Ce program şi-a făcut Guvernul pentru iarnă

Proiectul prevede constituirea Comandamentului de iarnă în vederea monitorizării sistemului electro-energetic național și a sistemului național de transport gaze naturale.

De (R.C.)
Ce program şi-a făcut Guvernul pentru iarnă

Proiectul prevede constituirea Comandamentului de iarnă în vederea monitorizării sistemului electro-energetic național și a sistemului național de transport gaze naturale.

Guvernul a aprobat Programul energetic de iarnă, pentru a completa măsurile de asigurare a continuităţii furnizării de energie pentru sezonul rece, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Aş vrea să vă spun şi despre aprobarea Programului de iarnă, pentru că este o preocupare a Guvernului să ne asigurăm că toate măsurile sunt luate, atât în privinţa livrărilor de cantităţi de gaz, de energie electrică, precum şi în privinţa mecanismelor prin care aceste cantităţi vor ajunge atât la consumatorii finali în gospodăriile românilor, dar şi în mediul economic. Aşadar, prin aprobarea acestui program energetic sunt completate măsurile de a asigura continuitatea furnizării de energie pentru sezonul rece”, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

 

El a reamintit că printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern săptămâna trecută s-a produs, deja, o echilibrare a pachetului de măsuri pentru a menţine la un nivel decent costul final pentru consumatorii casnici, pentru IMM-uri şi pentru industria alimentară.

” Urmează ca cetăţenii vulnerabili să beneficieze în continuare de sprijin. În egală măsură, însă, trebuie ca programul de iarnă să asigure necesarul de consum de energie electrică a ţării pentru 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, atât în privinţa parametrilor de calitate şi siguranţă în alimentare, precum şi în stabilirea resurselor energetice necesare pentru consum”, a declarat Cărbunaru.

Secretarul de stat în ministerul Energiei, Dan Dragoș Drăgan, a vorbit despre obiectivele acestui plan.

„Obiectivele principale ale programului de iarnă sunt evaluarea consumului de energie a țării în perioada 1 noiembrie 2022-31 martie 2023, evaluare care are ca obiectiv satisfacerea cerințelor acestuia la parametri de calitate și siguranță în alimentare, în condițiile funcționării stabile și în siguranță a sistemului electro-energetic național, precum și stabilirea resurselor energetice necesare acoperii consumului, precum și evaluarea resurselor financiare necesare. Documentul a fost întocmit pe baza evoluției consumului de energie electrică din anii anteriori și a prognozelor”, a spus oficialul.

Drăgan a mai spus că proiectul prevede măsuri atât pentru operatorii economici din sistem, cât și pentru instituțiile implicate, precum și constituirea Comandamentului de iarnă în vederea monitorizării sistemului electro-energetic național și a sistemului național de transport gaze naturale.

Premierul a spus că prima întrunire a Comandamentului de iarnă va avea loc până la sfârșitul săptămânii viitoare.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Guvernul si-a facut un plan maret ! Fiecare ministru va face 1000 oameni de zapada iar primul 10.000 ! Faca morcovi in loc de nas ca sunt scumpi!

  2. Faceti o incursiune in trecutul acestor 32 ani de politica din Romania si veti constata ca Romania este tara tuturor escrocheriior si furaciunilor prin decizii si hotarari politic in detrimentu cetatenilor care traiesc in Romania si a tarii!
    1. De 32 ani politicienii au sters datoriile uriase ale firmelor pe banda rulanta, nu conteaza ca au fost romanesti sau straineze,
    2. Au varsat fonduri grase din bugatul statului firmelor straineze si romanesti,
    3. Au obligat cetatenii sa plateasca in plus pe factura la gaze si energie sa poata ramana pe piata(2004-2006), sper ca nu ati uitat,
    4. Au varsat la tv finante pentru politica si manipulare mincinoase!
    Ati beneficiat voi cetatenii din Romania de actiunea „stergere datorii sau ajutor de la stat”, cumva? Nu cred! Concluzia: Romania functioneaza doar pe regulament mafiot, escrocherii si clanuri infractionale organizate si chiar in guvern, aici pot da mai multe exemple vizibile!

  3. Experienta anilor din urma ,au dovedit ca aceste asa zise comandamente de iarna, au fost ca o frectie la un picior de lemn. Daca cineva il poate crede pe domnul asta premier Ciuca ,tot ce ne spune el cu comandamentul de iarna si asigurarea conditiilor pt.intreaga populatie ,inseamna ca este cel putin inconstient.Priviti doar ce se intimpla la ora actuala ,cind inca nu a venit iarna si ginditi-va ce ne asteapta peste citeva luni.

  4. „Ce plan şi-a făcut guWernul pentru iarnă”?
    …și-a făckut sanie, că cu skiurili n-o să se mai poată da, pi dealurili di la Plenița, DJ Bideu, că nu va mai funckțîona telefieriku’ ka să le ducă burdihanili „sus”, dîn motive di yEkonomiye la yEnerjiye, că va trebui să cedeze o parte națioanală cătră Jarmaniya șî Frânciya, dîn solidaritate $$oroșizdă…..[Rumburak]

  5. O sa cumpere plapume sa le dea la romanii care nu isi mai permit LUXUL de a aprinde aragazul sau centrala. Cum zic ei prin campanii. Daca ne votati vom face sa fie mai bine pentru toti romanii. Eu nu votez cu AUR dar nici PNL PSD sau USR nue de votat. Asa ca atunci cand AUR va avea 50-60% din votanti de partea sa, vor urla toti ca s-au furat alegerile. Tineti minte, ca aceste masuri pe care le iau acesti cretini, doar un astfel de rezultat va avea.

  6. O sa vanda tot armamentul la suprapret catre Ucraina, ca sa cumpere gaz la suprapret de la rusi prin Turcia… asta si apropo de Dancu, ca spunea ca e dezinformare ca vand/dau armament, au aparut niste documente, interesant de vazut daca sunt si alea dezmintite, semnate de Nicolae Nasta ca au vandut 20k de rachete pentru Grad-uri, pe vreo 65 milioane de euro, si culmea, recent la sfarit de iulie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.