CE recomandă inspecţii la nouă reactoare nucleare de pe teritoriul UE

Anomalii descoperite la cuva unui reactor nuclear din Belgia ar trebui să conducă la verificarea tuturor instalaţiilor similare de pe teritoriul UE, însă această decizie revine statelor membre, iar CE nu are puterea să le-o impună, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, relatează MEDIAFAX.ro.

„Autorităţile vor efectua aceste controale, acest lucru pare evident”, a declarat joi Marlène Holzner, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Energie Gunther Oettinger.

„Comisia Europeană poate face recomandări, dar nu poate obliga”, a subliniat ea.

Siguranţa a 22 de reactoare, dintre care nouă pe teritoriul Uniunii Europene (UE), se află în joc în urma descoperirii unor potenţiale fisuri pe cuva Reactorului numărul 3 al Centralei de la Doel, lângă Antwerpen, a dezvăluit marţi Agenţia Federală belgiană pentru Control Nuclear (AFCN) într-un comunicat.

Producătorul acestei cuve, grupul olandez Rotterdamsche Droogdok Maatschappij, şi-a încetat, între timp, activitatea. El a livrat alte 21 de cuve, dintre care una echipează Reactorul numărul 2 al Centralei belgiene Tihange, lângă Liège, care va fi supusă unei verificări în septembrie.

Potrivit cotidianului francez Le Monde, acelaşi tip de cuve echipează două reactoare în Olanda, două în Germania, două în Spania, unul în Suedia, două în Elveţia, zece în Statele Unite şi unul în Argentina.

Lista ţărilor vizate a fost confirmată pentru AFP de către o sursă apropiată dosarului, dar nu şi numărul reactoarelor, care ar fi mai mic.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.