Un lider PNL a votat proiectul SOS România pentru desființarea Poliției Locale: „A fost ceva de moment. Nu a fost gândit”

Proiectul a fost respins de Camera Deputaților și a fost trimis la Senat, care este for decizional.

Alex Tudor - senior editor
Un lider PNL a votat proiectul SOS România pentru desființarea Poliției Locale: „A fost ceva de moment. Nu a fost gândit”

FOTO: Robert Sighiartău via Facebook

Proiectul a fost respins de Camera Deputaților și a fost trimis la Senat, care este for decizional.

Un proiect depus de SOS România pentru abrogarea Legii Poliției Locale a ajuns miercuri la votul din plen al Camerei Deputaților. Acesta a fost respins cu 191 de voturi împotrivă, 65 pentru și două abțineri. Cei care au votat în favoarea proiectului au fost parlamentari ai AUR, SOS România, parlamentari neafiliați dar și deputatul PNL Robert Sighiartău, președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud.

Proiectul prevede abrogarea Legii Poliției Locale și stabilește „un cadru tranzitoriu complet pentru desființarea structurilor de poliție locală organizate la nivelul unităților și subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, se arată în expunerea de motive.

Inițiativa mai stipulează faptul că atribuțiile Poliției Locale vor rămâne la primării, însă vor fi exercitate de compartimente civile.

„Atribuțiile administrative privind disciplina în construcții, protecția mediului, activitatea comercială, administrarea domeniului public și privat, salubritate, parcări, autorizare, verificare și control administrativ rămân la nivel local, în măsura în care sunt prevăzute de lege.

Diferența esențială constă în faptul că aceste atribuții vor fi exercitate prin compartimente
administrative civile, nu printr-o structură intitulată „poliție”, dotată cu regim de ordine publică. Verificarea autorizațiilor, a regulilor de afişaj, a obligaţiilor comerciale ori a modului de folosire a domeniului public nu impune existenţa unei structuri de poliţie locală”, se arată în expunerea de motive.

„Nu sunt neapărat pentru desființare, ci pentru reorganizarea Poliției Locale”

Contactat de Cotidianul și întrebat de ce a votat proiectul SOS România, Robert Sighiartău a precizat că „a fost ceva de moment”.

„Nu a fost ceva calculat sau gândit”, a completat acesta.

Deputatul a mai adăugat că nu a primit niciun reproș din partea colegilor de partid pentru că a fost singurul liberal care a votat în favoarea proiectului.

Robert Sighiartău a mai declarat că el nu este de acord cu desființarea Poliției Locale, ci vrea „comasare și aplicarea atribuțiilor fiecărei poliții, așa cum a trebuit să fie”.

„Nu sunt neapărat de acord cu desființarea, ci sunt de acord cu o alocare a atribuțiilor mult mai bună pe poliție. Noi am avut în programul de guvernare a domnului Mureșan un proiect de a crea o Poliție Națională. În cadrul acestei Poliții Naționale să facă parte și poliția administrativ-locală și Poliția de Frontieră și toate celelalte poliții. Adică să fie o singură poliție.

Iar Poliția Locală să fie un mic departament în primărie care se ocupă de problemele care țin de mediu, de încălcarea legislației sau dacă nu plătești parcarea și așa mai departe. Deci cam asta, cam așa văd eu lucrurile”, a spus Robert Sighiartău.

Liberalul a completat că forma în care funcționează astăzi polițiile locale nu este una normală.

„Nu sunt neapărat pentru desființare, ci pentru reorganizarea Poliției Locale. Pentru că în forma în care e astăzi, nu e normal. Adică nu e corect nici față de Poliția Națională ce se întâmplă, pentru că altele sunt criteriile pe Poliția Locală de a fi angajat, plus că iau unele atribuții care se calcă una pe alta cu Poliția Națională”, a mai spus Robert Sighiartău.

Sigfried Mureșan voia o poliție unificată

Siegfried Mureşan a inclus în programul său de guvernare, când a fost desemnat premier de președinte Nicușor Dan, un proiect prin care România ar fi urmat să aibă o singură Poliţie Naţională, cu un singur tip de poliţist pe tot teritoriul ţării. Acesta declara atunci că vrea şi un singur punct de lucru al statului cu cetăţeanul, unde toate serviciile – de la înmatriculări la paşapoarte – să fie oferite la acelaşi ghişeu.

Siegfried Mureşan a explicat și că actualul sistem, în care oamenii sunt plimbaţi între instituţii pentru acte diferite, trebuie desfiinţat.

„Un stat mai eficient și mai aproape de oameni. Dăm primul exemplu de cumpătare, cu mai puțini parlamentari și secretari de stat, și comasăm instituțiile cu atribuții similare, eliminând suprapunerile și reducând risipa, pe baza unui audit funcțional, astfel încât cetățeanul să nu mai fie trimis de la un ghișeu la altul. Din iulie 2027 se va vedea dividendul reformei, jumătate din economiile realizate merg către scăderea taxelor pe salarii, iar localitățile care se vor asocia pentru proiecte de infrastructură și servicii publice mai bune primesc finanțări pentru a lucra împreună la infrastructură: drumuri, rețele de apă sau școli. Reforma administrației este orientată către rezultate, termene, și calitatea serviciilor publice. Reformele implementate duc la creșterea calității vieții”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.