Firea, vizită la Chișinău

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea face luni şi marţi o vizită oficială la Chişinău, urmând să se întâlnească cu primarul interimar al Capitalei Republicii Moldova, Silvia Radu.

„Primarul Capitalei se va întâlni, de asemenea, cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, şi cu Înaltpreasfinţitul Părinte, Petru Păduraru, arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei, şi va efectua vizite la Bibliotecă Publică ‘Onisifor Ghibu’, precum şi la Liceul Teoretic ‘Mihai Eminescu’, care va fi renovat şi consolidat cu sprijinul logistic şi material al Municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

Pe 14 februarie, Gabriela Firea şi Silvia Radu au semnat un program de colaborare.

„Am semnat un acord de colaborare pe domeniile cultură, sănătate și educație. În ceea ce privește cultura, vom sprijini municipiul Chișinău pentru înființarea unei linii de transport cultural, astfel că vom dona două autobuze. De asemenea, în ceea ce privește colaborarea culturală, ne referim și la un program de colaborare între Biblioteca Metropolitană din București și Biblioteca Municipiului Chișinău, în urma căruia Municipiul București va face o donație de carte”, declara Firea, în cadrul întrevederii din februarie.

În ceea ce privește educația, prin programul Proedus, PMB va oferi tabere la mare și la munte pentru olimpicii din Chișinău.

„Avem 19 spitale în subordinea municipalității și ne dorim ca medicii rezidenți de la Chișinău să participe la programe de internship, iar medicii la programe de instruire. (…) De asemena, PMB va ajuta la renovarea și consolidarea Maternității nr. 1 și a Liceului Mihai Eminescu din Chișinău, care anul viitor va împlini 50 de ani de la înființare”, a mai declarat Gabriela Firea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. S-a dus sa isi ia caciului de blana ,au preturi acceptabile!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.