Ce avere are Donald Trump

Aspirantul republican la Președinția SUA, Donald Trump, a declarat din nou că averea sa depășește 10 miliarde de dolari, o sumă de două ori mai mare decât estimările independente, transmit Reuters și AFP.

Trump a spus că a depus la Comisia Electorală Federală (FEC) declarația sa de avere, un document pe care candidații la alegerile federale trebuie să-l completeze pentru a prezenta companiile în care au funcții sau interese, precum și activele și datoriile lor. Sumele exacte nu se cunosc, ceea ce face imposibil să se estimeze în mod independent averea netă a candidatului.

În vara anului trecut, miliardarul a depus o declarație în care a enumerat peste 500 de companii și a raportat venituri de 362 de milioane de dolari în 2014 (exceptând dividendele, dobânzile, chiriile, câștigurile de capital).

El a raportat de data aceasta venituri de 557 de milioane de dolari, fără a confirma că această sumă acoperă perioada 2015. Documentul, care nu este încă disponibil publicului, conține 104 pagini, a spus el.

„Averea netă a lui Donald Trump a crescut de la ultima sa declarație în iulie 2015. Până în prezent, averea netă a domnului Trump depășește 10 miliarde de dolari”, a precizat echipa sa într-un comunicat.

Estimările Forbes publicate marți arată că averea lui Donald Trump s-ar ridica la 4,5 miliarde de dolari.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.