Vicepreședintele SUA Joe Biden a avut o convorbire telefonică sâmbătă cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, cei doi lideri fiind de acord că activitățile militare ale Rusiei în estul Ucrainei sunt în contradicție cu dorința ei declarată de a îmbunătăți acolo situația umanitară, a anunțat Casa Albă.
„Cei doi lideri au fost de acord că trimiterea de coloane militare de către Rusia și furnizarea în continuare de arme avansate pentru separatiști sunt în contradicție cu orice dorință de a îmbunătăți situația umanitară din estul Ucrainei”, a precizat Casa Albă într-un comunicat în legătură cu convorbirea dintre Biden și Poroșenko.
„Ambii lideri și-au reafirmat sprijinul pentru o rezolvare diplomatică a crizei și au făcut apel la Rusia să intre în negocieri cu bună credință”, se mai precizează în comunicat.