Ce fel de antrenor își dorește Burleanu 

Răzvan Burleanu  a declarat

De L.V.
Ce fel de antrenor își dorește Burleanu 

Răzvan Burleanu  a declarat

Răzvan Burleanu  a declarat, marţi, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al FRF, că în locul lui Edward Iordănescu îşi doreşte să numească cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil.

„Azi am dezbătut subiectul selecţionerului în Comitetul Executiv, iar mâine va fi convocată Comisia Tehnică, pentru ca apoi cu propunerile acesteia să mergem mai departe. Vrem să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil, care să ducă actualul lot la potenţialul maxim. Şi implicit să ne îndeplinim visul de a ne califica la Cupa Mondială din 2026. Suntem sub presiunea faptului că peste trei săptămâni avem un termen limită în care trebuie să convocăm jucătorii din străinătate. Aşa că în acest orizont de timp va trebui să luăm această decizie. Dar obiectivul nostru este ca totul să se întâmple cât mai repede posibil”, a spus preşedintele.

Noul selecţioner va fi ales dintre antrenorii români, a dezvăluit preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

„Ne dorim un antrenor român care să ducă mai departe destinele echipei naţionale. Experienţa cu Daum a fost una foarte bună, dar în momentul de faţă ne dorim un antrenor român pentru că suntem într-un moment bun. În momentul de faţă avem antrenori români bine pregătiţi şi dornici să antreneze echipa naţională, astfel încât nu avem de ce să ne uităm în afara graniţelor”, a menţionat el.

Întrebat dacă Gheorghe Hagi este pe lista posibililor selecţioneri, oficialul FRF a răspuns: „Trebuie să aşteptăm şedinţa Comisiei Tehnice. Iar în funcţie de priorităţile Comisiei voi începe discuţiile cu posibilii selecţioneri. Exact în ordinea propusă de Comisia Tehnică. În momentul de faţă cred că orice variantă este posibilă dintre cele care s-au vehiculat în presă.

Preşedintele şi-ar fi dorit ca Edward Iordănescu să continue la conducerea tehnică a primei reprezentative, dar în acelaşi timp îl înţelege că a obosit.

„Începând de ieri ştim că mandatul lui Edi Iordănescu se va termina la finalul acestei luni. Ca administraţie a Federaţiei ne-am dorit să continuăm cu Edi, mai ales că el a fost cel care a edificat tot procesul de construcţie început în urmă cu 10 ani.”

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Bai Bur lene,da’ dece nu preiei tu postul de antrenor al Nationalei ? Se stie doar ca ai fost un mare footbalist,pela voi prin comuna.Huzuresti de ani de zile,te-ai imbogatit frecand menta la FRF unde te-ai inconjurat de ” oameni de nadejede „.Pune osul la treaba sa ne arati ce stii. Din esecul dela Europene ati facut prin propaganda mincinoasa un mare succes.Ia zi cate meleoane de Euro v-ati impartit intre voi,fiecare ” dupa merit ” ? E secret,ai ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate