Mii de oameni participă un mitingul organizat în piaţa Victoriei. „Înarmaţi“ cu vuvuzele şi purtând diverse pancarte, oamenii vor să-şi arate astfel nemulţumirea faţă de micşorarea salariilor.
„Da- salarii majorate, NU- venituri diminuate“ sau „Mai avem un singur dor să nu ne tăiaţi din spor“ sunt doar două dintre mesajele afişate.
Sindicaliştii spun că nemulţumirea lor cea mare este legată de faptul că Legea salarizării avantajează doar o parte a salariaţilor din sistem.
„Mai bine nu eram de acord cu această creștere salarială“
Angajații din sănătate susțin că pe 11 mai vor ieși în stradă într-o grevă generală, nemulțumiți de scăderile salariale. „Sunt scăderi uriașe. Unele merg de la 500 de lei până la 1.100 de lei. Sunt schimbări uriașe din cauza neîncadrării în acel 85%, mulți nici nu pot atinge pragul de 55-85%. Toți le știu pe toate, dar nimeni nu înțelege nimic, iar vinovații de serviciu sunt cei care luptă pentru oameni. (…) Atunci când noi am cerut ca legea să fie modificată, nu cum ne doream noi, ci cum trebuia să fie la acel moment, nu a fost făcută. Cerem creștere salarială pentru toți colegii noștri din sistemul de sănătate. (…) Păcat de lege, că am ajuns astăzi să spunem că mai bine nu eram de acord cu această creștere salarială. Este extrem de complexă și este un haos total”, spunea Leonard Bărăscu, președintele Sindicatului Sanitas, după luarea deciziei de organizare a protestelor. Întrebat dacă situația se va schimba în cazul în care se va modifica regulamentul de sporuri, Bărăscu a răspuns: „După părerea mea, nu schimbarea regulamentului de sporuri, care a fost făcut împreună cu noi și care este foarte bun, poate rezolva această problemă”.
În ultimele săptămâni, sute de angajați ai spitalelor din toată țara au protestat față de regulamentul sporurilor care a dus la scăderea veniturilor acestora. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, susținea că managerii de spitale trebuie să se „gospodărească mai bine”, astfel încât să reușească să suplimenteze sporurile din bugetele proprii.
dar bolnavii omorâţi de doctori prin neştiinţă sau prin nepăsare când ies în stradă? nici măcar logic sau gramatical nu poţi admite ca un spor să fie mai mare de 51 la sută din sumă că atunci devine principalul accesoriu.
Nu dna ministru Pintea e de vina pentru haosul din sanatate.
A fost creat, inainte de venirea ei, de Ministrii de la Munca si Finante, cu complicitatea pasiva a fostului ministru Bodog care a primit toate simularile pentru ce vedem azi, dar nu i-a pasat.
Dar pentru felul in care gestioneaza aceasta criza si pentru atitudine, dna Pintea nu are nicio scuza.
Daca era un autentic profesionist, cum dorea sa para pana acum, daca avea un minim respect pentru oamenii aceia disperati din curtile spitalelor, care fac la fel de mult parte din sistemul sanitar ca medicii, dna Pintea nu incerca sa acopere imensa mizerie comisa, ca un politruc de duzina.
Si daca nu avea puterea sa spuna adevarul si sa procedeze in consecinta, macar nu lansa niste acuzatii despre care stie bine ca nu fac decat sa invrajbeasca exact sistemul pe care il conduce.
Adevarul e ca noile reglementari au un efect previzibil, pentru ca asa au fost croite.
Da, pentru medici majorarile sunt substantiale, dar inegale.
Din cauza jocului sporurilor, care injumatateste veniturile cadrelor medii si auxiliare, un medic de la un spital de top din Bucuresti, din subordinea MS, poate lua cu mult mai putini bani decat unul dintr-un spital dintr-o alta localitate, aflat in subordinea autoritatilor locale.
Pentru restul personalului din spitale cresterile au fost din start cu mult mai mici, combinate cu Mutarea Contributiilor.
Ca sa isi conserve macar veniturile, acesti oameni depindeau de sporuri.
Dar Legea 153/2017 limiteaza sporurile acordate in sistemul sanitar la 30% din suma salariilor de baza la nivelul ordonatorilor principali de credite.
E complet depasita de situatie, ca o provinciala inghitita de aparatul central, dupa cum vorbesc cei din sistem, dar isi iubeste atat de mult functia incat ar face orice pentru ea.
Rezultatul e ce vedem.
Vino si lucreaza tu LA UPU 12h in stres ,expus LA diverse boli,HIV, Hepatita A,TBC ,unde vii in contact cu puroaie ,paduchi, purici ,etc, sambata ,duminica si toate sarbatorile si atunci nu ai mai comenta!!!Vrem salarii decente dupa munca depusa ,iar sporul de UPU sa fie acordat ca lA Vaslui, nu 48% ca LA BOTOSANI !!!!
In „democratie” pana si „spagarii” au dreptul al greva…
A-propos de Sporurile din Spitalele cu conditii deosebite, comparati cu Sporurille URIASE date pentru Conditii Vatamatoare la Camera Deputatilor, la dl Dragnea:
„Camera Deputaţilor a publicat salariile de bază în cuantum BRUT Lunar, aferente funcţiilor din Serviciile Camerei, din cadrul birourilor parlamentare, precum şi lista indemnizaţiilor aferente funcţiilor de demnitate publică alese, la data de 31.03.2018.
Pentru funcţiile din Serviciile Camerei se aplică la Salariu de bază un SPOR de CONDITII Vătămătoare de 15%.
Preşedintele Camerei Deputaţilor are o indemnizaţie brută lunară de 21.850 Lei, în timp ce vicepreşedinţii Camerei au 20.330 Lei.
Secretarii şi chestorii Camerei au 19.950 Lei, iar liderii grupurilor parlamentare câştigă fiecare 19.000 Lei.
La rândul lor, preşedinţii comisiilor permanente au o indemnizaţie brută lunară de 18.430 Lei, iar deputaţii 17.100 Lei.
Secretarul general are un salariu de bază de 20.194 Lei plus SPOR de Condiţii VATAMATOARE: 3.029 Lei.
Secretarii generali adjuncţi au salariu de bază de 9.200 Lei şi un SPOR de Condiţii Vătămătoare de 1.380 Lei/luna, şefii de departament au un salariu de bază între 13.757 Lei şi 15.433 Lei, PLUS Sporul de Condiţii Vătămătoare între 2.064 lei şi 2.315 lei, iar directorii generali au un salariu de bază între 13.079 Lei şi 15.433 Lei si SPORUL de Condiţii Vătămătoare 15%.
Cofetarii Camerei Deputaţilor au salariul de bază 3.670 lei si SPOR de Condiţii Vătămătoare 551 Lei, bucătarii au salariul de bază de 4.770 Lei, SPORUL de 716 Lei.
Totodată, consilierii din cadrul birourilor parlamentare au un salariu de bază între 1.900 lei şi 7.661 lei, consultanţii – între 1.900 lei şi 3.900 lei, iar SOFERII între 1.900 lei şi 2.259 lei.
Un OPERATOR xerox primeste un SPOR în valoare de aproape 430 Lei, iar GHIDUL pentru vizitele organizate primeşte Spor 1.000 Lei pentru Condiţii Vătămătoare de muncă.”
Sa nu se cedeze ! Sa nu se cedeze, de-ar fi sa piara lumea. Miliarde si miliarde de euro sau scurs pe sporuri in buzunarele acestor impostori nerusinati. Sume uriase au fost furate, ca „sporuri” ce depaseau dublul salariilor din bugetul public evidentiate secret sa nu le stie lumea in registrele mafiotilor „manageri” de spitale. Acum am aflat si noi, prostimea” adevarul hotiei nationale. Si in tot acest timp bolnavii umblau dupa o aspirina sau paracetamol pentru ca spitalele cheltuisera fondurile pe sporurile uriase ale acestor imbuibati si nerusinati. Sa nu se cedeze. Au suferit atat, sunt in stare sa mai sufere cei peste 4,5 milioane de romani cu 75o de lei lunar. Suntem batjocura Europei, dupa 40 de ani de activitate contributiva la fondul de pensii.
„Sume uriase au fost furate, ca „sporuri” ce depaseau dublul salariilor din bugetul public evidentiate secret sa nu le stie lumea in registrele mafiotilor „manageri” de spitale.” Care hoție domnule Alcibiade? Sporurile din sănătate nu au fost niciodată secrete iar salariile față de care s-au calculat acele sporuri de 100% erau salarii de mizerie din cauza cărora peste 50.000 de asistenți medicali și peste 17.000 de medici au plecat să lucreze în străinătate unde sunt considerați și doctori și asistenți și oameni și sunt tratați ca atare. Cine te plătește ca să scrii astfel de enormități? LOV? Don Livache? Cu o singură afirmație sunt de acord și anume că managerii sunt „mafioți” numiți prin arătare cu degetul și nu așa trebuie să fie.