Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că vrea ca majorările de alocaţii şi de pensii să aibă loc la începutul fiecărui an, dar nu în orice condiții, ci în funcţie de creşterea economică şi de inflaţia pe care România le înregistrează.
„Alocaţiile vor creşte la începutul anului 2022. La fel şi punctul de pensii. Toate vor creşte la începutul anului 2022 şi vor creşte, de acum încolo, la începutul anului. Preferinţa mea este de a avea o formulă clară şi transparentă ca în fiecare an să crească cu un anumit procent, care să ţină cont de creşterea economică, de inflaţie şi aşa mai departe. Nu vreau să folosim aceste chestii, şi creşterea alocaţiilor, şi creşterea pensiilor şi salariul minim pe economie, în scop politic. Mie mi se pare că aici este un cinism de care PSD s-a folosit foarte mult în ultimii ani şi eu nu sunt de acord cu aşa ceva”, a afirmat premierul la Botoșani.
Florin Cîţu a vizitat, sâmbătă, un centru de vaccinare din municipiul Botoşani şi apoi şi-a prezentat în faţa liderilor filialei teritoriale a PNL moţiunea cu care candidează la preşedinţia partidului.
La betie omul mai spune cate o prostie: cum adica beizadeaua drogata creste pensiile si alocatiile , cand inflatia le-a fragezit ingrijorator? Macar, cel putin, de le-ar aduce la nivelul de cumpararea avut inaite de intrarea in paine a parjolului adus de guvernarea de dreapta (a mediocrilor impusi de suplinitorul scrasnit). Dar, romani si-o merita, prea sunt fuduli si prosti – votand nu dupa interes propriu, ci lasandu-se sedusi de mesajele manipulatoare a tuturor alogenilor si bagabontilor scoliti de cei Soros si alti „prieteni dezinteresati” ai Romaniei. A fi in pas cu moda se demonstreaza (si nu de putine ori) a o lua in bot de prost si fraier.