David Arahamia, unul dintre membrii delegaţiei Ucrainei, a anunţat că negocierile cu Rusia au avansat, subliniind că aşteaptă confirmări scrise din partea Moscovei la chestiuni care au fost deja acceptate ca principiu, în timp ce Kremlinul a semnalat că discuţiile rămân complicate.
„Federaţia Rusă a oferit răspunsuri oficiale la toate poziţiile formulate de Ucraina, adică le-a acceptat, cu excepţia problemei regiunii Crimeea. Au fost acceptate verbal poziţiile ucrainene, nu există încă o confirmare scrisă”, a afirmat David Arahamia, citat de cotidianul Le Monde.
Negociatorul ucrainean a declarat că partea rusă a acceptat ideea că statutul de neutralitate al Ucrainei va trebui supus unui referendum pentru aprobare. În cazul în care cetăţenii ucraineni ar respinge acest statut, oficialii ruşi au semnalat că, „fie se va reveni la un conflict militar, fie la noi negocieri”, conform lui David Arahamia.
Una dintre condiţiile centrale solicitate de Rusia pentru oprirea războiului este ca Ucraina să renunţe la aspiraţiile aderării la NATO şi să opteze pentru un statut de neutralitate militară. Ucraina cere garanţii de apărare din partea altor state, în cazul în care va opta pentru neutralitate militară. David Arahamia a subliniat că negocierile au avansat atât de mult încă ar putea fi posibil un summit al preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. Oficialul ucrainean a subliniat că, dacă va fi decis, un astfel de summit va avea loc, „cel mai probabil”, în Turcia.
Kremlinul anunţă că negocierile cu Ucraina sunt complicate, dar continuă
La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a anunţat că negocierile cu Ucraina sunt în continuare delicate, dar continuă.
„Ucraina este o ţară foarte dificilă, este foarte dificilă în relaţia cu noi. Dar lucrul cel mai important este că negocierile continuă, fie la Istanbul, fie în altă parte”, a declarat, într-o emisiune televizată, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de cotidianul Le Monde.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, vineri după-amiază, cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre stadiul negocierilor cu Ucraina şi a reiterat propunerea de a găzdui un summit pentru semnarea unui eventual acord de pace.
„Negocierile pozitive şi constructive care au avut loc la Istanbul săptămâna aceasta au generat speranţe pentru pace”, i-a transmis Recep Tayyip Erdogan lui Vladimir Putin, conform Preşedinţiei de la Ankara.
Turcia a salutat, marţi, progresele semnificative înregistrate în negocierile dintre Moscova şi Kiev, iar un oficial rus a transmis că Rusia nu se opune eventualei admiteri a Ucrainei în Uniunea Europeană. „Acestea sunt cele mai semnificative progrese de la începerea negocierilor”, a declarat marţi ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, după întâlnirea reprezentanţilor Ucrainei şi Rusiei, la Istanbul.
Un membru al delegaţiei ucrainene la negocierile din oraşul turc Istanbul a afirmat marţi că ar putea fi „condiţii suficiente” pentru un summit al preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.
Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.
Însă Administraţia Volodimir Zelenski a reacționat cu scepticism la anunţul Rusiei, existând temeri că armata rusă va intensifica activităţile combatante în estul Ucrainei.
Statele Unite nu au observat că Rusia are o abordare „serioasă” în negocierile cu Ucraina, a afirmat marţi secretarul de Stat american, Antony Blinken, semnalând că aşteaptă acţiuni, nu doar declaraţii din partea Moscovei.
Şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, a anunţat vineri că delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat negocierile prin videoconferinţă.
Americanii mai au putin si o sa ii bage in NATO si pe extraterestrii.Chiar nimeni nu vede cum se intinde acest NATO in toate tarile lumii ? Parca stiu ca a existat o intelegere intre America si Rusia si a fost stabilit atunci sa existe un tampon de tari neutre intre aceste doua mari puteri.De ce oare nu a fost respectat de americani ?
Armistitii intre „leul” turbat si sarpele boa flamand. Apoi, de distrugerile facut din ordinul dementului moscovit si de vietile distruse muritorilor ucrainieni cine va raspunde?
Cel mai elegant din echipa ucrainiana ramine tot nenea ala cu șapcă de baseball pe cap ! Nu se stie daca, pentru a fi mai convingator in negocieri, nu are si bîta de baseball sub masa …
A participat si Israelul la negocieri ? David Arahamia …
Cu putere unipolara USA ,planeta va fi pierdută,doar țări coloni si din cand in cand razboaie intre amarati regizate de USA.Treziti-va români ați vazut cine si cum ne-au manipulat in 89 !nu aveți scuze !
Chiar daca exista semnaturi pe hartie a unui contract, rusia va incalca orice! Vezi semnaturile anterioare cand au transferat nuclearele la rusica contra stabilitatii si au intrat in forta in ucraina.
Pentru mine,cel mai distractiv participant la tratative este șeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski!
Acesta este khazar, ca majoritatea celor care negociaza in Turcia, ei intre ei, dar e atat de „nationalist rus” in articole si cartile scrise, incat ai zice ca el a crestinat Rusia,nu Sf. Vladimir!
Se nasc cu talentul asta mimetic,nimic de zis