Viitorul este în continuare la noi mai mult ghicit decât explorat. Simptomatic, mass media acordă spațiu mai degrabă astrologilor decât celor care cercetează viitorul. Prevestirea este preferată prognozei. Științele sociale oferă mai degrabă oportunități de exploatare a prezentului, decât sonde în ceea ce ar putea să vină.
Prognozele sunt, desigur, mai anevoioase. Cu atât mai mult atunci când în discuție sunt societăți întregi. În analiză intră nenumărate variabile, la care se adaugă gradul cunoașterii realității de către cei implicați și, inevitabil, reflexivitatea lor și disponibilitatea la acțiune, ceea ce complică, așișderea, ecuațiile. În plus, cum Niklas Luhmann arăta convingător (în Die Gesellschaft der Gesellschaft, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1998), nici o societate nu se mai poate autonomiza pe cât se dorește în raport cu „societatea mondială (die Weltgesellschaft)”. Dacă vrei performanțe (bunăoară, să ieși din sărăcie, să profiți de modernitate, să joci un rol semnificativ) trebuie să pășești în realitate, care înseamnă, din capul locului, interacțiune cu ceilalți.
De aceea, atunci când vrem prognoze, se cuvine să stabilim interacțiunile din jur, să captăm evoluții posibile și să circumscriem alternativele probabile. La ce avem, așadar, a ne aștepta în 2015? Care sunt alternativele de evoluție a „societății mondiale”? Dar ale țării noastre?
„Societatea mondială” a timpului pe care îl trăim depinde de acțiunea Statelor Unite ale Americii, ca supraputere hegemonică, care va continua să imprime evoluția lumii. Prezența culturală, științifică și militară a SUA nu va avea rival în anii ce vin. Universitatea și cercetarea științifică din America au deja suficient avans pentru a asigura centralitatea federației de peste ocean. Economia americană va fi mai departe cea mai puternică sub aspectul investițiilor, infrastructurii și productivității muncii. Prezența militară și, în concret, tehnologia de nivel greu de concurat permit SUA controlul globului. În cele trei domenii nu apar concurenți propriu-ziși. Criza din 2008 a fost lăsată în urmă. America beneficiază de principii de organizare ce s-au dovedit a fi – prin garanțiile libertății individuale și profunda înțelegere a importanței democrației – nu numai propulsia cea mai de succes în istorie, ci și mecanisme capabile de a surmonta crizele.
Două opțiuni ale autorităților SUA ar putea particulariza însă anul 2015.
Prima ar fi alegerea între a angaja relansarea internă – cum propun deja multe proiecte, democrate și republicane, deopotrivă – și a se concentra pe administrarea lumii. În prima variantă, ocazionată și de venirea în doi ani a unei noi administrații, vom avea începutul altui prag, cultural și civic, al evoluției Americii, de bun augur pentru întreaga lume. Statele Unite ar reafirma republicanismul democratic pe seama neoliberalismului dominant. America și-ar valorifica încă o dată atuurile civic-politice și ar putea prelua astfel mai hotărât inițiativa schimbărilor în lume. În varianta secundă, 2015 îl continuă pe 2014.
A doua ar fi opțiunea de a include în cercul puterii globale nu numai China, care este deja înăuntru, ci și Rusia, care – mai ales cu noua sa doctrină militară – arată clar că nu mai acceptă un rol secundar. Semnele de dincolo de ocean sunt deocamdată ale voinței de a nu stimula înarmarea post-antirachetă a Rusiei, încât varianta afirmativă pare plauzibilă. În acest caz, decizia globală în trei, imaginată de Henry Kissinger, recâștigă actualitate și vom asista la aranjamente între SUA, China și Rusia în chestiuni stategice. Oricum, triunghiul capătă greutate mai mare decât în anii precedenți. În varianta negativă, ar veni o lume mai aspră, în care, cum spunea altădată Rymond Aron, pacea nu este probabilă, iar războiul pe scară mare este imposibil.
China își va continua în 2015 dezvoltarea economică și va fi întâiul producător și primul exportator al lumii, la care va adăuga explicit dimensiunea culturală. În interior, ea va trage consecințe din vasta investiție pe care a făcut-o, între timp, în educație și infrastructură, din extinsul turism pe glob (cinci sute de milioane se pregătesc pentru următorii patru ani!) al chinezilor, din lupta anticorupție pe care a lansat-o și din continua ameliorare a condițiilor de viață. In exterior, China își va consolida poziția la Pacific, care a devenit noul centru al economiei mondiale, în Africa și America de Sud, mai ales. Programul de descentralizare internă, prezentat presei internaționale în 2014, îi va inspira instituțiile pe linia „deschiderii”. China va urma o politică flexibilă, cu puțină asumare a răspunderii pentru o ordine mondială pe care nu a creat-o. Ea va invoca nevoia efectivei cunoașteri reciproce. Apelul la suveranitatea țărilor îi va înmulți adepții.
Rusia va fi concentrată asupra competitivității economice, ca suport al aspirațiilor de putere globală, și pe securitatea internă. Sancțiunile aplicate de unele țări vor crea dificultăți, dar nu o vor destabiliza, căci intervin compensații la finanțare, mai ales din partea Chinei, și piețe în alte regiuni ale globului. Prețul petrolului va genera probleme unei economii dependente prea strâns de exportul de materii prime. În politica externă, Rusia va fructifica acordurile BRIC ( Brazilia, Rusia, India, China) pentru avantaje economice și de altă natură. Urmîndu-și tradiția, Rusia va căuta noi aranjamente cu SUA, înainte de toate pentru a preveni orice „încercuire”.
Uniunea Europeană va avea un an bun dacă izbutește inițierea debirocratizării și revenirea la soluții pe măsura unui actor major al evoluției lumii, clamate de multă vreme. Prevenirea recesiunii va fi preocupantă. Europa are de contracarat valul noii imigrații a popoarelor cu investiții ce generează dezvoltarea în diferite regiuni ale lumii. Avantajul unificării europene va trebui să-l convertească nu doar într-un confort colectiv, ci în ceva mult mai mult – un încurajator succes politic.
Altfel, diferitele state vor juca mai mult pe cont propriu. Germania va folosi momentul ei istoric foarte favorabil pentru a-și consolida prezența pe piețele Asiei, Americii de Sud și Africii. Ea va pleda mai departe pentru evitarea izolării Rusiei și pentru o conlucrare sporită cu China. Franța va fi în căutarea unei formule politice în interior, dar va fi, mai departe, atrăgătoare pentru investiții directe și comerț pe scară mare. Grava lovire a libertății de exprimare prin atentatul terorist recent, va face ca Franța să-și asume inițiative de contracarare. Marea Britanie va trage consecințele referendumului din Scoția, soluția global vorbind „federalistă” având acum avocați mai vocali. Apropierea va fi mai strânsă față de SUA, într-un efort de a fi acolo unde se ia decizia globală. Polonia va continua să urce în statutul de putere regională, valorificând tot mai mult o economie cu capacitate de export și investiție și o politică ordonatoare în Europa Răsăriteană. Uniunea Europeană va avea de clarificat corelația dintre extindere și integrare și de lămurit cine plătește refacerea Ucrainei. Ea va trebui să decidă ce formă instituțională (federație, directorat, etc.) îmbracă. Europa nu va fi nici în declin, nici în revenire spectaculoasă, ci în căutarea profilului adecvat în contextul schimbării lumii.
Aventura „Statului islamic” va da bătăi de cap câtă vreme nu se stabilesc univoc frontierele în zona respectivă. Lumea creștină va fi solicitată de evenimente să considere un aranjament exigent cu statele Islamului. Fără un nou registru de măsuri, terorismul rămîne amenințător. Grație inovativității, Israelul își va continua ascensiunea științifico-tehnică și societală. Adepții păcii în Orientul Mijlociu vor trebui să constate încă o dată, după decenii de soluții parțiale, că atâta vreme cât palestinienii nu renunță la violență, nu are cum să fie pace.
Anul 2015 va însemna revenirea la abordări ale realității prin prisma unor concepții – ceea ce nu înseamnă neapărat ideologii militante, pe fondul „schimbării lumii”. Începe afirmarea de viziuni și, cu aceasta, recuperarea reflecției duse până la capăt, pentru a lămuri încotro vrem să ne îndreptăm. Nu numai imperativele ecologice, ci și cele de securitate într-o lume devenită opacă, dacă nu chiar „confuză” (cum ne spune Helmuth Willke, Demokratie in Zeiten der Konfusion, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2014, p.12), pentru care nu au fost elaborate reguli morale și nici sisteme juridice și politice, vor obliga la reluarea unei tradiții intelectuale care a propulsat cultura euroamericană în avanscenă. Suntem nu numai la capătul obsesiei empirist-analitice, ci și la începutul regăsirii acelui pragmatism reflexiv care a stat la baza Statelor Unite ale Americii, precum și, cu mult timp în urmă, la originea Europei.
Multilateralismul rămâne în dificultate în politica internațională. Dosarul amânat al reformei ONU nu va reintra în atenție, dar vor fi presiuni pentru ca cercul decidenților să fie lărgit. Disparitățile dintre membrii Uniunii Europene fiind mari, nu vine ora deciziilor pe picior de egalitate. Evoluția din 2015 va fi mai curând pe direcția inversă.
După decenii de experimentalism extins, în anul 2015 va continua șirul descoperirilor în medicină, biologie, fizică, chimie. Noul an va aduce înnoirea managementului și a științelor strategic-analitice prin recunoașterea componentei „personalitate”. În 2015 va spori apetitul pentru teorie explicativă și orientatoare de acțiune. Informatica va domina și mai mult economia și administrația. Nu vor apărea mari teorii științifice, ca acum un secol, nici tehnologii radical noi, dar vor fi perfecționări importante înăuntrul „societății industriale și informatizate”.
Educația va începe să asume – după ce unele țări deja au făcut pasul – eșecul orientării doar spre „competențe” (oricum înțelese contextual), recuperând „abilitățile de bază” și „familiarizarea cu valorile” printre obiectivele de bază. Rezultatele aplicării – nu doar contabilitatea publicațiilor – vor începe revenirea în poziția de criteriu de evaluare a contribuțiilor științifice.
Temele artei se vor deplasa simțitor de la ludism și concretism, la explorarea lumii create de procesele ce au schimbat viețile oamenilor – globalizare, tranziție, revenirea în istorie a unor țări, democratizări susceptibile de interogare, migrații, terorism. Prelucrarea artistică a datelor condiției umane, sub impactul acestor procese, ar putea crea un prag plin de urmări.
„Cotitura religioasă” a modernității se stabilizează, dar religia va conta nu ca mistică elementară, cât ca suport al unei morale ce apelează la transcendent. În cazul în care China ia deciziile deja puse în discuție privind instituționalizarea religiei – consemnate de Niall Ferguson (Civilization. The West and the Rest, Allen Lane, London, 2011, pp.277-288) – se deschide o nouă eră în recunoașterea importanței religiei. Aceasta nu va însemna revenirea la trecut, căci „diferențierea valorilor” își urmează cursul. Religia ar calma în primul moment noua naturalizare a egoismului, cu care culminează, în condițiile neoliberalismului, „societatea globalizată”.
România se confruntă cu dificultăți redutabile: mulți oameni săraci, investiții reduse, capacitate slabă de acumulare, locuri de muncă puține, calificare în scădere, corupție sufocantă, viață publică dominată de vorbe, politică externă de poze. Ea are iarăși șansa unui nou început. Doar un început, căci, în situația dată, miracole nu pot fi. Chiar și începutul depinde, însă, de calibrul (viziunea, experiența, pregătirea) celor care iau deciziile. După un deceniu de confuzie organizată a valorilor și de guvernare prin antagonizare, este nevoie nu de veleitari, ci de oameni cu capul pe umăr, care-și asumă realitatea, știu să proiecteze reforme și să le aplice în cadrul unei democrații deliberative ce cultivă meritul. Fără meritocrație, nu are cum să iasă mare lucru, chiar dacă intențiile ar fi bune. Nu iese nimic nici dacă politica este asumată nu ca și construcție, ci ca simplu driblig de persoane, ca și până acum.
Decidenții României au de ales între a continua ceea ce este sau „a pune punct și a o lua de la capăt”, cum s-a spus. Continuarea nu duce decât în trecut, căci nu este nimic de dus mai departe din ceea ce s-a inițiat în ultima decadă. Nu va da rezultate aducerea în roluri a persoanelor care au aprobat măsurile regimului de până în decembrie 2014. Dacă cei înlocuiți la guvernare în 2012 sunt aduși în față în 2015, electoratul va începe să-și reorienteze opțiunile.
„A pune punct și a o lua de la capăt” înseamnă – în bună sinonimie – construcție. Nici o formulă alternativă nu este veritabilă: nici reformele punctuale (de genul „reformei statului”, gândită pentru a lovi rivalii), nici utopica recucerire a suveranității (rămânând membrii unei benefice uniuni suprastatale), nici necontenita exploatare ideologică a începutului din 1989. O reconstrucție pe jumătate sau una împărțită pe mulți ani nu aduc ieșirea din marasm.
Dar dacă formula reconstrucției nu va fi asumată onest și frontal, atunci nemulțumirea se va răspândi. O altă ocazie de sincronizare cu societățile avansate ale timpului nostru se va irosi. Doar că această irosire va antrena consecințe mai profunde decât odinioară. Să sperăm că 2015 nu va fi martorul irosirii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.