Europa votează împotriva centrului. Ce vor face radicalii când vor fi la putere?

În 2027, Franța va organiza alegeri prezidențiale și legislative, iar Estonia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia și Spania vor avea alegeri parlamentare. Numărul alegerilor din 2027 nu este mare, dar patru dintre ele au loc în cele mai mari state UE. În toate cele patru, partidele stângii dreptei radicale pot obține rezultate importante.

Votul de protest împotriva „extremismului centrului”

Electoratul european este înclinat spre votul de protest. Nu dorește măsurile radicale propuse de dreapta radicală și de stânga radicală. Dorește înlăturarea partidelor tradiționale percepute că promovează un ”extremism al centrului” care nu mai livrează rezultate. Însă această logică a electoratului nu este o garanție că partidele radicale își vor modera politica odată ajunse la putere.

Germania, laboratorul votului de protest

Alegerile regionale din Germania sunt un semnal. Alternativa pentru Germania a triumfat în Saxonia-Anhalt, însă nu este singur dacă va putea obține guvernarea, chiar dacă mai are nevoie de doar trei voturi în parlamentul landului. AfD este și câștigătoarea alegerilor din Mecklenburg-Pomerania Occidentală, unde este circumscripția fostului cancelar Angela Merkel. Partidul ei, CDU, nu a reușit acum să depășească pragul electoral în acest land. La Berlin a câștigat cealaltă extremă – Die Linke.

Die Linke promite exproprieri de zeci de miliarde de euro

Platformele electorale câștigătoare sunt radicale. Die Linke a atras voturi promițând expropreirea companiilor care dețin mai mult de 3000 de apartamente in Berlin. În total, noul primar-președinte de origine turcă Elif Erlap vrea să exproprieze 220.000 de apartamente. „Pentru mine este absolut clar că un guvern trebuie să pună în aplicare și măsuri de socializare, deoarece a existat un vot clar, un mandat democratic acordat tuturor partidelor în acest sens”, a spus ea, referindu-se la referendumul din 2021.

Merz: „În Germania nu există exproprieri ale proprietății private”

În replică, cancelarul Friedrich Merz a reconfirmat planurile de adoptare a unei legislații care să interzică exproprierea companiilor imobiliare. „Nu este vorba doar despre interzicerea acestui lucru aici, la Berlin”, a declarat liderul CDU după ședințele conducerii partidului. „Este, înainte de toate, vorba despre transmiterea unui mesaj clar investitorilor internaționali, iar acesta este: în Germania nu există exproprieri ale proprietății private”, a spus Merz, potrivit DPA. Candidatul perdant al CDU la Berlin, Stefan Evers, a declarat că exproprierile în masă nu reprezintă soluția. „În cele din urmă, acestea duc la pierderea locurilor de muncă, reduc construcția de locuințe noi, vor crește chiriile și vor agrava problema”.

Die Linke este ajutat de faptul că reglementarea pieței imobiliare este o prerogativă a landurilor, nu a guvernului federal. Articolul 15 din Legea Fundamentala permite socializarea proprietăților private, cu stabilirea unei despăgubiri. Cele peste 200.000 de apartamente vizate sunt estimate la peste 40 de miliarde de euro, iar primăria capitalei germane are deja datorii de aproape 5 miliarde de euro. Niște împrumuturi noi ar fi foarte scumpe – economia germană nu crește, iar dobânzile au crescut. Die Welt arată că în 2020, landul Berlin se putea împrumuta cu dobândă de 0,125% pe an. Acum este de 3,7%. Stânga radicală încearcă să speculeze faptul că legea fundamentala nu stabilește despăgubirea și considera că o suma între 8 si 18 miliarde este suficienta pentru apartamentele valorând peste 40 de miliarde de euro.

Berlinul se răzgândește în privința exproprierilor. Se va răzgândi și Die Linke?

Foarte important este rezultatul unui sondaj postelectoral din 20 septembrie, în Berlin, legat de situația imobiliara. Sondajul Infratest dimap realizat pentru ARD arată o schimbare clară față de referendumul din 2021: 51% dintre berlinezi se opun acum transferării marilor companii imobiliare în proprietate publică, în timp ce 37% susțin măsura. În 2021, 57,6% votaseră pentru elaborarea unei legi în acest sens”.

Multe publicații germane arată că votul care a dus la succesele extremelor este unul de protest. Berlinezii nu votează pentru exproprieri, ci împotriva conducerii osificate împărțită de decenii între partidele tradiționale. Berlinezii nu votează pentru discursul cu accente antisemite al Die Linke și nici pentru alianțele nescrise dintre acest partid și clanurile musulmane din Berlin sau liderii protestelor pro-palestiniene, ci împotriva unui centru politic care nu mai livrează rezultate.

Dar dacă stânga radicala, la fel ca și dreapta radicală nu vor tine cont de această nuanță și își vor duce mai departe programele? Aceasta este întrebarea la care guvernările de centru din Europa se tem să răspundă.

Franța: de la exproprierea locuințelor la anularea datoriei

În Franta, partidul stângii radicale, La France Insoumise, nu propune exproprierea apartamentelor din Paris, ci anularea datoriei franceze deținută de Banca Centrală Europeana. Proiectele extreme sunt duse la un alt nivel. În acest caz este vorba despre nu mai puțin de 600 de miliarde de euro. Ministrul francez al Economiei, Roland Lescure, a declarat că Melenchon „vorbește prostii” și că propunerea sa ar duce la o nouă „criză financiară”. „Anularea datoriei înseamnă, de fapt, să spunem că nu îi vom mai plăti pe cei cărora le datorăm bani  În spatele datoriei se află economisitori, polițe de asigurare de viață și bănci. Dacă spui «o anulăm», distrugi încrederea”, a declarat Lescure. „Faptul că repeți ceva care nu are niciun sens, nici din punct de vedere juridic, nici tehnic, nici financiar, nu înseamnă că acel lucru devine valabil”, a declarat presedinta Bancii Centrale Europene, Christine Lagarde.

Franța, din nou în afara NATO?

Însă faptul că Christine Lagarde ia în calcul retragerea de la BCE înainte de încheierea mandatului, în octombrie 2027, arată totuși că există o teama față de ascensiunea extremelor în Europa și în Franța. Potrivit Politico și Reuters, această mișcare ar fi necesară pentru alegerea unui nou președinte al Bancii de la Frankfurt înainte de posibila victorie a extremei-dreapta (Marine Le Pen) sau extremei stânga (Jean-Luc Melenchon) la prezidențialele din Franța, în luna mai 2027.

Întrebarea din Germania este valabilă și în Franța? Majoritatea francezilor nu doresc ca Parisul să provoace o criză a monedei euro, însă votul lor de protest ar putea avea această consecință. La fel și în cadrul NATO. Melenchon este un susținător al retragerii Franței din structurile militare NATO (așa cum a fost cazul în perioada 1966 – 2009), ca prim pas pentru părăsirea Alianței.

Italia: ”Îmblanzirea” lui Meloni și apariția lui Vannacci

Guvernarea Giorgiei Meloni în Italia este prezentată frecvent ca un exemplu de moderare a discursului radical în cazul partidelor care ajung la putere. Considerată lidera  unui partid neo-fascist, Meloni a urmat atent aceeași politică economică și externă a predecesorului Mario Draghi, un premier tehnocrat care a fost președinte al Băncii euro de la Frankfurt. Excesele lui Meloni au fost mai degrabă retorice și în zona imigrației. Cifrele spun ceva diferit de vorbele Giorgiei Meloni: imigrația ilegală pe mare a scăzut cu doar 35% față 2023, primul an al guvernului sau. Iar numărul total de imigranți a crescut în Italia.

”Îmblânizrea” Giorgiei Meloni în Italia a dus însă la apariția unui partid situat și mai la dreapta – Futuro Nazionale, al generalului Roberto Vannacci. Pe lângă o politică a imigrației mult mai dura, Vannacci vorbește în programul său despre masuri protecționiste, naționalizări, deschiderea discuțiilor cu Rusia pentru reducerea costului energiei, apropierea de guvernele cu viziuni similare din Cehia și Slovacia. Vannacci se oppune accesării împrumuturilor SAFE pentru înarmare și cheltuielilor de 5% din PIB pentru apărare.

Vor fi suficiente vorbele lui Meloni, sau va urma o apropiere de Rusia?

Pentru a nu pierde voturi decisive la alegerile din 2027, Meloni și-a radicalizat discursul în privința imigrației. Recent, a declarat că numărul elevilor străini din fiecare clasă ar trebui limitat. Burqa și niqabul vor fi interzise în viitor în școlile din Italia. De asemenea, numărul elevilor veniți din străinătate din fiecare clasă ar trebui limitat. Sunt însă măsuri care se aplică și în alte state UE și pot părea insuficiente electoratului lui Meloni. Întrebarea este dacă, pentru a opri hemoragia de voturi către Vannacci, actualul premier va merge spre modificarea poziției față de Rusia, Ucraina și NATO.

Excesele stângii radicale în Spania

În Spania, situația este diferită. Aici, stânga radicală se află în coaliția de guvernare a premierului socialist Pedro Sanchez. Podemos este unul dintre aceste partide. Este un partid care a cerut ieșirea Spaniei din NATO, dacă SUA nu vor fi izolate pe plan internațional, după răpirea președintelui Venezuelei. A cerut reducerea chiriilor cu 40%. Sumar este un alt partid radical de stânga. A promis săptămâna de lucru mai mică, dar la aceleași venituri. A promis controlul chiriilor la nivel național. A cerut extinderea concediilor cu plată.

Iar întreaga coaliție a susținut măsura legalizării statutului a 500.000 de imigranți ilegali care se aflau în Spania la finalul anului trecut. Au fost peste 1.270.000 de cereri. Toate vor fi admise pentru procesare. Asta a deschis și calea către asaltul imigranților africani la Ceuta, exclava spaniolă din Maroc. Guvernul socialist a recunoscut Palestina, a refuzat să deschidă bazele militare pentru atacul SUA in Iran și a întrerupt cooperarea în industria militară cu Israelul.

Ce urmărește extrema dreapta din Spania

Pe acest fond, la care se adaugă scandalurile de corupție din guvern, conservatorii (Partidul Popular) și extrem-dreapta (Vox) au șansa de ajunge la putere, în coaliție, în 2027. Vox poate provoca crize majore în Spania, pentru că propune renunțarea la sistemul autonomiei regiunilor și trecerea la un stat unitar. Cere deportarea imigranților. Cere reducerea drastică a cheltuielilor guvernului și a subvențiilor pentru sindicate și partide. Ca și conservatorii, sunt pentru reapropierea de Israel și SUA.