Ce le pregăteşte Liviu Dragnea foştilor colegi

Liviu Dragnea vrea sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în dosarul de la Curtea de Apel București în care contestă noua conducere PSD, stabilită la Congres. Fostul lider PSD a depus la instanță mai multe cereri, între care și cea privind CJUE, următorul termen fiind în 31 octombrie.

Dragnea a depus prin avocat la Curtea de Apel București, unde se judecă dosarul în care contestă noua conducere a PSD, mai multe cereri, între care și cea privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

În acest context, instanța a stabilit următorul termen pentru 31 octombrie, când vor fi discutate cererile fostului lider PSD.

Dragnea a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti prin care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată.

Astfel, apelul a fost formulat la Curtea de Apel Bucureşti, iar dosarul are drept obiect „partide politice modificări acte constitutive – statut – organe de conducere”.

În sesizarea depusă la fond, fostul lider invoca chiar dizolvarea formaţiunii. Concret, Tribunalul Bucureşti a admis cererea PSD, au încuviinţat modificările de statut şi au respins toate cererile de intervenţie, printre acestea numărându-se şi cea a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax, că fostul lider PSD Liviu Dragnea a susţinut, în cererea de intervenţie depusă la Tribunalul Bucureşti prin intermediul avocaţilor săi, că având în vedere că prin decizia sa de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat şi că Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, cele două angajate ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, au comis fraudă lucrând de fapt la PSD Teleorman, sunt create premisele care duc la concluzia că organizaţia de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată, dizolvarea constituind modificare de statut, modificare care trebuie astfel comunicată Tribunalului Bucureşti.

Cealaltă situaţie juridică care a fost invocată de liderul PSD în sesizare este cea potrivit căreia, dacă PSD nu a procedat la dizolvarea filialei de Teleorman şi pe 29 iunie 2019 au participat la Congres inclusiv membri ai filialei PSD Teleorman care au votat modificările de statut, formaţiunea politică se regăseşte în ipoteza juridică în care conduita „PSD Central echivalează cu însuşirea actului ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman” între 7 iulie 2006 şi 18 decembrie 2012, „ceea ce duce chiar la dizolvarea partidului politic PSD însuşi”, au explicat sursele citate, la acel moment.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, începând cu 27 mai, unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Hienele se ataca intre ele, jalnic, javre ordinare!
    La Rahova meritati toti, acolo sa refaceti majoritatea PSD!
    Rusine!
    Hai, Veorico, iesi si da-ne pe spate cu patrihotii din PSD, rusine, analfabeta ipocrita!

  2. E o discutie speculativa intre filozofii romi,mai ales din „scoala de la Cluj”,daca Europa e bantuita de stafia comunismului sau stafida comuismului!Iata ca o stafida comuista fericita,grasa,frumoasa,cu trei mese pe zi si alte gratuitati din partea statului roman( tiitoare tanara,copilasii circula doar In-Porsche-lati)arunca PSD pe piata derizorie a CJ UE!Cum mai tot criminalul si violatorul roman castiga la CEDO,are sanse si stafida comuismului romanes ot Teleorman!Gardieni,daca nu stiti cum sa ii dati cateva bulane in cap lui Dragnea pana invata sa strige „Proletari din toate tarile,uniti-va”degeaba va tine statul ca in palme!

  3. Va inchipuiti cat sufera dragnia dupa camerele de luat vederi dupa cat a muncit sa ajunga vedeta tabloid? Ce sa faca si el,a gasit o metoda sa fie bagat in seama de televiziuni si tabloide,problema e de scurta durata nu cum crede el! Tabloidizatul dragnia ajunsese sa faca rating urias la tv si se simtea bine desi era hulit din toate partile. Pare a fi omul a carui viata depinde de sursa de energie,reactie pozitiva sau negativa, nu conteaza,pentru el e un super stimulent,el trebuie sa o valorifice ca un vampir in scop propriu! Altfel simte ca se topeste si isi pierde vitalitatea,nu viata!

  4. dragnea e un sfant pe linga scurosarea d ejohanis care incalca constitutia si da romania pe mina mafiei eueopene..
    urmind sa distruga natiunea romana ..

    dragnea nu a primit 10,000 eur pt „servicii aduse germaniei” ca si fscistu retardat de johanis – prostul clasei ajuns presedinte ..

    deci ciocu mic .. NIMENI CARE SPRIJINA pe johanis si securitatea nu are dreptu sa arucne cu piatra ..
    Johans si Secu este excat ceacusesc si Secu .. deci oricine este mult peste .. dar de prosti tembelizati de posturile securistilor nu duce lipsa tomania

  5. S-ar putea ca Dragnea sa fi fost „convins” sa o ia pe urmele lui Ponta!!

  6. Alaturand declaratia imobiliarului (prin care se angaja sa desfiinteze PSD) cu actiunea in instanta a teleolteanului (de dizolvarea PSD) se poate trage concluzia ca hoitarii au batut palma (chiar cu persiflarea oricarei nuamte de democratie – pluripartidism). Puiutul basiat s-a desconspirat ca a fost conserva plantata in PSD – ironia e ca la banalii psd-isti a ajuns sa ocupe chiar functia de presedint, de unde a facut tot posibilul, si chiar a reusit, sa-i dezbine si sa-i descrediteze ca pe fraieri ce sunt,

  7. Nici o sansa,daca nici acum dragnea nu-si da seama ca ascunderea lui
    are directii tocmai de unde vrea sa obtina ”dreptatea”,inseamna ca sta
    tare prost cu intelegerea ca sa nu zic altfel .Numai numirea Lulutei
    acolo unde nimic nu o recomanda,ar trebui sa-i fie un bun exemplu,ca
    vointa asa zisa democratica,nu are nici o legatura cu interesele unor
    grupuri ,care dirijeaza cam tot ce misca prin colonie.Timpul liber din
    detentie ar trebui sa-i fie un bun sfetnic,se pare ca nu e deloc asa !

  8. Am trait s-o vad si pe-asta…Livache lupta din rasputeri,s-o doboare pe Veorica…i-o fi promis ceva,cumva,statul paralel ca in schimbul statului la bulau,ar face bine sa-l sprijine pe Klaus,la eliminarea din teren a Viorichii chiar inaintea turului ? Sau are de gand sa sara gardul,sa intre direct in turul II ? Sa aiba grija insa sa nu-si prinda turul in sarma ghimpata,ca va fi eliminat si el de pe teren pentru echipament necorespunzator…

  9. Acum inteleg, ma Dragnea, de ce zaci tu in puscarie: pentru ca te crezi buricul Pamantului! Si mai e unul, care crede acelasi lucru: Klaun Kaizer Kiolhanis! Asta o va pati si mai rau!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.