Ce face Tudose în goana Puterii după bani

Premierul Mihai Tudose i-a chemat, vineri la Palatul Victoria, pe şeful ANAF, Bogdan Stan, şi pe ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, pentru discuţii ce privesc gradul redus al colectării TVA, prim-ministrul fiind nemulţumit de acest lucru, au declarat, pentru News.ro, surse guvernamentale. Întâlnirea a fost programată iniţial pentru ora 9.30, însă a fost amânată pentru ora 14.30.

Este cea de-a doua întâlnire din această săptămână dintre premierul Mihai Tudose şi preşedintele ANAF pe tema gradului redus de colectare a TVA prima având loc miercuri, tot la sediul Guvernului, discuţie ce a durat mai bine de trei ore. Înainte de întâlnirea de la Palatul Victoria, Tudose afirma, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat dacă intenţionează să-l demită de Bogdan Stan, că are în vedere înlocuirea tuturor celor care nu îşi fac treaba.

”Avem în vedere înlocuirea tuturor celor care nu-şi fac treaba (…). Avem o întâlnire programată cu el azi ( cu Bogdan Stan – n.r.), este chemat să vedem despre ce este vorba în ograda domniei sale şi să vedem în ce măsură putem implementa repede acel punct din programul de guvernare cu splitarea TVA-ului”, a spus Tudose.

Joi, preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat că premierul Mihai Tudose l-a chemat la Guvern pe şeful ANAF pentru a identifica o serie de măsuri privind îmbunătăţirea activităţii instituţiei, şi nu pentru a fi ”muştruluit”, nefiind pus în pericol postul şefului ANAF.

”Am avut aseară o întâlnire cu primul-ministru. Ei au avut ieri, patru, cinci ore, o discuţie şi cu Finanţele şi cu ANAF-ul şi cu alţi miniştri şi au identificat 30 şi ceva de acţiuni care au în vedere o îmbunătăţire a activităţii ANAF, dar şi un pachet serios de acţiuni contra evaziunii fiscale, inclusiv a unor acţiuni din vămi. De asta au fost chemaţi acolo, ca să discute serios, nu ca să fie muştruluiţi”, a ţinut să aducă clarificări Dragnea în ceea ce priveşte funcţia şefului ANAF.

Tot joi, inspectori antifraudă de la ANAF au mers în control în redacţia Rise Project. Liderul PSD, vizat de mai multe anchete ale jurnaliştilor Rise, a transmis un comunicat de presă în care susţine că nu are nicio implicare în acţiunea ANAF, că este „indignat” de ceea ce se întâmplă şi că are sentimentul că se încearcă compromiterea sa. De asemenea, el a cerut ministrului de Finanţe şi şefului ANAF să dea „imediat” explicaţii publice cu privire la această acţiune.

Bogdan Stan a reacţionat imediat la solicitarea lui Dragnea şi a afirmat că inspecţia care a avut loc joi la sediul Rise Project a fost făcută în urma unei analize de risc realizate de către DGAF, după o sesizare şi că instituţia desfăşoară sute de controale, „fără legătură cu conţinutul editorial al unor publicaţii”. De asemenea, Ministerul Finanţelor a anunţat că a solicitat ANAF o informare în legătură cu controlul derulat la Rise Project.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.