De cîte ori am citit cîte ceva despre, pe scurt zis, Institutul Levantului al lui Emil Constantinescu, am zis că într-o bună zi ar trebui să trec și eu pe acolo să văd ce-i.
Și m-a sunat Dan Coma să mă întrebe de una de alta și i-am promis că îl caut și am zis că leg vizita de Levant. Și n-am ajuns nici cînd a fost respinsă propunerea USR de desființarea Institutului Levantului pînă într-o zi cînd m-a luat Ticu Alexe să-i facem o vizită „domnului președinte Constantinescu”.
Înainte de a descinde, am citit și salvat cîteva link-uri și citate din răcnetele fioroase ale celor de la USR și mi-am zis că merită reproduse măcar pentru ca suporterii lor politici să înțeleagă cine sunt aceștia și pe cine se bazează Nicușor Dan.
„PSD și UDMR, prin vorbitorii în plen, au recunoscut că e un hatâr făcut lui Emil Constantinescu. Nici măcar nu s-au mai obosit să pretindă că acest pseudo-institut are vreo misiune academică. Votul de azi vine după ce, săptămâna trecută, prin votul tuturor partidelor în afară de USR, au dat 10 milioane de lei pe an înapoi fake-Academiei Oamenilor de Știință, bani pe care îi tăiase USR la începutul anului. Asta este vechea clasă politică din România: frăția sinecurilor, a privilegilor, a sistemelor clientelare de distribuit bani și resurse de la stat”, a zis USR Cătălin Drulă, încercînd să strecoare ranga și în acest caz.
Nici mai sărac cu duhul Iulian Bulai- zis Călărețul danez nu găsește un rost și un sens.
„Noi am inițiat propunerea legislativă pentru că nu considerăm oportună această instituție, acum, în România, pe bani publici. Un referent din această instituție moartă din naștere câștigă mai mult decât un cercetător de la Academia Română. Nu este corect! Cât despre activitățile derulate, iată una dintre ele: Expoziția ’Comori și mărturii ale prețuirii / Minerale‘. Ce legătură are aceasta cu ideea de Levant, cu ideea de spațiu cultural oriental? Apoi, avem un album aniversar de la o vizită de stat importantă de acum 20 de ani. Fără nicio legătură cu Levantul. Mai avem ‘Videoconferință cu foști șefi de state pentru discuții pe obiective de dezvoltare durabilă’. Unde este Levantul în această discuție? CCR a decis că atât legea de înființare a Institutului, cât și legea de aprobare a ordonanței de urgență privind transformarea Institutului în instituție de utilitate publică sunt neconstituționale. Acest Institut a fost creat pentru o singură persoană pentru a-și face un album de memorii din perioada când a primit încrederea oamenilor și a dezamăgit enorm”.
USR-iști urăsc tot ce nu înțeleg sau îi face mici. Și pe Ion Iliescu pe care-l vor exportat și risipit prin stepe, și pe Emil Constantinescu pe care vor să-l șteargă pentru că își apără memoria sa legată de istoria contemporană.
Ei n-au însă nimic cu Traian Băsescu, din al cărui tupeu și spirit zărghit se trag.
USR-ul vrea să-i radă pe toți cei care din trecut nu se potrivesc la calapodul inculturii lor cibernetice. Îi vor șterși, dezgropați, interziși pe toți cei care nu li se potrivesc. Ei se află mereu într-un război cu trecutul lor inexistent. Pentru că nu îl au, îl vor șters și pe al altora. Să dispară, să condamne, să modifice tot, iar noi să ne uităm numai în gura lui Bulai și Drulă, a lui Macovei și a Alinei Mungiu, sau să privim la marii flautiști ai democrației și la unduirile ministrului de Externe în pantaloni mulați și cu decolteu acana, legănat pe ritmul propozițiilor înțepate.
Am descins în saloanele Expoziției permanente organizată în clădirea din Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, numărul 2 A, din București, clădire vînată de samsarii imobiliari și de mahării tuturor partidelor politice. Atacurile la Institutul Levantului nu-l vizează neapărat pe Emil Constantinescu, cît clădirea în care el își desfășoară activitatea. Au citit prea puțin ca să poată duce o dispute cu profesorul. Nu disputa de idei îi întărîtă, cît clădirea și poziția ei la buza Parcului Regele Mihai I al României, cunoscut și ca Parcul Herăstrău.
Piticii noștri politici vor putere, vizibilitate și onoare. Și clădirea monumentală restaurată cu eforturi deosebite i-ar ajuta să se umfle în pene și să pară importanți.
Cît despre conținutul acestui Institut de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului nu cred că le-a provocat useriștilor o meditație sau o îndoială mai adîncă. Institutul Levantului reprezintă activitatea și perspectiva președintelui Emil Constantinescu asupra unei perioade din istoria României și asupra regiunii geo-politice în care a activat din 1996 și după sfîrșitul mandatului său prezidențial. La toate acestea, se adaugă și o frumoasă bibliotecă de carte științifică și memorialistică editată de institut de cînd ființează.
Vrea cineva să înțeleagă mai mult decît acel loc comun cu „m-a învins Securitatea”? N-are decît să descindă într-un spațiu intelectual de ținută, ordonat și sistematizat în care profesorul Emil Constantinescu a reunit cărți, artefacte, documente, fotografii, piese de arheologie și mineralogie și multe altele, așa cum alte fundații de personalități și președinți de țară de pe alte continente, instituții cu activități mai puțin cunoscute în țara noastră, fac de ani și ani și reprezintă puncte de susținere în civilizația țărilor lor.
Am parcurs expoziția și colecțiile Institutului de la A la Z și sunt convins că este vorba despre un centru cultural care reprezintă o perspectivă a profesorului asupra vremii sale și a acestor zile.
Că unii vor să șteargă tot ce nu pricep și care le strică biografia complicat legată de trecutul lor este o altă poveste. Ține doar de agresivitate, de incultură și de ștergerea eforturile lor de a rescrie istoria și de a mutila prezentul.

daaa, constantinescu a făcut muuult bine pentru tara, @! a semnat tratstul cu Ucrainaabandonand teritorii românești în mana unor atraini @@ Daaa, pentru asta este răsplătit cu un institut inutil, măcar dacă făceau ceva cu meseria lui de geolog, de numarat pietroaiele de pe marginea șanțurilor @@ era mai util . Asa bani pentru bărbați țapului trădător si vanzator de tara .
articolul era mai plenar daca distinsul poet si prozator t hunedorean il intitula”Ceau/ciao Emil Constantinescu’
Istoricul Marius Oprea, cel care a pus bazele Institutului de Investigare a Cri melor Comun ismului și a scris mai multe cărți și articole despre Securitatea com unistă.
Între anii 1999 și 2000, M.O. a fost consilier al președintelui Emil Constantinescu[3] apoi consilier de stat pe probleme de securitate în Guvernul Tăriceanu.
În anul 2005 a fondat Institutul de Investigare a Cri melor Comu nismului, devenit în 2009 Institutul de Investigare a Cri melor Comun ismului și Memoria Exilului Românesc, îndeplinind și funcția de președinte. Schimbarea acestuia din funcție, în anul 2010, a fost considerată de Herta Müller „încă o bătălie câștigată de structuri ale vechiului regim”.
„Marius Oprea a avut curajul, asumându-și un risc deloc neglijabil pentru el și familia lui, să descâlcească modul în care Securitatea, privatizându-se, și-a întins tentaculele până în cele mai ascunse cotloane ale puterii.”
De ce nu a fost luat de Emil Constantinescu la acest institut si lucreaza acum ca ghid la o manastire?…
„Imediat după Revoluție, în fruntea Ministerului Apărării a fost numit generalul Nicolae Militaru, recunoscut pentru legăturile sale cu GRU. La conducerea DIM (Direcția de Informații Militare) a venit generalul Decebal Ilina, un alt fidel al rețelei sovietice. În fruntea SIE a fost pus Mihai Caraman, cunoscut în Occident drept „spionul NATO”. La SRI, primul director a fost Virgil Măgureanu, și el cu suspiciuni de colaborare cu structuri prosovietice. În jurul acestor figuri s-a construit ceea ce raportul numește „familia lărgită” a rețelei ruse, bazată pe continuitate și solidaritate.
Si-au folosit pozițiile anterioare și de influența lor, pentru a controla segmente sensibile ale pieței, în special în industria militară, de comerț cu armament, combustibili, sisteme de securitate, cât și în cea de producție și distribuție a medicamentelor, armamentul și medicamentele fiind cele mai profitabile surse de venit de pe piața mondială.
Raportul „Matrioșka” atrage atenția că adevăratul pericol rusesc din România nu vine doar dinspre frontiera de la Marea Neagră, ci din interiorul instituțiilor care ar trebui să apere statul.” Marius Oprea
Putea fi altfel? Iliescu a fost principalul responsabil a tot ce a fost si este. El a inabusit orice rezistenta.
Si a fost celebra afacere „Țigareta II” din 1998, când un avion militar a fost implicat în contrabandă cu țigări. Cazul a expus publicului larg ceea ce serviciile știau deja: ofițeri corupți, rețele paralele de putere și vulnerabilitatea României în fața traficului internațional.
Președintele Emil Constantinescu a cerut atunci o radiografie a corupției și a infiltrărilor din servicii…
(Marius Oprea, Adevarul)
E clar că trebuie plătit de cetățeni, dar totuşi cu ce se ocupă Institutul Cociocului??
Se propune schimbarea numelui institutului din Institutul Levantului in Institutul Levantica si axarea pe fabricarea de parfum de pomadat ‘fratii’din grupare
84% dintre romani CRED, n-au nevoie de CERCETARE, ei se doresc incremeniti in proiectul de acum 8.000 de ani, zic ei. Oricum este un progres, nu demult timp erau 90% !
si la Bruxelles, ce fac, zi de zi, V.Voiculescu, Firea si Manda, Sosoaca si Lazarus, si restul ? Ce se face de atatia ani, zilnic, in timpul programului, de 8 ore, adica in ce consta ‘munca’ la agentia pt egalitatea de sanse?
Cred că oamenii nu au nimic împotriva lui E. Constantinescu, dar , ca și mine, sunt împotriva miilor de institute are nu au nicio activitate utilă pentru societate, dar au angajați, directori, secretare, șefi se serviciu, șoferi etc, adică instituții, asociații și alte organizații care nu produc nimic, ocupă localuri care trebuie întreținute, sau pentru care trebuie plătită chirie , Si ,la drept vorbind, prin ce s-a remarcat E. Constantinescu ? A fost vreun Spiru Haret, și noi nu știm. Sunt nenumărate instituții care nu își au rostul, Primul ar fi chiar ANAF. Nu e suficient ministerul de finanțe ? Sau ANRE, când există minsterul energiei ? Sunt doar două exemple, dar la aceste instituții sunt foarte mulți angajați cu salarii consistente. Poate că cei din presă pot face rost de o listă cu toate aceste instituții, asocuații etc, finanțate de stat, dar care sunt inutile . M.Grancea
10 milioane lei pentru Institutul asta, 10 miliarde de Euro pentru ukrani, oaiasandeni si arme! sigur, milioanele conteaza, nu miliardele
Evident, Site-ul Institutului NU posteaza Declaratiile de avere ale angtajatilor, ca sa stim pe cati bani taie astia 35 de angajati zilnic frunze la caini!
Dle Nistorescu, dincolo de zisele unor politicieni, CATE persoane au trecut pragul acestui „Institut” de cultura din 2017 si pana azi?!
Cate evenimente a organizat, CATE persoane au participat la evenimente?!
Conform Organigramei postate pe site, Institutul asta are 35 de posturi, CE FAC cei 35 de oameni zi de zi, ati intrebat?!
pantru binele tarii, de ce nui aduceti pa dziganii astia cu lovituri de stat si prapad, infata plutonului de executie ca sa fie impuscati, de ce ba??
pantru binele tarii, de ce nui aduceti pa dziganii astia cu lovituri de stat si prapad, infata plutonului de executie, ca sa fie impuscati, de ce ba??
S-au infiintat o multime de institute, agentii, consilii, colegii etc, ale caror activitati se suprapun, de ex., Inst. Levantului, ICR, Min. Culturii au activitati asemanatoare, iar costurile nu sunt de ignorat, in conditiile in care activitatile sunt uneori controversate(de pilda, ‘poneiul roz’), iar unele functii au fost atribuite unor personaje cu preocupari din alte domenii decat cultura(metalurgisti, economisti…).
Toata lumea rade! Nicusor rade pentru ca i se pare amuzant ce se intampla, romanii rad amar, iar cei care il manevreaza rad de bucurie.
Bravo, dle Nistorescu1
Romaniei si acum unii mananca o paine din ce au scris altii despre Orierntul apropiat, lever in franceza din levar in latina…
daca reusiti ceea ce eu cred sa demonstrati atunci mai inteleg, dar sigur nu veti reusi ca turcii sunt rude cu noi pt ca s-au asezat pestefrigieni, hititi, eleni, etc. si pt ca au rapit copii si femei din Balcani si tarile Romane…dar asta nu va intereseaza ci doar sa aveti un birou cald cand in scoli nu se mai face Istorie in general si a Romaniei in particular decat asa o ora doua…iar Constatinescu nu se va spala de tragedia la care a fost partas si de care incearca sa se disculpe scuzandu-se ca a facut un bine…
Dupa milioane de lei tocate, care sunt scrierile alea cu adevarat valoroase (si recunoscute de specialisti, nu de aplaudaci) nascute de Institutul Levantului? Macar cateva titluri…
… ca a scrie pana se umple o biblioteca cu maculatura memorialistica si stiintifica poate oricine! … si pe mai putini bani!
Observ că de la preluare cotidianul, cenzura e pe locul întâi cu coroniță precum cireașa de pe tortul (editat)! De 2-3 zile, niciun comentariu de-al meu nu este lăsat! Nu conțin decât ironii și tot din realitatea zilnica dar crunt de obiectiva.
Excelent articol ! Felicitări maestre !
Bulai nu e calaretul danez, este clovnul norvegian. Exista si o poza cu Bulai pe cal. Cumva, a vazut si Putin acea poza, dupa care a inceput sa il imite pe Bulai, facandu-si si el poze pe cal
Da` „institutul” Wiesel e bun? Pe ala nu-l criticati ca se supara mafia cu perciuni.
Si cand vine vorba de drone, Nicusor râde! Stie cineva de ce râde Nicusor, presedintele României?!
Felicitari pentru articol, d-le Nistorescu !
Ziua si dilema pentru Mucusor:
” Ce naiba fac acum? Sa fac poza cu regina si regele, sa nu fac, sa stau, sa plec? Nu-mi spune nimeni? Ajuta-ma, Macron!
Off! Greu mai e sa fii presedinte!! 😓
Nicu si alegerile…
” Cu raportu’-n brate, am venit si eu
Ca sa va explic: ‘De ce eu si nu altcineva’.
Nu, nu sunt prim-ministru, sunt chiar Presedinte,
Credeti sau nu credeti, va voi demonstra!
Ha ha ha! Ce-mi plac glumele mele…🤣😂🤣 ”
( azi, La Copenhaga )
Nu stiu ce au usereii cu fostul presedinte E. Constantinescu, dar m-ar interesa cum se raporteaza dansii la ‘raportul’ lui Nicushor Dan, actualul presedinte. Stiti, raportul acela pe care il prezinta in fata europenilor, la reuniune.
Cu anularea alegerilor, etc, etc…
+ 10 ! 🎯
Cu mențiunea că ASCENSIUNEA a urmat după viZita din Pădurea de peste Baltă, măR😜g…
● Știți voi ●
Nu inteleg ce treaba are Constantinescu cu Levantul…Ca geolog si fost presedinte mediocru, nu e cazul sa mai cheltuiasca bani publici cu asa ceva..Sa se ocupe de prospectiuni geo….Sunt istorici care ne pot dumiri cu Levantul..
Charlie eu vreau sa le spun tinerilor care si-au pierdut viata in iarna ’89 -’90, ati fost eroi si nu le pot spune asta daca eu insami nu cred.
Tu stiai si sigur, nu numai tu dar multi nu stiam. „veniti sa aparati televiziunea sau teroristii trag din toate pizitiile.” Imi amintesc panica Doinei Cornea cand „s-a trezit” Facea un apel, „copii nu va duceti…”
Desi sunt anti USR-ist, sunt de acord cu punctul de vedere al USR si cu cererea acestui partid. Apropos, EC nu a spus ,,m-a invins Securitatea,,, ci ,,m-a invins Sistemul,, care inseamna statul profund.
Prin balconul universitatii sesese eku a pregatit noua garnitura pentru teatrul democratic de prost gust…Fiind de prost gust a fost ca un elixir pentru pentru pro stim mea pe care si lovitura de stat „revolutionara” a impins-o in transa afro dizi iaca…
Acum intelege lumea de ce iubim noi useristii, soroshistii și (editat)?
Sa se stie pe cine se bazeaza Nicushor si anume pe Bolo van Jean…Emilutz sesese eku care a recunoscut ca l-au distrus cei care l-au creat…
este universitate de stat? este liceu? Sau doar platim din banii nostri niste dinozauri care oricum sunte pensionari bine platiti
Ca deobicei editorial scris cu talent dar…d-le Nistorescu nu prea va dau dreptate de data asta .
Cum a aparut articolul, cum membrii organizatiei Uniunea Sabotati Romania au inceput sa-si verse veninul.
Remember:
Rona Hartner: „Nu am ieșit niciodată cu președintele Emil Constantinescu”.
Din Marius Tucă Show Ediție de Colecție – Vadim Tudor și Rona Hartner (11.01.1999)
Vadim prezenta un jurnal fals…
Model de politica murdara…
E.C. nu a putut inghiti broastele…
n-are pensie de foat presedinte,n-are locuinta de la stat? chiar asa jaf pe fata pe banii publici cu institutul ala de doi bani..de ce nu il plateste Nistorescu din buzunar,nu am inteles
Tot ce nu e lauda la adresa mizeriilor politice, se desființează. Daca va mai amintiți, la fel era și înainte de 1989, pupai…aveai de toate, nu pupai și nu lingeai, canci evoluție personala. În schimba, toți aveam cele mai elementare drepturi respectate.
trebuie sa fi retardat sa nu iti dai seama ca Romania trebuie sa taie toate sinecurile ,dupa modelul american lansat de Trump;nu te poti intinde mai mult decat iti permite plapuma financiara,ce rost are inutilitatea media
‘ buza Parcului Regele Mihai I al României’:))))hal de hal,plus servilul securitatii..institutul Levantului sa-si schimbe denumirea in institutul de taiat frunze pe indelete
Problema este simplă:avem institute de istorie care pot să se ocupe de Levant! Dece politizăm?
Cu toata consideratia , acest institut este inca un loc de impartit sinecuri politicienilor, mai iesiti din uz in primul rind . Nu doar lui Constantinescu , caruia PSD ii era dator . Este de notorietete ca EC a anuntat renuntarea la candidatura putin inainte de alegeri , lasind Opozitia in sah , fara candidat pregatit din timp . In disperare , candidat a fost iepurele Isarescu !
Try to remember the kind of… (Nana Mouskouri)
Imi amintesc ca retragerea lui E. C. am simtit-o ca pe o pastila amara… Cati crezusera in el? Multi.
Sigur, retragerea lui E. C. nu trebuie sa afecteze un institut asa dupa cum il prezinta autorul.
Institutul pentru studierea martienilor, nu il inventati? Ca la atata prostie cat avem, sa le mai dam si lor!
Un institut/fundație care aduna prestația unui fost președinte este finanțat din donații. Nu din banii contribuabililor. Daca ar fi fost un institut care sa adune toate hărțile și prospecțiunile geologice din tara, după care să găsească soluții de exploatare în interesul românilor, ar fi fost de înțeles. Emil Constantinescu nu a scos o vorbă în tot progresul țării spre catastrofa. L-a lăsat pe Băsescu. Jalnic!! Bine că l-a pupat in fund pe Nicușor la instalare.
acordul cu ucraina??? facut, semnat pe genunchi… plus tov. severin … fantomele trecutului…tradarea Romaniei?
In Decembrie ’89 „professore” era lector fara doctorat si detinea „importanta” functie de secretar de partid la Geologie.
A urmat o cariera fulminanta cu gradele univ si doctoratul luate la apelul bocancilor, rector la UB si mai apoi cel mai slab presh al Romaniei.
S-a achitat excelent in misiunea data de seku de-a distruge PNT si a-l aduce la putere pe bunicuta de la Ghencea Militar.
Professore este suprema greseala din viata lui Corneliu Coposu.
La ce ne putem astepta de la Uniunea Saltimbancilor din Romania?
Si ce ne facem daca pricepem, insa aparentele sunt absolut murdare si grosolane si nici nu suntem userei? Cine este Emil Constantinescu, zis tzapul? Cine a fost ilici iliescovici, cine este bashescu si camarila sa? MAROTELE SISTEMELOR DIN SPATELE LOR! Ca daca erau romani pentru romani si pentru Romania, poate mai aveam ceva laude. Singurii romani pe care i-am votat din suflet au fost Corneliu Coposu si, la lovitura de stat 2024, pe Calin Georgescu. Acest institut, din pacate, nu este ceea ce pare a fi. Adevarul dureros sta intr-o adunatura de „legaturi” platita DEGEABA DIN BANII NOSTRI. Dar nu as incepe cu asta, neaparat. As incepe cu ANULAREA LOVITURII DE STAT, cu numarul de politruci, as incepe cu anularea legislatiei referitoare la mufarea partidelor la banii nostri, as incepe cu numarul de ministri si ministere, precum si cu pensiile nesimtite, fara legatura contributivitatea si lista este lunga. Toate aceste institutii mufate la buget, se tin legate una de alta, daca nu eu, tu sau celalat, dar toate raman unde sunt, cu angajatii sistemului, pentru sistem. N-am gasit alta rima.
Emil Constantinescu a refuzat sa se alature sorosistilor si de aceea USR se razbuna. Clasa politica veche a anilor 90 de o mie de ori mai buna ca usr-istii de azi.
Nimic scandalos în prestația președintelui Dan la Garda de Onoare de la Timișoara. Nimic periculos în acțiunea USR de a face rău României prin noua acțiunea că insula Formosa e China. Cât a plătit România Președintelui Macron să-l ducă de mână la întâlnirea cu Suveranii Danemarcei, ca să nu o taie aiurea ca la Timișoara,