„Am fost surprinsi de declaratia premierului Dancila facută la intalnirea din SUA potrivit careia intentioneaza sa mute ambasada la Ierusalim. În primul rând, acest lucru nu reprezintă poziția României și, de asemenea, contravine normelor internaționale și dreptului internațional. E o problemă sensibila pentru arabi, musulmani și creștini”, a mai spus ambasadorul Palestinei la București.
„Doamna Dăncilă încearcă să joace un joc pe care nu il poate juca. Este vorba de campania electorală din Israel, vrea să îl susțină pe Netanyahu. România respectă încă dreptul internațional și soluția celor „două state” și susține poziția UE, mai ales că deține în prezent președinția Consiliului UE și va păstra promisiunile făcute anterior. România va continua să respecte poziția UE și dreptul international si crede in solutia celor două state, iar statutul Iersualimului este în curs de negociere. România încearcă să joace un rol pentru a duce israelienii la negocieri”, a mai spus Fuad Kokaly.
Ambasadorul Palestinei a facut-o PROASTA pe Veorica:
„În primul rând, nu cred că aceasta este o abordare personală, cred că este abordarea PSD-ului, a liderilor PSD, Dragnea, Dăncilă şi alţii. Ceea ce a făcut ieri Dăncilă este, în primul rând, împotriva angajamentelor României, pe care şi le-au luat în faţa noastră anul trecut, la întâlnirile pe care le-am avut cu partea română. În al doilea rând, este împotriva legilor internaţionale şi a legitimităţii internaţionale şi, de asemenea, împotriva criteriilor europene despre Ierusalim. Cred că face asta ca să îl susţină pe Netanyahu să fie din nou premier în Israel. Ar trebui să nu meargă în această direcţie, ar trebui să fie mai deşteaptă”, a spus Fuad Kokaly, ambasadorul Palestinei la Bucureşti.
Ceva de genul: „Vai de mama ei, nu sunt de nivelul ei de fosta profesoara de Lucru manual astfel de probleme”!!
Veorico, te-ai fact de kko, vai de tine!!
D-aia NU te-a primit nici o Capitala Ocidentala, cu toate eforturile disperate ale lui Melescanu, NICI o Tara din UE nu a primit-o pe analfabeta asta, acum e tot mai evident de ce, acum cand vede o Lume intreaga ca analfabeta asta NU stie ce vorbeste, cand vorbeste in nume personal si cand ANGAJEAZA Guvernul Romaniei in mod Oficial!!!
Mai mare rusinea!