Majoritatea ruşilor consideră că relatările negative din presa internaţională cu privire la Rusia şi la preşedintele Vladimir Putin reprezintă o tentativă de a destabiliza ţara, potrivit unui sondaj citat de Moscow Times în ediţia electronică, scrie site-ul Mediafax.
Conform sondajului realizat de institutul VTsIOM şi dat publicităţii miercuri, 87 la sută dintre respondenţi consideră că remarcile critice ale presei străine au motivaţii ascunse. Doar 4 la sută dintre participanţii la sondaj cred că scopul criticilor este să îmbunătăţească situaţia ţării.
Dintre cele 1.600 de persoane chestionate, 82 la sută apreciază că cei care condamnă politicile lui Putin vor să vadă înlăturarea Guvernului de la putere.
Potrivit sondajului, 68 la sută dintre cei chestionaţi aprobă politica oficială faţă de presa străină, apreciind că aceasta relatează în mod subiectiv despre acţiunile Guvernului rus, în timp ce 20 la sută consideră că relatările presei internaţionale sunt obiective. Pe de altă parte, mai mulţi ruşi citesc presa internaţională în prezent decât în 2009 (37 la sută faţă de 29 la sută).