. Gândirea de repetent ori cea de politiciană precoce niciodată nu dau greș. Publicul larg este chior și pe deasupra, cu bruma de vedere ce i-a rămas, refuză să vadă binefacerile evidente cu care ne-a pricopsit PSD-ALDE. Cam asta e ce pățește Olguța și PSD-ul.
Oho, dna Olguta de la Craiova a ajuns mare si tare la Bucuresti!!
„Ca la romani”, e valabila si la politicieni, dna Olguta?!??!
pai intelesesem tot de la dumneaei ca nu o impresioneaza deloc chestii de-astea …