Ce șanse mai are chimia românească să renască

Se vorbește, în România, de revitalizarea chimiei și petrochimiei, altădată cel mai mare sector economic al României, acum doar o umbră a trecutului. Este, de câțiva ani, în condițiile în care ar începe extracția resurselor de gaz ale Mării Negre, pe buzele a mai toți actorii politici, indiferent de culoare.

Dar, când vine de pus în practică un demers altfel lăudabil, tăcere. Nimeni nu vine cu soluții. Fostul guvern PSD, deși a marșat pe tema naționalismului și industriei românești, nu a demarat nimic în acest sens. Noul Guvern PNL are revitalizarea chimiei și petrochimiei în chiar programul de guvernare. La pagina 27, există paragraful “încurajarea utilizării gazului natural produs în România la producția de energie electrică și la crearea de produse petrochimice și chimice cu valoare adăugată mare”. Atât! Cum să fie făcută această încurajare a consumului în intern a gazului românesc sau soluții concrete pentru industrie, nicio mențiune.

Cu alte cuvinte, toată lumea este de acord că ne trebuie această industrie, care adaugă factori de multiplicare de 3, 4, chiar 10 (la metanol) la tona de petrol sau metru cub de gaz extrase, nimeni nu știe concret ce este de făcut. Pași timizi au fost făcuți, pentru că firme interesate de domeniu au comandat un studiu de piață cuprinzător care să evidențieze situația actuală, piețele de desfacere, investițiile necesare pentru a deveni actor major, competitori regionali, disponibilitatea resurselor.

Concluziile acestui studiu nu sunt încurajatoare, pentru că dezvăluie că o investiție nouă, acum, în chimie este recomandabilă(din punct de vedere al costurilor și profiturilor totale pe perioada de exploatare) achiziției uneia dintre facilitățile deja existente, dar costa între 2,5 și 5 miliarde de euro, luând în considerare crearea unui complex de procesare îngrășăminte simple, metanol și melamină. Șase ani ar dura construcția, amplasamentul fiind obligatoriu lângă Dunăre, pentru o logistică adecvată. Un amplasament spre centrul țării ar face ineficient un combinatul de procesare cu ambiții și la export.

Deși studiul recunoaște că profitul realizat din vânzarea de gaz chimizat este mult superior celui din vânzarea gazului ca materie primă (50 de eurocenți la fiecare m3 vândut sub formă de îngrășăminte față de 0,06 eurocenți, acum, la producătorii de gaz !!!!!), investiția este prohibitivă pentru orice actor local, fără o implicare masivă din partea statului, fiind fezabilă doar pentru o multinațională.

Avem resursa, contextul e bun, ce așteptăm?

Concluzia amară a studiului este că, în ciuda unui context excelent, în care România dispune și de resursa gaz, și de un context regional foarte bun, în care consumurile specifice de produse chimice, cu predilecție îngrășăminte, ale vecinilor sunt estimate să crească cu 2-3% pe an(iar Ucraina aproape că nu mai are producție, de când s-au certat cu rușii pe gaze), în următorii 15 ani, costurile de realizare a unui combinat nou sunt prea mari pentru a fi realizate de orice firmă. Doar o masivă implicare a statului ar putea mișca ceva,  în aceste condiții.

Recent, la mai multe conferințe pe profil energetic, conducerea Romgaz a precizat că societatea de stat analizează intrarea în chimie urmărind să asigure o valorificare superioară a gazului. Este vizată însă strict construcția unei facilități care să producă metanol, nu un complex chimic de amploare. Fabrica de metanol ar urma să coste circa 300 de milioane de euro.

 Încă mai e ceva

Chimia românească este, în prezent, reprezentată în mare parte de sectorul producției de îngrășăminte. Azomureș, Combinatul Chimic Năvodari și șase fabrici din grupul Interagro (Chemgas Slobozia, Donau Chem Turnu Măgurele, Viromet Victoria, Amurcu Bacău, Nitroporos Făgăraș și Ga Pro Co Săvinești) fac parte din acest sector. Din cele  fabrici Interagro, funcționează în prezent doar două: Viromet și Chemgas. Având în vedere costurile pentru o nouă facilitate în industrie, probabil că aceste fabrici vor rămâne și în continuare singurii reprezentanți ai sectorului chimic, care este și cel mai mare consumator de gaze al României.

Separat, Chimcomplex Borzești a preluat, într-o tranzacție de 120 de milioane de euro, 2 secții de producție ale falimentarei Oltchim. Nu știm ce face Chimcomplex cu ele, de la perfectarea tranzacției nicio știre nemaifiind livrată de Chimcomplex.

Balanța comerțului bilateral al României cu partenerii externi este cu deosebire deficitară la prduse ale chimiei și petrochimiei. Din 18 miliarde de euro deficit estimat, anul trecut, peste 7 miliarde vin din acest sector.

Ungaria poate

În timp ce în România nu s-a făcut, după perioada comunistă, nicio nouă investiție în sectorul chimic, Ungaria, o țară cât jumate din România și fără resurse, are în derulare proiecte de amploare. În urmă cu doar câteva luni, grupul MOL, controlat de statul ungar, a anunțat că a început construcția unei fabrici de polioli (materie prima pentru productia de materiale plastice – n.red.) de peste 1,2 miliarde de euro în Ungaria, iar complexul este preconizat să fie pus în funcțiune în 2021 și va crea 200 de noi locuri de muncă în perioada de operare, fiind cel mai mare proiect de investiții din surse proprii din istoria MOL. „Acest proiect de investitii va face ca Grupul MOL sa fie unul dintre cei mai importanti actori din industria chimică a regiunii, MOL fiind singura companie din Europa Centrala și de Est care controlează întregul lanț valoric de la extracția țițeiului până la producția de polioli”, a spus Zsolt Hernadi, președinte și director MOL. Fabrica va avea tehnologie de ultimă generație și va fi construită de compania germană Thyssenkrupp Industrial Solutions.

Este doar primul pas într-un proiect mai mare din chimie și petrochimie al ungurilor care presupune investiții de 4,5 miliarde de euro până în 2030 și care va face din țara vecină principala putere industrială a regiunii. Petrolul pentru proiect este asigurat deja, printr-un contract pe 10 ani semnat cu rușii de la Luk Oil, mai rămâne ca Ungaria să facă rost de gaz. Care ar putea să vină tot din Rusia, având în vedere relațiile bune pe care Vladimir Putin le are cu Viktor Orban, sau…din Marea Neagră, vecinii precizând, în repetate rânduri, că sunt dispuși să cumpere tot gazul care urmează să fie extras de la noi. Mai mult, au făcut presiuni până la Bruxelles și Washington ca decidenții români să facă cât mai prietenoase condițiile ca petroliștii care au concesiuni în Marea Neagră să poată începe cât mai repede extracția.

Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în nouă ţări, din care 218 în România.