Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, înainte de plecarea la Consiliul European de la Bruxelles, că la întâlnirea de miercuri seara cu preşedintele ales, Klaus Iohannis, l-a informat pe acesta despre poziţia sa la Consiliu, ținând să menționeze că nu i-a dat sfaturi viitorului președinte.
”Ceea ce am spus public (despre ce urmează să se întâmple la Consiliul European – nr.) a fost subiect discutat şi cu domnul preşedinte Iohannis. L-am informat cu privire la poziţia mea în acest Consiliu European”, a spus Băsescu, despre întâlnirea de miercuri seara cu Iohannis, de la Palatul Cotroceni.
Întrebat dacă i-a dat sfaturi preşedintelui ales, Traian Băsescu a răspuns: ”Nu, nimeni nu dă sfaturi nimănui, ci doar schimbăm imformaţii”.
Traian Băsescu și Klaus Iohannis s-au întâlnit miercuri seară la Palatul Cotroceni, cu câteva zile înainte de predarea mandatului de către președintele în funcție. Discuția a durat o oră. Iohannis a explicat pe Facebook scopul întâlnirii.
„În această seară (miercuri seară – nr.), m-am întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele în exercițiu, Traian Băsescu, pentru un schimb de informații legate de funcția prezidențială pe care o voi prelua duminică, 21 decembrie, după învestirea de către Parlament. Mă voi reîntâlni cu Președintele Băsescu duminică, tot la Cotroceni, cu prilejul ceremoniei festive prin care se va face transferul de putere”, a precizat președintele ales pe contul său de Facebook.