
Președintele Franței, Emmanuel Macron, criticat de unul dintre candidații noștri, lăudat de celălalt, i-a înfierbântat prin poziţiile sale și pe unii jurnaliști.
Robert Turcescu, de pildă, n-a mai purces la nicio analiză, a trântit-o scurt pe Facebook:
Vineri, Nicușor Dan a anunțat că a avut o discuție video cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care l-a felicitat pentru succesul din turul 1 al alegerilor prezidențiale și l-a asigurat că va continua să sprijine parteneriatul solid construit cu România pe plan economic, dar și parcursul european al României. Cu puțin timp înainte de convorbire, liderul francez a lansat un avertisment cu privire la „amestecuri” străine în viitoarele alegeri din Europa – şi anume în România – care, spune președintele francez, „subminează integritatea democraţiilor noastre”.
Cu puțin timp înainte (=a alertat/INFORMAT restul sclavimii, sefii Oculti si „colegii” despre ce a facut) de convorbire ( = darea de seam si Ordinul de Zi) liderul francez a lansat un avertisment cu privire la „amestecuri” străine (altele decat cel franceze) în viitoarele alegeri din Europa (= normal ca vor avea loc, pt ca NOi STIM CEL PUTIN despre NOI ca le vom face si posibil ca ALTII sa ne spioneze si/sau sa riposteze) şi anume în România (Romania ne intereseaza in primul rand, datorita vecinatatii cu Ucraina ) care, spune președintele francez,(= ales si mentnut in functie tot cu „deep state’) „subminează (=atenteaza, stirbeste, CONNTESTA) integritatea ( =neintegritatea) democraţiilor (= dictaturilor) noastre ( a mea si a Frantei globalist-coloniale)”.
@tibi: avea CV ul de la un serviciu…nu s au potrivit, l o fi schimbat, o fi devenit free lancer, treaba LUI
spre deosebire de voi care, de la primul covrig rămâneți la soros pana la vârsta actuală a lui Rebenciug…nu am gasit altă rimă.
Si mesajul lui Micron merita citit in dubla vorbă.
Revin cu traducerea.
Foarte bine s-a exprtimat. Mucron, la baie.
Turcescu, un rebel necesar….
se ne pupe in tur tuciurescu
Bine i-a facut Turcescu lui Macron!
Subscriu din suflet
Daca priviti figura acestui individ si asta nu doar aici la acest articol ,nu mai ieste nevoie de nici-un comentar la adresa lui.Figura lui arata exact cum ieste ,pacat pt. poporul francez care este nevoit sa fie condus de unul ca asta !
Et
si ce n’etait pas toi, c’etait donc ton pere?
Trebuia sa scrie si el macar dos, in rest, totul e ok
Subscriu! Sa ne pupe pe toti si pe aia despre care zice ca se amesteca in alegerile noastre; adica pe francezi, si pe aia din ue.
Hotul Macrou,striga Hooootiii.Du-te ma si te uita in oglinda.
micron cam tarziu l-a felicitat (ptr primul tur) pe mucifer…
Bre dar ce sensibili mai sunteți!Ați crescut cumva la pension ? Dar când o băgați prin toate orificiile unora sau altora atunci e bine.
# Dimitrie 16:51, Domnule draga, BABA lui macrou este pentru acoperire, băiatul are alta orientare sexuală . Ce naiba !
Macrou este la francezi cum a a fost klauss borfasul penal pentru noi ! !
„Nu esti colonel, daca nu esti colonel” !
…și pe mîne să mă pupi în dos macrou.Turcescu 👍🏻
Turcescu a recunoscut , în direct la B1tv , că este un ziarist ,,acoperit ” . Deci ,orice ar scrie, este la ordin .
Așa, și? Ce ne pasa ce a recunoscut el la tv. Este vorba de ceea ce spune acum. Nu mai mânca.
sau tragedie? Pe net dl Butoi spune ca in Franta intra in vigoare o lege Evans sau Evence, care da liber la pedo…si in…ce…
si acest Macron mai poate ridica in sus capul?
deep fake…
Macron nu poate fi sanatos la minte , atata timp cat el traieste cu o batrana care poate sa-i fie bunica .
Ar trebui acuzat de incest.
Ea /El (ca numai cei doi stiu adevarul) poate fi acuzata de pedofilie . Micul Manuel sedus la 16 ani .
Dimitrie , mai băiatule, habar nu ai ce scrii. Uită-te în DEX. Nu mai chinui tastatura degeaba.
Păi nu e acuzat, ca face parte din Cupola, e pupilul lui Stâncă feller. Dar incest… ia cautati voi pe y.ou tube „Becaming Brigitte” Candace Owens si / sau traducerea pe activ3 n3es ep 5 POZELE cu Mucron, pardon, Micron .
șuturi în 🌈 din toată Africa, făcând loc Chinei și Rusiei, Macroul vrea să re-coloniZeZe Colonia Marginalâ Eșuată.
Cu ajutorul Caracatiței de Tablagii și Șorțulețe ( de OBEDIENȚĂ Francezul
Și a marionetei Mucifer, măR😜g…
● R.kk- MuciferiZd des GardeZ Patriotiques TulcenoiZeZ -R.kk ●
Nanocipurile = nanoparticule
Apa Dunarii este incompresibila
Delta a secat pe principiul vaselor comunicante
Cugetarile habarniZdului, lingat0riZd putinofiliZd.
*[Eduard F Kakacu MotZ ot CZernowitz]*
Care este motivul pt. care voi astia de de cenzura acestui ziar, vreti mereu sa fiti injurati destul de des , pt. ca nu vreti sa afisati opiniile cititorilor ?
Citesc comentariile pro europenilor care sunt oripilați și dezavuează cu mândrie elgibitrystă limbajul vulgar al lui R. Turcescu. Păi băi curcubeților, Macrou salivează numai la gândul ăsta, ținând cont ca Simion are 38 de ani față de ,,soțul” lui, Brigitte, care e la vârsta senectuții. Slava!
Limbajul lui Turcescu e de nivelul lui, dar sa ne spuna ce avea in rucsacul ala de care zicea ca s-a debarasat…