Cel puţin pe tema primirii de către România a refugiaţilor din Siria se anunţă un conflict între preşedintele Iohannis şi viitorul prim-ministru Sevil Shhaideh, care este căsătorită tocmai cu un cetăţean sirian! De aceea, este de dorit ca Sevil Shhaideh să-şi precizeze chiar înainte de nominalizarea oficială poziţia faţă de această chestiune.
Este binecunoscut faptul că anul trecut, cînd a apărut criza refugiaţilor în Europa, România a fost pe punctul de a fi sancţionată de UE pentru că nu acceptase iniţial cotele obligatorii. În acest sens, reamintim decizia adoptată de CSAT din 17 septembrie 2015, în urma căreia Klaus Iohannis a făcut următoarea declaraţie: „Este nevoie de responsabilitate şi fiecare stat să stabilească cîţi refugiaţi poate să primească. Am optat pentru cote voluntare. România este pentru cote voluntare. România a comunicat la începutul lunii iulie că poate să primească 1.785 de refugiaţi. 1.700 de refugiaţi care se află deja în perimetrul UE şi 80 care vor fi relocaţi din tabere tranzitorii din afara UE. Deci, 1785. Atîţia refugiaţi vor veni maxim în România, fiindcă atîtea locuri sunt disponibile. Mai mult, nu!”.
Peste numai o săptămînă, în 23 septembrie 2015, după Consiliul JAI la care participase Gabriel Oprea în calitate de reprezentant al Guvernului, preşedintele Iohannis şi-a schimbat abordarea: „După cum cred că toată lumea ştie, între timp, decizia Consiliului pentru relocarea intra-Uniunea Europeană a 120.000 de refugiaţi a fost adoptată. Conform acestei decizii, România ar urma să primească în jur de 2.400 de persoane. Regretăm, şi eu regret, că aceasta decizie, în loc să fie luată prin consens, în baza unor negocieri şi discuţii, s-a luat prin vot majoritar. Eu nu cred că impunerea cotelor obligatorii, impunerea printr-un vot majoritar, rezolvă această problemă. Vreau să subliniez că Ministrul de Interne a participat acolo cu un mandat perfect. A avut mandatul Guvernului, conform legislaţiei în vigoare, întărit de decizia CSAT. Aceste cote obligatorii au fost refuzate de România din capul locului”.
Ulterior, României i s-a repartizat o cotă de 6.351 de refugiați, iar poziţia PSD, exprimată de fostul premier Victor Ponta, a fost clară: „Nu putem primi în nici un caz, pe termen scurt, mai mulți refugiați decât avem în acest moment capacitatea. În acest moment capacitatea României este de 1.500, deja 150-200 din aceste locuri sunt ocupate”.
Peste cîteva zile, prim-ministrul României va fi Sevil Shhaideh, care este căsătorită cu cetăţeanul sirian Akram Shhaideh, şi va fi în situaţia de a decide în numele Guvernului care va fi poziţia statului român faţă de problema primirii refugiaţilor.
Sevil Shhaideh va discuta probabil şi cu soţul său despre această chestiune şi este greu de crezut că acesta nu va fi solidar cu concetăţenii săi sirieni. Trebuie să ştim şi noi, însă, ce va alege viitorul prim-ministru: să fie de acord cu soţul său sau va adopta poziţia preşedintelui Iohannis în privinţa cotelor de refugiaţi? Va intra în conflict cu soţul său sau va urma linia PSD, potrivit căreia nu avem capacitatea de a primi decît 1500 de refugiaţi?
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.