Ce se întâmplă cu băncile din Grecia

Cu o săptămână înainte de referendum, premierul grec Alexis Tsipras a anunțat că băncile vor fi închise până pe 6 iulie, dar…

Ce se întâmplă cu băncile din Grecia

Cu o săptămână înainte de referendum, premierul grec Alexis Tsipras a anunțat că băncile vor fi închise până pe 6 iulie, dar…

Băncile din Grecia, închise din 28 iunie, nu se vor redeschide până luni, a declarat miercuri o sursă din cadrul Ministerului elen de Finanțe, în timp ce guvernul a fost somat de creditorii țării să prezinte un nou plan de reforme, transmite AFP.

Un oficial guvernamental a declarat de asemenea pentru Reuters că Grecia va emite un decret ministerial ce vizează extinderea „vacanței bancare”, care durează deja de opt zile lucrătoare.

Ministerul de Finanțe de la Atena anunțase marți că băncile se vor redeschide „progresiv” până la sfârșitul săptămânii.

Cu o săptămână înainte de referendum, premierul grec Alexis Tsipras a anunțat că băncile vor fi închise până pe 6 iulie, dar perioada a fost prelungită până miercuri, 8 iulie, limitând atunci retragerile zilnice de numerar la 60 de euro.

De la închiderea băncilor, grecii au putut retrage numai 60 de euro zilnic, o limită impusă pentru a evita lipsa de lichidități.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.