Ce e negru, ipotecat și concesionat pe termen lung? Viitorul …(I)

În data de 25 octombrie 2011, la vârsta de 90 de ani, Regele Mihai I de Romania declara:

”Nu consider România o moștenire lăsată de părinții noștri, ci o țară luată cu împrumut de la copiii noștri”.

Evident, trebuie să le-o dăm înapoi intactă. Nu avem dreptul să o deteriorăm și nici s-o dezintegrăm. Și nici să o ipotecăm sau să o concesionăm gratis carnivorelor.

Diametral opus acestui imperativ moral și legal, puterea politică actuală a făcut împrumuturi pe termen lung care au ipotecat viitorul copiilor și al nepoților noștri. Fără să știm în ce găuri negre s-au scurs, peste 60 de miliarde de euro au încărcat această notă de plată, în mai puțin de doi ani. Alte zeci de miliarde de euro au fost aruncate pe fereastră, sub cuvânt că se susține „lupta” contra pandemiei. De exemplu, fondurile de asigurări de sănătate, pe care le alimentează fiecare plătitor de contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS), sunt de cca 15 miliarde de euro, în fiecare an. În doi ani de pandemie, numai aceste fonduri înseamnă 30 de miliarde de euro.

Nu se știe cum, dar în ciuda acestui munte de bani colectați de la noi sau împrumutați de aiurea, cu dobânzi imense (și cu comisioane pe măsură, pentru aranjori), sistemul românesc de sănătate este mereu subfinanțat, mereu în contratimp, mereu în plină penurie de medici, de personal sanitar, de locuri în spitale, de paturi de terapie intensivă, de medicamente și de proceduri medicale.

Pentru cei care încă mai au încredere în rațiune și logica, este de neînțeles cum de a fost capabil sistemul sanitar românesc să înghită acest Amazon de bani, de vreme ce, în ultimii doi ani, a funcționat la doar 20-30% din capacitate. Poate că a trecut neobservat acest „amănunt”, dar corifeii „luptei” cu pandemia au decis concentrarea întregului sistem spitalicesc pe tratamentul anticovid, milioane de oameni fiind ținuți la porțile spitalelor, pe motiv că nu sunt cazuri urgente.

O explicație bună ar putea fi afacerile veroase făcute pe „temeiul” pandemiei, cu produsele/serviciile-vedetă ale vremii (măști, combinezoane, vaccinuri, teste) sau cu comisioanele consistente plătite în sistem, mai ales în condiții de conflicte de interese. Mă refer, de exemplu, la medicii sponsorizați de producători și la medicii care sunt și patroni de laboratoare, în același timp, dar și la influencerii și la presa plătită de guvern pentru a menține panica și pentru a da vina pe conspiraționiști pentru incendiile de la ATI și pentru dezastrul umanitar recurent, reaprins cu fiecare val pandemic.

O altă explicație bună ar putea fi majorările excesive și nejustificate de salarii ale personalului sanitar, cu aparenta misiune de a duce mai departe (practic, la infinit), narațiunea bolii incurabile și nesfârșite, denumită codificat covid-19. Cu toate că multe spitale au lucrat chiar și la 20% din capacitate mai toată perioada pandemiei, decontările (plățile) de la fondurile de asigurare de sănătate au fost integrale, ca și când lucrul ar fi fost la 100% din capacitate.

Chiar și așa, banii acumulați din munca noastră și cei împrumutați amanentând viitorul copiilor și nepoților noștri au fost mult prea mulți pentru a putea fi tâlhăriți doar în „incinte” domestice. Marea majoritate a acestor vagoane de bani a fost basculată în străinătate, prin diverse scheme de externalizare a profiturilor. Este suficient să observați ceea se întâmplă în industria și distribuția de medicamente. Produsele care se pot realiza în România nu sunt autorizate. Medicamentele care pot avea efect terapeutic și care se găsesc în farmacii nu sunt permise în tratament (unii medici riscându-și cariera pentru că le folosesc, din rațiuni de necesitate a salvării de vieți), întrucât nu sunt trecute pe protocoalele sanitare. În schimb, medicamente scumpe, chiar medicamente contraindicate de OMS (cum ar fi Remdesevir), sunt impuse de protocol, în ciuda ineficienței. Totul birocratic. Totul pe foarte mulți bani din sponsorizări.

O cantitate însemnată de lichidități și fonduri publice a fost orientată către diversele scheme de ajutor de stat, menite, aparent, să mențină în viață o economie muribundă. Însă, singurele scheme de „ajutor” pentru IMM-urile românești au fost anemicele împrumuturi cu garanții de stat, de genul IMM Invest. Foarte puține IMM-uri s-au calificat, întrucât nu erau „bancabile” (adică, nu erau viabile și cu scoring bun, înainte de pandemie).

În mod cinic, un program guvernamental de ajutor de stat nerambursabil a fost, pur și simplu, abandonat în iunie 2021, prin decizie birocratică, pe motiv că ministrul economiei de atunci ar fi descoperit … corupție, chiar la el în ogradă. Guvernul a anulat o măsură de sprijin ce presupunea granturi nerambursabile în valoare de până la 200.000 de euro pentru companiile locale.

În schimb, statul român a lansat, cam în același timp, o nouă schemă de ajutoare de stat, pentru investiţii mari, în valoare de peste  500 mil. lei (100 mil. euro) fiecare. Schema intenționează să ajute, pe termen de 5 ani, un număr minim de 15 astfel de proiecte de mari dimensiuni, bugetul maxim alocat fiind de 3,75 mld. lei (750 de milioane de euro), din care anual se vor deconta 750 mil. lei (150 mil. euro). Este evident că asemenea proiecte nu se adresează capitalului românesc (capital care este sublim, dar lipsește cu desăvârșire).

Iată o opțiune „strategică” a României de azi – preferăm să dăm 100 de milioane de euro cadou unei multinaţionale care creează cca 1.500 de locuri de muncă, în loc să ajutăm cu câte 100.000 de euro un număr de 1.000 de IMM-uri românești, care pot menține sau crea suplimentar zeci de mii de joburi. Preferința are motive de anticorupție, evident. Românii sunt, precum se știe, suspecți de corupție din naștere. Este „logic” că un proiect public, cu adresabilitate enormă, este mai riscant din punctul de vedere al corupției decât un singur proiect, cu un câștigător dinainte cunoscut, cu condiții contractuale confidențiale și cu „ușa rotativă” la îndemână (adică, intri funcționar care aprobă „schema„ de ajutor de stat și ieși executive la multinațională, filiala locală…).

Interesant este că, odată ce a intrat în această schema, multinaționala capătă un fel de drept pre-empțiune față de asemenea proiecte de finanțare cu bani publici, angajând pe termen lung Statul roman la astfel de cadouri, „datorate” multinaționalei. Pur și simplu, resursele publice sunt concesionate beneficiarului ajutorului de stat. O schemă de ajutor de stat determină apariția alteia, care finanțează partea de contribuție proprie a multinaționalei.

Sunt multiple exemple de astfel de suveici, care implică multionaționale respectabile, care nu ar avea niciun motiv să utilizeze banii unui stat sărăcit ca România (care se împrumută scump, care n-are bani de sănătate și proiecte sociale, care nu știe cum să gestioneze calamitățile etc.), întrucât stau pe munți de lichidități – de exemplu, Airbus, Bosch, Siemens, Ness, Nokia etc., companii care, oricum, își relochează întreprinderile implantate aici imediat ce apar proiecte politice noi sau revendicări salariale.

Și mai grav este că statul roman, „ajutat” de funcționari neonești, ajunge să finanțeze operațiuni de distrugere economică a concurenților sau a partenerilor de afaceri români. Cu sau fără știință, statul român ajunge să sprijine comportamente de concurență neloială ale „investitorilor” străini, ajutați cu bani publici pentru a se dezvolta în detrimentul companiilor și al comunităților locale.

Un astfel de exemplu este povestea de la Curtea de Argeș a colaborării dintre compania Electro Argeș și grupul de companii germane Karcher.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.