Ce au hotărât autorităţile în privinţa carantinei la Constanţa

Carantina în orașul Constanța a fost prelungită, de vineri, pentru încă 14 zile, măsura fiind avizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Prelungirea carantinei în Constanța intră în vigoare vineri, la ora 20.00.

Măsura de carantinare a fost solicitată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța și avizată de INSP.

Constănțenii se pot deplasa în exteriorul locuinței doar cu declarație pe propria răspundere, adeverință eliberată de angajator sau legitimație de serviciu.

Masca este în continuare obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele peste vârsta de 5 ani.

Se permite, în timpul carantinei, oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Județul Constanța are cea mai mare rată de infectare în utimele 14 zile, incidența fiind, joi, de 7,15 la mie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Doar l-au arestat pe Mazare si Constantinescu si tot a ramas cu cea mai mare rata de infecti..Ciudat oras!

  2. Jucati-va cu rabdarea romanilor!
    Sa nu fiti vaccinati voi ca Ceausescu in decembrie1989!

  3. SE PARE CA IN CONSTANTA TOTI AU ACHIESAT LA PLANUL CHINA. CHIAR NU SE LUPTA NIMENI CU MINCIUNA ASTA ORDINARA? cu MANIPULAREA asta? nu vedeti ca ne inchid pe teste paw-paw de testare a ORICE ??? BHAIII CE ESTE CU NATIA ASTA…? CE SE INTAMPLA CU NOI, FRATILOR ? PORTUGALIA A INTERZIS CARANTINAREA TARII IN BAZA ACESTOR MINCIUNI! TREZITI-VA ODATA OAMENI BUNI ! ESTE TIMPUL SA SPUNETI NU CAND ESTE NU ! DACA REFUZAM SA LUPTAM PENTRU DREPTURILE COPIILOR VOSTRI, ASA VOM RAMANE IN ISTORIE! TREZITI-VA! DACA NU PENTRU VOI, PENTRU COPIII SI NEPOTII NOSTRI!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.