Ce înseamnă aceea coeziune?

Şi mai e ceva important! Răspunsul despre ceea ce s-a întâmplat ieri, azi, mâine în România e în voi înşivă! Răspunsul e simplu: COEZIUNE! Unul dintre frumoasele adevăruri ale văluririi este COEZIUNEA! Acea stare extraordinară care cuprinde fiinţele eliberându-le de însingurare. Acea stare extraordinară care înaintează fiinţele unele către altele pentru ca împreună să descopere noi adevăruri fundamentale. COEZIUNEA e starea extraordinară care lipseşte din sufletele noastre de atâtea ori în Istorie. COEZIUNEA dovedită e un adevăr fundamental al fiinţelor noastre.

Şi uite că această stare extraordinară se poate înfiripa. Şi uite că suntem cu toţii, deşi diferiţi, împreună spre a descoperi noi adevăruri despre noi înşine, despre weblog, despre univers. COEZIUNEA e starea extraordinară care a lipsit României atâta amar de vreme. Când a apucat să se înfiripe, uneori, Coeziunea Românilor a fost ucisă meşteşugăreşte pentru că noi nu am avut forţa necesară, magică de a ne păstra Coeziunea. Dar noi toţi, în aceste momente vălurite şi văluritoare în weblog demonstrăm că putem construi COEZIUNE. Vă iubesc pentru că, da, putem să ne vălurim şi să vălurim într-o comuniune de idei curajoase, o COEZIUNE plină de har, de pasiune, de întrebări dar şi de acţiune. Vă iubesc fără de rezerve, nefiind absolut deloc important. Noi toţi suntem aidoma deşi atât de diferiţi. Hei, strigă Bonifaciu, oțărându-se la mine, tu scrii coeziune cu capitale ?

Vrei să mă orbești ? Ce e ăsta, un strigăt de durere la tine ? Bonifaciu stă călare pe un panou electoral pe care se lăfăie Johannis. O să schimb acum posterul ăsta cu posterul trimis de șmecherii de la PSD și tu-mi vorbești mie de coeziune, amice ? Eu sunt amicul. Sunt ras în cap, ami dei nasoale despre democrație și libertate și visez să iau Premiul Nobel pentru literatură SF. Linge-te pe bot, au luat déjà Premiul Nobel niște scriitorași din Estul Europei, gata, e gata pentru o mie de ani! dacă vin iar comuniștii la putere, s-ar puea ca barosanii de la Nobel să se gândească iar la floarea scriitorilor din Răsăritul Europei dar acum însă, gata, a murit purceaua. Și nu mai bate câmpii cu coeziunea asta a ta de mucava că te râde lumea ! Na, că era să ne cadă OZN-ul ăla în cap ! Nu știu ce-i cu băieții de la NATO, dar parcă dorm în papuci !

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.