Ce poate urma după umilirea Iranului

Pe 24 iulie, premierul Israelului și-a ținut discursul în fața Congresului SUA, primind peste 50 de ovații în picioare din partea aleșilor americani, în vreme ce protestatarii din Washington îl acuzau pe Benjamin Netanyahu de crime de război. Liderul israelian a declarat că ”Iranul este practic în spatele terorismului, agitației, haosului și crimelor”, că America este ”singurul apărător al civilizației occidentale” și a sugerat crearea unei alianțe anti-Iran între Israel, America si statele arabe.

Pe 27 iulie, organizația Hezbollah lansează un atac asupra Înălțimilor Golan, iar 12 copii din comunitatea druzilor din Israel își pierd viața. Ministrul Apărării, Yoav Gallant, declara că nu este nicio diferență între copii evrei uciși în sudul tarii, în atacul Hamas din octombrie anul trecut, și copiii druzi uciși acum la granița cu Libanul.

Reacția Israelului a venit pe 30 iulie, când a fost ucis al doilea om din gruparea Hezbollah, după liderul Hassan Nasralah. Aviația israeliană a bombardat o clădire din cartierul Hezbollahului din Beirut, ucigându-l pe Fuad Shukr.

Pe 31 iunie, este asasinat, la Teheran, liderul Hamas, Ismail Haniyeh. Oficiali ai Hamas au declarat, inițial, că a fost vorba despre o lovitură cu o rachetă de precizie, lansată dintr-o dronă. Ulterior, The New York Times, citând oficiali din Orientul Mijlociu, inclusiv doi iranieni, a relatat că a fost vorba despre explozia unei bombe inteligente plasată, în urmă cu circa două luni în casa de oaspeți a Gardienilor Revoluției Islamice în care urma să fie găzduit Haniyeh. Nivelul de penetrare al corpului militar de elita al Iranului a fost uimitor. Israelul nu și-a asumat oficial acest atac, însă, în ultimii 14 ani, s-au întâmplat opt asasinate atribuite Israelului în Iran; victimele au fost oameni de știință implicați în programul nuclear al Iranului, dar și doi ofițeri ai din Corpul Gardienilor Revoluției.

Așa cum războiul prin procură ce are loc acum în Ucraina a fost precedat de anularea de către SUA sau Rusia a acordurilor de control și limitare a armamentului în Europa din perioada Războiului Rece, în Orientul Mijlociu avem de-a face cu o ieșire din cadrul unor înțelegeri tacite între Israel și diversele grupări palestiniene și libaneze susținute sub o formă sau alta de Iran. Întrebarea este dacă tensiunile vor escalada și în această regiune într-un război de proporții.

Atacul Hezbollah asupra Înălțimilor Golan a dus la moartea mai multor civili (gruparea șiită din Liban susține că atacul a vizat un post militar, însă o racheta a depășit ținta, provocând moartea copiilor). De la apariția sa, în anii 1980, Hezbollah a avut o așa-numită ”ecuație a descurajării” Israelului: atacurile Hezbollah vizează doar obiective militare israeliene din imediata apropiere a frontierei cu Libanul și încearcă să excludă victimele civile.  Strategia mai presupune reacții ”în oglindă”: dacă Israelul atacă mai în profunzimea teritoriului libanez, Hezbollah va ataca mai adânc în Israel; dacă rachetele israeliene ucid civili libanezi, Hezbollah va face același lucru în Israel. Această regula nescrisă a fost încălcată acum.

În august 1982, înainte să fie evacuat din Beirutul asediat, Yasser Arafat a fost luat în colimator de un lunetist israelian. Comandanții nu i-au dat permisiunea să apese pe trăgaci. Arafat era un lider politic recunoscut și beneficia de o formă specială de imunitate: ”era protejat de o regulă tacită, dar absolută, că niciun guvern arab nu a încercat vreodată să asasineze un lider politic israelian și viceversa”, scrie Edward Luttwak. De data aceasta, la Teheran, lucrurile au stat altfel. Regula nescrisă de mai sus are o miză mare și acesta poate fi motivul pentru care Ismail Haniyeh, deși lider al biroului politic al Hamas, este descris strict ca un lider terorist, câtă vreme organizația sa nu a acceptat niciodată legitimitatea suveranității israeliene asupra niciunei părți a Israelului. Haniyeh nu a făcut suficient pentru a promova la statutul de lider politic, așa cum a făcut octogenarul lider al Autorității Palestiniene (și al Fatah), Mahmoud Abbas – cel care nu ar fi vizat de bombele și rachetele israeliene.

Dacă Israelul escaladează conflictul în Liban, Hezbollah – prin doctrina de mai sus – va fi obligat să escaladeze la rândul său conflictul, iar un război de amploare va duce și la implicarea Iranului. Recent, președintele Turciei a declarat că va trimite trupe în Liban, dacă Israelul va intra cu armata în această țară. Este puțin probabil ca acest avertisment să se concretizeze, însă Turcia ar putea ușor să furnizeze Hezbollahului libanez drone și alte arme performante.

O altă variantă a guvernului israelian ar fi încercarea de a încheia un acord cu gruparea Hamas, o situație în care liderul Hezbollah a declarat că va pune capăt atacurilor asupra Israelului. Președintele SUA favorizează această variantă. Joe Biden a declarat că asasinarea liderului Hamas ”nu a ajutat” la negocierea unui acord pentru eliberarea ostaticilor israelieni și încetarea focului în Gaza. Pe de altă parte, pe 1 august, Biden a declarat că, în cazul în care Iranul decide să lanseze un atac asupra Israelului ca urmare a asasinării liderului Hamas, SUA vor sprijini Israelul.

Ayatollahul Ali Khamenei a promis răzbunare. Regimul iranian a fost umilit: în decurs de 24 de ore, numărul doi din Hezbollahul șiit creat de Iran a fost ucis la Beirut, iar liderul Hamas a fost ucis chiar la Teheran și chiar când se întorcea de la ceremonia de învestire a noului președinte al Iranului. The New York Times scrie că ”Axa de Rezistență” va lansa un atac asupra Israelului la scurt timp după funeraliile celor doi lideri, care au loc pe 2 august. Israelul a mai fost vizat de un atac iranian cu rachete, în luna aprilie, ca reacție la lovitura cu rachetă asupra consulatului iranian din Damasc. Însă atacul Iranian din aprilie a fost unul telefonat, anunțat, un atac considerat mai degrabă un „teatru” geopolitic sau un „atac de împăcare”, un atac cu rachete și drone ieftine împotriva căruia Israelul, navele britanice, franceze și americane din Mediterana au lansat rachete de interceptare de miliarde de dolari.

Ca și în luna aprilie, liderii de la Teheran au de ales între un atac care să salveze aparențele – care să pară semnificativ, spectaculos, însă care să nu producă pagube – și un atac masiv care poate declanșa un război, fie și într-un moment pe care Teheranul nu-l considera oportun, cu posibila victorie a lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA și o posibilă campanie mediatică și diplomatică care să convingă lumea că Iranul deține ”arme de distrugere in masa” și să ducă la formarea unei largi coaliții anti-iraniene, poate chiar cea sugerata de Benjamin Netanyahu în Congresul SUA, cu câteva zile înaintea asasinatelor.

Presa israeliană anticipează că vor fi lansate roiuri de drone explosive, rachete balistice și de croazieră asupra bazelor militare din Haifa sau Tel Aviv, că pot avea loc atacuri cibernetice și mai multe tentative de asasinat împotriva unor cetățeni israelieni oriunde în lume. Este de luat în calcul un atac asupra platformelor israeliene de extracție a gazelor naturale din Mediterana. Dacă atacurile iraniene se vor extinde și asupra facilităților petroliere ale monarhiilor din Golf favorabile SUA, explozia prețului petrolului și gazelor care va urma va afecta in primul rând Europa, unde costul energiei a dus la prăbușirea productivității.

Guvernul israelian a folosit canale diplomatice pentru a informa regimul de la Teheran că un atac iranian care va produce mari pagube Israelului va duce la un război de proporții. Atacul recent al Israelului asupra portului Hodeida, folosit de hutiții din Yemen, servește drept avertisment – a fost un atac mai puternic și mai eficient decât toate cele lansate de anglo-americani în cele peste șapte luni ale operațiunii aproape eșuate ”Protective Guardian”, pentru asigurarea securității traficului comercial în Marea Roșie. Israelul poate încerca distrugerea câmpurilor petroliere iraniene. Edward Luttwak scrie că un atac Iranian asupra Israelului ar fi ”o greșeală dezastruoasă” și se folosește de detaliile asasinării liderilor Hezbollah și Hamas pentru a sugera că Hassan Nasrallah sau chiar lideri iranieni ar putea avea aceeași soartă.