Ce dorinţe şi-a pus Klaus Iohannis la ziua PNL

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la aniversarea a 144 de ani de la înființarea PNL că partidul este pregătit să câștige alegerile în 2019 și 2020. El a precizat că România are nevoie de o guvernare responsabilă, una pentru români, cu oameni dedicați viitorului european al țării.
„M-am bucurat să avem în această prezentare lucruri importante despre istoria PNL, despre fondatori, Brătieni, Kogălniceanu, nume mari liberale. Nu există carte de istorie în care aceste nume să nu apară. Dați-mi voie să mă refer un pic la prezentul și viitorul PNL. Ultima dată am participat la sărbătoarea ocazionată de ziua PNL în anul 2015, la scurt timp după ce am luat în primire mandatul de președinte al României și cedasem mandatul de președinte al PNL. Atunci ne-am întâlnit în număr mare cu speranțe mari. Și de atunci s-au scurs câțiva ani cu evenimente politice mai bune pentru PNL, mai puțin bune pentru PNL. Ani complicați. Însă în toți acești ani PNL a fost un sprijin de nădejde pentru mine președintele României și pentru politica pe care am dus-o pentru români și pentru România. Mulțumesc PNL pentru acest sprijin”, a afirmat Klaus Iohannis, cu ocazia celebrării a 144 de ani de la înființarea PNL, eveniment care a avut loc la sediul formațiunii din Capitală.
Președintele României a adăugat că în prezent PNL este un partid matur, iar fuziunea fostului PDL cu PNL a fost un scces.
„În anul 2014 PNL s-a transformat, tot după un scrutin ca cel pe care îl așteptăm doar peste 2 zile, după europarlamentare. Conducerile vechiului PDL și PNL au decis să fuzioneze. A rezultat actualul PNL, un partid cu o vocație europeană, cu vocația guvernării în România. E extrem de important să constatăm că PNL în forma creată în vara lui 2014 s-a maturizat. Faliile inerente unei astfel de fuziuni au dispărut. PNL e azi un partid viu, puternic, unit și pentru toate aceste dați-mi voie să mă bucur alături de voi și să vă felicit”, a completat șeful statului.
Șeful statului a mai spus că dorește în viitorul apropiat ca PNL să ajungă la guvernare.
„Ne așteaptă alegeri grele și acestea de duminică nu sunt singurele. Urmează o serie de alegeri extrem de importante pentru România. Prima dată europarlamentamentarele și referendum. Urmează prezidențialele, alegerile locale și parlamentare. După părerea mea PNL în anul 2019 și cu siguranță în 2020 e pregătit să câștige aceste alegeri și vă doresc mult succes. România are nevoie de o guvernare responsabilă, o guvernare care vine pentru România, o guvernare pentru români, cu oameni dedicați României, cu oameni dedicați viitorului european al României. O astfel de guvernare poate să vină de la PNL și asta vă doresc pentru viitorul apropiat și dacă se poate chiar mai îndelungat. La mulți ani!”, a conchis Iohannis.
La rândul său, liderul liberal Ludovic Orban a precizat că duminică este o zi crucială pentru România, alegerile fundamentale de care depinde calitatea țării noastre la nivel european, zi în care are loc și șansa românilor de „a spune nu hoției”, la referendumul pe justiție.
„Încep prin a ura la mulți ani România, la mulți ani PNL. Duminica este o zi cruciala pentru România, data de 26 mai este marcată de doua evenimente fundamentale pentru evoluția ulterioară a societății românești. Este vorba de referendumul convocat de președintele Klaus Iohannis, prin care oferă cetățenilor puterea de a spune nu hoției, posibilitatea de a pune bazele unei societăți bazate pe cinste și zero corupție. De asemena pe 26 mai sunt alegerile pentru PE, alegeri fundamentale de care depinde calitatea României la nivel european. România va fi mai slab sau mai bine reprezentata. PNL este un partid care respecta valorile și principiile care stau la baza UE”, a declarat Ludovic Orban.
El a adăugat că dorește ca PNL să fie garantul pentru români că le vor fi respectate drepturile și că vor putea realiza ceva în România.
„Ca președinte al PNL vă spun ca pentru noi liberalii a face politica la umbra Brătienilor, lui Sturza, pentru a face politica nu este un lucru simplu, ci o munca neobosita de zi cu zi pentru a ridica țara. Vrem pentru România sa fim o țara, un partener respectat și apreciat care sa stea pe picior de egalitate atat la nivel european cât și internațional. Vrem ca PNL sa fie garantul pentru fiecare cetățean roman că îi vor fi respectate drepturile și ca vor putea sa se realizeze în această țară. Închei prin a-i îndemna încă o dată pe români să își folosească puterea pe care o au. PNL reprezintă forța schimbării în bine”, a conchis Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Iar bate campii! Tot nu pricepe ca romanii s-au saturat si de el si de ciracii lui. Or sa ajunga astia la guvernare cand si-o vedea lupu` ceafa!

  2. Matur este partidul PNL ca o brânză maturată portocalie (cedar) amestecată cu mucegai albastru. Și pute, pute de la o poștă, brânza. Păcat că doamna Raluca Turcan nu a putut recitat din Ana Blandiana poezia ne pionierei frustrate că nu a împlinit 12 ani: “Candoarea ca un rid / Va măsura maturitatea mea, Partid” fiincă dânsa-și drege ridurile. Dar a rămas doamna Alina Gorghiu să recite poezia Partid și fiincă este o aniversare potrivită: 144 =12×12. Păcat că nu avem o poză mai clară a vitrinei acualului PNL, uzurpatorul numelui istoricului PNL. Este adevarat că imaginea domnului președinte Iohannis trasând sarcini având pe fundal un Ludovic Orban șters și un domn care-și acoperă fața de jenă între cine a ajuns, rezumă prezentul PNL.

  3. Bai, ESCROCULE IMOBILIAR DOVEDIT DE JUSTITIE, ce treaba are partidul TAU de IMPOSTORI cu PNL-ul infiintat acum 144 de ani? Voi NICI n-ati auzit de „PRIN NOI INSINE” si NICI nu actionati in acest spirit. Deci, dupa ce ca esti ESCROC, esti si IMPOSTOR.

  4. DOAMNE ,DUMNEZEULE,PNDLEUL ASTA CHIAR NU O INVATAT NIMIC ,DAR CHIAR NIMIC,ÎN FRUNTE CU ACEST OM,NU POT SA ÎI SPUN PRESEDINTE,CA ,NU DA DOVADA DE ASA CEVA,NU AM AUZIT ,ÎN ACEASTA GUVERNARE ,CIUMISTA,ADICA PESEDISTA PE CARE O URASTE ACEST,PERSONAJ,PE CARE NU L-AM VOTAT,CA TREBUIE SA ÎI LASE SA GUVERNEZE ,PENTRU CA ROMÂNI IAU ALES,NU ÎNTELEG ACESTI PNDLISTI CA URA VISCERATA IN 2016 IOR DUS UNDE ÎS ACUMA.ACELASI LUCRU ÎL VOR PATI SI ACUM,HABAR NU AU CE LI SE VA ÎNTÎMPLA,.VAI DE CAPUL LOR,ADICA A ..PNDLISTILOR.IN FRUNTE CU DL.DULAP DE LA COTROCENI.

  5. Cainii latra cand bate vantul in botul deschis! Oare nu cumva e coincidenta de bate campii de fiecare data cand isi arata coltii? E jale mare cu politrucii astia care sunt in permanenta alerta dupa functii jicnind de la cei cu tata-n gura pan’ la cei cu barba sura!

  6. E o blasfemie, nu are niciunul de acolo vreo legatura cu istoricul PNL. Sunt doar o gasca de securisti bolsevici, si idioti pe deasupra.

  7. 144 SI 11 ORE !!! MAREA ANIVERSARE A PENIBILULUI ! NIMIC NU OPRESTE ACEASTA OPOZITIE
    SA SE DEA ÎN SPECTACOL ! UN SPECTACOL GROTESC ! OPOZITIA E GATA DE GUVERNARE ! POATE ESTE O CONFUZIE DE CUVINTE : OPOZITIA ARE NEVOIE DE O GUVERNANTà ! 144 DE ANI ! ANTOLOGIA HUMORULUI INVOLUNTAR ! SI O GRESEALA DE REDACTARE : LA ANIVERSARE „144” NU A PARTICIPAT PRESEDINTELE ROMÄNIEI CI CANDIDATUL DECLARAT AL ACEST POST ! CONFORM CONSTITUTIEI , PRESEDINTELE NU ARE DREPTUL SA PARTICIPE LA ACTIVITATILE VRE-UNUI PARTID ! EL TREBUIE SA PASTREZE CHIDISTANTA !
    DACA EL NU A AFLAT , 23 DE CONSILIERI PENTRU CE IAU SALARII MIROBOLANTE ? SAU CONSTITUTIA A FOST ABROGATA? N-AR FI EXCLUS ! ÎN HAOSUL DIN MINTEA OPOZITIEI…

  8. O mizerie securistoida, pe deasupra si plina de idioți, asta e pnl astazi!

  9. Se pare insul care dorește p.n.l. la guvernare, are mare bubă la comitetul central, deci nu numai prostie.-

  10. Ca de obicei , absolut penibili ! Daca nu-l intorcea din drum careva din sala , pe Sica Mandolina , asta uita sa-i mai dea cuvantul lui Iohanis si am fi pierdut alta minunatie de discurs . Bine , bine , ca si asta a uitat ce a intrebat , e cam la fel . Ca intr-un film cu prosti ! Bine barem ca s-au pupat la sfarsit , ca altfel iar se pricopsea Sica cu un dosar la DNA ! Si iar trebuia sa sara !

  11. „M-am bucurat să avem în această prezentare lucruri importante despre istoria PNL, despre fondatori, Brătieni, Kogălniceanu, nume mari liberale.” Bai nemernicule, este o blasfemie sa vorbesti despre Bratieni in prezenta pedeleprelor ca Falca, Blaga sau Kill-Bill-Turcanu! Si apoi sa vi si sa spui „dragi romani”! Romanii s-au saturat de ipocrizia ta! Pentru tine Constitutia este o maculatura! Nu ai fost niciodata presedintele romanilor, ci presedintele pedeleprelor, nu ai fost niciodata echidistant sau mediator! Deci scuteste-ne cu lozincile de 2 bani!

  12. este un patrat perfect, romanul are o vorba ”cap patrat”, asa ca mult succes celor care poarta un patrat, o figura geometrica perfecta ar putea fi si o cruce, depinde la ce va fi folosita ca reper sau ca simbol al inmormantarii unei idei valoroase.

  13. Dacă Guvernul/PSD-ALDE a promis cadouri ca: O casă pentru fiecare; programul rabla-electrocasnice, Conducatorul marelui și noul PNL a oferit drept cadouri membrilor și susținătorilor săi, pari cu, care să dea să le sfarme capul PSD-iștilor. Se pare că liderul suprem și liderii actualului PNL inclusiv KW JOHANNIS își trag seva/esența de la Mișcarea legionară nu de la partidul Brătienilor. Națiune fi fericită! Ai pe cine te baza, pe cine să alegi să te conducă, pe culmile democraței, spre viitorul luminos, prosperitate și bunăstare.

  14. Urmasii Bratienilor: Blaga, Gorghiu, Turcan, Flutur si , ultimul adaugat, dom’ Bogdan! Brava natiune…voi sunteti viitorul! Poate il readuceti si pe Base, ca s-a cam ingalbenit de dor, are stofa de liberal!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.